Rectorul musulman care a salvat sute de evrei din calea Gestapoului
Marea Moschee din Paris a fost construită între 1922 și 1926 pentru a simboliza „prietenia eternă” dintre Franța și Islam. De asemenea, a fost menită să exprime recunoștința față de jumătate de milion de musulmani din coloniile nord-africane ale Imperiului Francez care au luptat împotriva germanilor în Primul Război Mondial. Moscheea a fost concepută în special pentru a-i onora pe tirailleurs (trăgători de elită) musulmani căzuți la datorie.
Mulți dintre ei au locuit în cartierele de mahala din Belleville, în nord-estul Parisului, formând legături cu alți vecini și colegi de muncă imigranți: chinezi, vietnamezi, tunisieni, marocani și evrei din Africa de Nord, Rusia, Europa de Est.
Când naziștii au invadat țara în 1940 și au început să adune evreii pentru a-i deporta, mulți kabyles (populație berberă din Algeria) s-au alăturat Rezistenței franceze. (De asemenea, este adevărat că, la fel ca și creștinii, mulți arabi din Africa de Nord și din Paris au colaborat cu autoritățile antisemite de la Vichy).
Benghabrit îi salvează pe evrei de Gestapo
Succesele Rezistenței kabyle au fost strâns legate de operațiunile antifasciste clandestine care se desfășurau zilnic în pivnițele Marii Moschei, unde kabyle se închinau. Datorită eroismului rectorului moscheii, Si Kaddour Ben Ghabrit (1868-1954), kabyle au avut libertatea de a-și aduce prietenii și colaboratorii evrei în moschee pentru a se adăposti în deplină siguranță.
Prima rugăciune rostită la Moscheea din Paris în 1926, în prezența președintelui Franței, a fost relatată de acest rector, care a fost și fondatorul moscheii. Benghabrit, născut în Algeria, a fost un diplomat cultivat la Paris și în Africa de Nord, care a scris cărți și s-a bucurat de cultura de salon pariziană, devenind cel mai important musulman din Paris și cel mai influent arab din Europa. În prezent, Ben Ghabrit a devenit o figură de interes istoric și o persoană apreciată datorită acțiunilor sale din timpul Holocaustului.
Când naziștii și guvernul de la Vichy au început să aresteze și să deporteze evreii din Paris, Ben Ghabrit s-a angajat, împreună cu congregația sa, să facă din Marea Moschee un sanctuar pentru evreii aflați în pericol. El a conceput o operațiune de salvare în trei etape: în primul rând, le-a oferit evreilor europeni și algerieni adăpost în aceleași apartamente locuite de familiile musulmane; în al doilea rând, le-a dat certificate de identitate false, pentru a dovedi că sunt musulmani, nu evrei; în cele din urmă, a inițiat utilizarea pivnițelor și a tunelurilor de sub moschee drept căi de scăpare.
Ben Ghabrit a fost arestat și interogat de Gestapo de mai multe ori, pe măsură ce zvonurile despre rezistența Moscheii se răspândeau inevitabil. Cu toate acestea, un comandament german superior a ordonat de fiecare dată eliberarea sa: Germanii nu puteau risca revolte algeriene în Africa de Nord sau la Paris, dacă Reich-ul voia să țină Africa de Nord împotriva Aliaților.
Pe lângă refugiații evrei, barcagii kabyle transportau și mesaje între Rezistența franceză din Paris și Armata Franceză Liberă din Algeria.
Cifrele referitoare la numărul de evrei salvați în acea perioadă diferă în funcție de autori
Annie-Paule Derczansky, președinta Asociației Bâtisseuses de Paix (Constructorii de Pace), afirmă că, potrivit lui Albert Assouline, au fost salvate 1600 de persoane. Dimpotrivă, Alain Boyer, fostul șef al afacerilor religioase din cadrul Ministerului francez de Interne, a declarat că numărul acestora a fost mai apropiat de 500 de persoane.
Ben Ghabrit a fost decorat cu Grand Croix de la Légion d’Honneur (Marea Cruce a Legiunii de Onoare) după război.
Acest lider eroic nemediatizat al Rezistenței Moscheei din Paris a murit în 1954, în primele etape ale războiului de independență al Algeriei. Este înmormântat în Moschee, cu fața spre Mecca, ca toți musulmanii.
Filmul dramatic francez „Les hommes libres” l-a avut ca protagonist pe Si Kaddour Ben Ghabrit și activitatea sa, prezentând povestea contribuțiilor musulmane la Rezistența franceză.
