Evenimentul Istoric > Articole online > România regală > Exilul lui Carol al II-lea: Procesul lui Iuliu Maniu a fost o “metodă murdară”
Articole online

Exilul lui Carol al II-lea: Procesul lui Iuliu Maniu a fost o “metodă murdară”

regele-carol-al-doilea

Alături de Regele Mihai I

Conform jurnalului său, fostul rege, Carol al II-lea, nu s-a înstrăinat de evenimentele ce se petreceau în România. În notele sale zilnice, își așternea pe hârtie suferința pe care o trăia din cauza îndepărtării de fiul său, fiind de multe ori îngrijorat de ce avea să i se întâmple. Din acest motiv, Carol al II-lea îi trimitea scrisori prin care își arăta susținerea față de acțiunile întreprinse de acesta.

În urma abdicării Regelui Mihai, Carol al II-lea, marcat de evoluția țării, a oferit o declarație unui corespondent din Lisabona: “ Consider recentele evenimente din România extrem de grave pentru țara mea și pentru situația internațională. Înlocuirea Monarhiei printr-o republică populară, sau mai degrabă sovietică, marchează un pas înainte a comunismului în Europa și constituie o nouă și serioasă amenințare a civilizației lumii. Deplâng abdicarea fiului meu. Totul mă face să cred că actul în sine și maniera de a-l obține, a fost posibil numai prin forță.”

Revenirea în țară ?

Chiar dacă îl susținea pe Regele Mihai de la distanță, Carol al II-lea nu reușise să primească un răspuns de la fiul său nici înainte de a oferi acea declarație corespondentului de la Lisabona, nici după aceea. Această acțiune a făcut Securitatea să se întrebe dacă Carol al II-lea și-ar fi dorit să se întoarcă în România.

Fără a avea vreo dovadă, o sursă a Securității, a declarat pe 31 ianuarie 1948 că insistențele lui Carol al II-lea transmiteau mesajul că fostul rege are de gând să-și recapete influența din țară. “Carol al putea urmări o apropiere pe cont propriu, de partizanii lui Maniu și ținându-l pe Mihai în rezervă, ar spune el tot ce ar vrea să spună Mihai. Astfel, evitându-i lui Mihai anumite consecințe neplăcute, mai ales în prezent când Mihai poate mai așteaptă ceva aranjamente financiare.”

Deducția făcută de sursa Securității a avut la bază perspectiva lui Carol al II-lea asupra procesului lui Iuliu Maniu, care la acea vreme era conducătorul opoziției, considerând că sentința dată la acel proces, fiind vorba despre închisoare pe viață pentru pretinsa trădare, reprezintă o “metodă murdară”. Carol al II-lea a considerat că a fost încălcat orice principiu de justiție, eliminând astfel sistematic orice element democratic, care ar conduce România înspre o catastrofă.

Registration

Aici iti poti reseta parola