Ready-made-ul dadaist
Cel dintâi personaj, un avar și hrăpăreț, se asemănă cu persoanele pe care Duchamp voia să le ridiculizeze, colecționarii ignoranți și directorii de muzee aroganți. Pentru Duchamp conta părerea artistului într-ale artei, iar Fântâna e o provocare adresată, în special, directorilor Societății Artiștilor Independenți, unde ar fi urmat să fie expusă, și lumii artei, în general. Obiectul original nu ne-a mai parvenit, dar fotografierea lui Alfred Stieglitz, un influent în lumea artistică și un deținător de galerie, e suficientă pentru a fi siguri că ținta fusese atinsă: un pisoar poate fi un obiect de artă cât se poate de legitim. Ba mai mult, Duchamp contestă și ideea că Arta e unică: astăzi se găsesc 15 astfel de pisoare semnate în colecții din toată lumea. Artistul lui Duchamp trebuie să ofere alte perspective, să conteste trecutul și să asigure viitorul. Măiestria trecea în plan secund: era vremea ideilor.
După 4 ani petrecuți la New York, Marcel Duchamp se întoarce în 1919 la Paris
Aici își cumpără o carte poștală care reproducea Mona Lisa lui da Vinci, pe care o mâzgălește: îi pune Lisei Gherardini mustață și cioc, semnează și datează opera, iar în partea de jos notează literele L.H.O.O.Q., care citite cu voce tare în pronunție franceză sună în felul următor: elle a chaud au cul. Firește, era o glumă, dar tot o glumă i se părea lui Duchamp și Marea Artă.
Mesajul e simplu: nu mai luați arta în serios. S-ar putea merge și mai departe. Transformarea în bărbat a Mona Lisei poate sugera înclinația spre travestism a lui Duchamp. Sunt bine cunoscute fotografiile pe care Man Ray i le-a făcut în atelierul său frumoasei Rrose Selavy, latura feminină a lui Duchamp. Încă o dată, dadaismul strălucește, iar o barieră socială se mai prăbușește. Numele e, firește, o cimilitură care funcționează pe franțuzește: citit cu voce tare, numele răsună așa: Eros, c’est la vie.
Opera dadaistă a lui Duchamp e pe cât de complexă, pe atât de unitară. Paradoxal, dorind să desființeze, Marcel Duchamp a construit. Decupând una dintre fotografiile pe care i le făcuse prietenul său newyorkez în 1920, artistul francez a inclus-o într-un proiect mai amplu, care includea o sticlă goală de parfum Rigaud, sarcasm și multă inteligență. Duchamp își crea în 1921 propria sa marcă de parfum: BELLE HALEINE. Dedesubtul fotografie și mărcii, se regăseau cuvinte: Eau de Voilette,iar jos de tot, numele a două orașe, New York și Paris. O banală sticlă goală cu o etichetă falsă care nu ar fi trebuit să ofere nimic în concepția lui Duchamp, dar care totuși s-a vândut după moartea celui care a achiziționat-o, anume Yves Saint Laurent, cu aproape 11.5 milioane de dolari. Cu toate acestea, nu sunt de acord cu Will Gompertz când afirmă că dadaismul a dat greș, întrucât criticile la adresa societății consumeriste, materialismului și artei solemne nu și-au atins scopul, dadaismul devenind parte a establishment-ului.
