Forțele amfibii argentiniene zdrobesc rapid mica garnizoană de pușcași marini britanici din orașul Stanley din East Falkland. În ziua următoare ocupă teritoriile din insulele South Georgia și South Sandwich.
Cei 1.800 de locuitori ai insulelor, majoritatea lor crescători de oi britanici, așteaptă un răspuns din partea Londrei.
Insulele Falkland, situate la circa 500 de kilometri de limita sudică a Argentinei, au fost de multă vreme revendicate de britanici. Navigatorul britanic John Davis a zărit probabil insulele în 1592, iar, în 1690, căpitanul de marină John Strong a efectuat prima debarcare înregistrată pe insule.
Strong este cel care le-a dat numele după vicontele Falkland, care la vremea respectivă era primul lord al amiralității.
În 1764, navigatorul francez Louis-Antoine de Bougainville a întemeiat prima colonie umană pe insule, pe East Falkland, cea mai mare din arhipelag, care a fost apoi cucerită de spanioli în 1767.
În 1765, britanicii s-au instalat pe West Falkland, dar au părăsit-o din rațiuni economice. Spania și-a abandonat colonia în 1811.
În 1816, Argentina și-a declarat independența de Spania, iar în 1820 și-a proclamat suveranitatea asupra insulelor, pe care le-au numit Malvine.
Argentinienii au construit un fort pe East Falkland, însă, în 1832, acesta a fost distrus de vasul de război USS Lexington, ca represalii față de șicanele făcute de argentinieni navelor americane cu vânători de foci.
În 1833, o forță expediționară britanică i-a alungat pe oficialii argentinieni, ocupând militar insulele.
În 1841, a fost numit aici un locotenent guvernator britanic, iar în anii 1880 o comunitate de circa 1.800 de locuitori reușește să se întrețină prin propriile mijloace.
În 1892, Insulele Falkland primesc statutul de colonie britanică.
Pentru următorii 90 de ani, viața pe insule a rămas relativ neschimbată, în ciuda eforturilor diplomatice ale Argentinei de a redobândi controlul asupra acestor teritorii.
În 1981, locuitorii de pe insule s-au pronunțat într-un referendum pentru a rămâne sub autoritate britanică.
Între timp, în Argentina, junta militară condusă de generalul locotenent Leopoldo Galtieri, care era criticată pentru regimul său opresiv și proasta gestionare economică, plănuiește invadarea insulelor Falkland, pentru a da satisfacție sentimentelor patriotice ale argentinienilor și a câștiga sprijin pentru guvernarea sa.
În timpul invaziei începute pe 2 aprilie, trupele argentiniene primesc ordin să nu provoace victime britanice, în ciuda pierderilor mari pe care le suferă.
Cu toate acestea, în Marea Britanie, indignarea este uriașă. Premierul Margaret Thatcher formează un grup naval de 38 de vase de război, 77 de nave auxiliare și 11.000 de soldați pentru recucerirea insulelor.
Marea Britanie, fiind la 15.000 de kilometri distanță de Falkland, a avut nevoie de mai multe săptămâni pentru ca flota să ajungă.
Pe 25 aprilie, insula South Georgia a fost recucerită și, după mai multe bătălii navale intense, date în jurul arhipelagului, trupele britanice reușesc să debarce pe East Falkland, pe 21 mai.
După un război de exact 74 de zile, marea garnizoană argentiniană din capitala Stanley s-a predat pe 14 iunie, punând astfel capăt conflictului.
Marea Britanie a pierdut în bătălie cinci nave și 256 de vieți, în timp ce Argentina a pierdut singurul său crucițător și 750 de vieți.
Umilită în războiul Malvinelor, armata argentiniană a fost măturată de la putere în 1983, fiind reinstituit un regim civil.
În Marea Britanie, popularitatea lui Margaret Thatcher a explodat, ceea ce a făcut ca partidul său consevatori să obțină o victorie zdrobitoare în alegerile legislative din 1983. Va conduce guvernul până în 1990, devenind cel mai longeviv prim-ministru britanic din secolul XX.
Victoria i-a consolidat renumele de „Doamna de Fier”.
În plus, formidabila operațiune militară, desfășurată de armata Majestății Sale, la 15.000 de kilometri de casă, a scuturat de praf panașul de mare putere mondială al Marii Britanii.
