Războaiele balcanice: Un test înșelător pentru România
Primul Război Mondial, privit din această perspectivă, nu este decât un război balcanic care a degenerat, Rusia sprijinind Serbia, iar Germania, Austria. Primul Război Balcanic, deși a unit efemer statele balcanice independente împotriva statului otoman, care a fost nevoit să cedeze, aveau resentimente prea mari și ambiții nemăsurate, ceea ce a condus la decizia Bulgariei de a declara război foștilor ei aliați.
Pentru România, războaiele balcanice au însemnat momente importante în politica externă.
În cel dintâi război, România și-a declarat neutralitatea, Serbia, Muntenegru, Grecia și Bulgaria înfruntând Turcia. Adevărații învingători în acest război au fost însă sârbii și grecii.
Statul român a preferat să rezolve pe cale diplomatică problema graniței bulgare, pe care voia să o împingă până la Balcic, fie pe linia Silistra, fie pe cea de la Turtucaia. La Londra, unde se desfășoară aceste tratative la finele lui 1912, bulgarii refuză propunerea României, intervenția puterilor occidentale oferind Silistra și trei kilometri din jurul orașului României, în mai 1913, fără a fi modificate granițele.
Această politică externă a fost rezultatul inițiativei duse de Ion I.C. Brătianu în 1909, care s-a asigurat de sprijinul pe care Austria și Germania ar fi urmat să îl acorde României dacă Bulgaria ar fi obținut câștiguri teritoriale de la otomani, sprijin diplomatic, nu și militar. Această mișcare a fost un compromis de scurtă durată între cele doua state vecine, căci în 1913 Bulgaria a declarat război statelor aliate din contra Imperiului Otoman. În 13 iulie era decretată stare de război între bulgari și români, intervenția armatei române, cumulată cu forța statelor balcanice, conducând la înfrângerea Bulgariei.
Pacea a fost stabilită la București, prim-ministru al României fiind atunci Titu Maiorescu. Bulgaria s-a văzut nevoită să cedeze sudul Dobrogei, numit Cadrilater, României, să accepte linia Turtucaia-Balcic drept graniță și să renunțe și la teritoriile dobândite în urma celui dintâi război balcanic. Armata Română, cu toate acestea, nu a performat în conflictul cu Bulgaria, debutul Primului Război Mondial găsind un stat român nepregătit militar. Nici cei doi ani de neutralitate nu au ameliorat starea deplorabilă a armatei, în doar câteva luni România fiind învinsă și văzându-se nevoită să cedeze capitale forțelor germane și bulgare.