Carol al II-lea s-a întors în țară după 5 ani de exil, după ce a lăsat țara într-o adevărată criză dinastică
Noul stat român după Marea Unire s-a lovit de o serie de probleme politice, iar printre cele mai importante se numără și criza dinastică în care a fost aruncată țara de către Carol al II-lea. Prințul moștenitor a renunțat la Coroana României pentru a fi alături de amanta sa, Elena Lupescu, ceea ce l-a pus în situația pe Ferdinand să își dezmoștenească fiul, și să îl proclame urmaș direct pe Mihai, fiul acestuia
Pe 6 iunie 1930, după ce a lăsat țara într-o criză dinastică, Carol al II-lea revenea în țară la ora 22:10, pe aeroportul Băneasa. Bucurându-se de sprijinul unor colaboratori militari, precum coloneii Gavrilă Marinescu și Paul Teodorescu, Carol s-a îndreptat însoțit de un detașament de soldați către palatul Cotroceni.
Chiar dacă Primul Ministru Maniu a încercat să facă această trecere cât mai ușoară posibilă, Carol al II-lea a profitat de sprijinul pe care îl avea în țară, și a pus presiuni să fie numit Rege în cel mai scurt timp posibil, considerând că domnia sa a început din momentul în care a murit tatăl său:
„Dacă Maniu îşi închipuia că o să-l poată controla pe Prinţ o dată întors în România, înseamnă că nu ştia cu cine are de a face”, declara un apropiat de-al lui Carol.
Nefiind de acord cu acestea, Maniu l-a ameninţat pe Prinţ că-şi dă demisia, însă nu a avut vreun rezultat. Între timp, Cabinetul s-a întrunit pentru a hotărî acceptarea lui Carol ca rege sau ca regent. O delegaţie a Partidului Naţional Ţărănesc a sosit la guvern, dorind să-l înştiinţeze pe Maniu că doreşte proclamarea imediată a ASR Principele Carol ca Rege.
Întoarcerea lui Carol în țară a dus la o euforie generală, clasa politică fiind surprinsă de popularitatea de care se bucura Carol, în ciuda celor întâmplare.
La două zile după ce a ajuns în țară, pe 8 iunie 1930, Parlamentul României îl accepta pe Carol al II-lea drept Rege, cu un singur vot împotrivă, fără însă să fie prezenți și liberalii. La scurt timp a revenit în țară și Elena Lupescu.
Anterior votului, Parlamentul abrogase legile prin care se recunoştea renunţarea lui Carol la tron şi înfiinţarea Regenţei. De asemenea, Mihai fusese retrogradat de la statutul de rege, la cel de Moştenitor al Tronului, fiindu-i acordat şi titlul de Mare Voievod de Alba Iulia.
„Am văzut că, în contra opiniei publice, în contra parlamentarilor, nu are înţeles să forţez părerea mea, pe care chiar dacă aş impune-o, tot nu ar putea avea roadele la care tindeam eu. Am recurs la singura soluţiune logică şi onorabilă: mi-am dat demisia,” nota mai târziu Maniu.
Astfel, în istoria țării, regele Carol al II-lea ocupă un loc controversat. În timpul domniei sale (1930-1940), controversele din jurul vieții private a regelui și instaurarea unui regim autoritar au afectat țara și au lăsat-o nepregătită în fața noilor provocări apărute cu ocazia celui de Al Doilea Război Mondial.
Pe 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a abdicat în favoarea fiului său Mihai I, după ce l-a investit pe generalul Ion Antonescu cu putere deplină. Acesta era considerat singura persoană capabilă să conducă țara în complicatul context internațional, după ce România a fost nevoită să cedeze teritorii în urma pretențiilor revizioniste din vara anului 1940.
Ultimii ani ani din viaţă i-a petrecut prin călătorii în străinătate alături de Elena Lupescu şi în cele din urmă s-a stabilit la Estoril, în Portugalia, unde a decedat pe 3 aprilie 1953.
