Reforma agrară din 1945
Următoarele etape ale extinderii sectorului agricol de stat au fost reprezentate de Decretul de exproprierea a restului moșierimii din 2/3 martie și, respectiv, de-a lungul colectivizării, de multele ,,donații” pe care chiaburii au fost nevoiți să le facă pentru a se putea înscrie în GACuri, suprafețele de teren ce depășeau 10 ha ajungând în proprietatea fermelor de stat . Pe de altă parte, reforma agrară din 1945 nu a reușit, ca și cea din 1921, să genereze o categorie de țărani independenți din punct de vedere economic.
Mai mult decât atât, în urma reformei procentul proletariatului agricol în economia țărănimii românești a rămas mare, din cele 700.000 de persoane aparținând acestei categorii la sfârșitul celei de-a doua conflagrații mondiale numai 400.000 beneficiind de împroprietărire. În general, reforma agrară comunistă nu a avut efectele scontate, în urma ei rezultând doar 282.000 familii nou-create. Prin urmare, reforma agrară din 1945 a avut un țel eminamente politic, nu economic. Liderii comuniștii nu au avut intenția de a lăsa agricultura să meargă pe traiectoria tradițională, în ciuda infirmării zvonurilor potrivit cărora în România agricultura ar fi urmat să fie colectivizată.
În realitate, Decretul din 23 martie a avut consecințe funeste, întrucât a dus la o ,,scădere a producție agricole, nu a rezolvat problema suprapopulației rurale, nu a lichidat vechile relații de producție și în plus a accentuat fragmentarea loturilor țărănești”.
Conform datelor serviciilor agricole județene centralizate la începutul lunii noiembrie 1948, în România existau 7703 proprietăți particulare de 50 ha și mai mari
În baza acestor statistici, la 2 martie 1949 a fost adoptat Decretul nr. 83 care completa Legea nr. 187 din 23 martie 19459 . Conform art. 2 treceau în proprietatea statului exploatările agricole moșierești care au făcut obiectul exproprierii, potrivit Legii nr. 185 din 1945, și fermele model, cu întreg inventarul viu și mort, instalațiile agricole și semi-industriale, bunurile și materialele destinate exploatării agricole, produsele agricole destinate valorificării, oriunde s-ar găsi depozitate, aparținând exploatării moșierești expropriate și toate creanțele, titlurile și drepturile cuvenite decurgând din activitatea exploatărilor moșierești expropriate.
Decretul 83/1949 prevedea pedepse cuprinse între 5-15 ani de muncă silnică și confiscarea averii celor care împiedicau exproprierea și pedepse cu închisoarea corecțională de la 3-12 ani și amendă cuprinsă între 25.000 și 200.000 lei funcționarilor publici sau persoanelor împuternicite care ar fi împiedicat executarea însărcinărilor ce le reveneau. În noaptea de 2-3 martie s-a trecut la aplicarea Decretului, în urma constituirii echipelor speciale. Pentru a putea demara campania de colectivizare, partidul trebuia să lichideze baza economică a marilor proprietari, însă sub incidența Decretului 83/1949 au intrat nu numai moșierii, ci și 361 de țărani. Suprafața agricolă intrată astfel în proprietatea statului a fost ulterior dată Gospodăriilor Agricole de Stat, întovărășirilor agricole (TOZ) și, o mică parte, țăranilor. Odată cu aplicarea decretului în ceea ce e cunoscută drept ,,noaptea moșierilor”, partidul putea trece la adevărata politică agricolă – colectivizarea.
