Ilie a studiat la Gimnaziul Evanghelic din Bistrița (1879-1883), la Gimnaziul Grăniceresc din Năsăud (1883-1887) și apoi la Institutul Teologic din Sibiu (1887-1890).
Ca elev la liceul din Năsăud, în anul școlar 1886-1887, a fost ales președinte al societății culturale Virtus Romana Rediviva, pe care o prezidase cu trei ani înainte George Coșbuc.
După finalizarea examenului de bacalaureat și absolvirea Academiei Teologice din Sibiu în anul 1890, Ilie Cristea a fost numit învățător-director la Școala confesională românească din Orăștie și a început să colaboreze la Telegraful Român.
După un an Mitropolia din Sibiu l-a trimis cu o bursă să studieze la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta (1891-1895), unde a obținut la 15 mai 1895 titlul de doctor în filologie.
Teza de doctorat este întitulată Viața și opera lui Eminescu.
În timpul studenției, a colaborat ca jurnalist la ziarele Tribuna, Dreptatea și Gazeta Transilvaniei și a fost ales secretar al Societății studențești Petru Maior.
În 1894, pe parcursul desfășurării procesului memorandiștilor, împreună cu alți 12 colegi, a redactat un manifest prin care țăranii din Ardeal erau chemați să participe în număr cât mai mare la proces.
În luna septembrie a aceluiași an, a luat parte în cadrul unei delegații numeroase de studenți ardeleni la Congresul studențesc de la Constanța. În anii 1898-1900 a fost redactor la revista Telegraful Român.
În rândul clerului
Reîntors la Sibiu, Ilie Cristea a devenit funcționar la Centrul mitropolitan din oraș, întâi ca secretar eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului (1895 – 1902), unde a avut o activitate publicistică asiduă și meritorie, și în continuare în funcția de consilier mitropolitan la Arhiepiscopia Sibiului (1902 – 1909).
În această calitate, Cristea s-a distins și ca bun administrator și organizator. Între altele, s-a îngrijit de proiectul edificării frumoasei catedrale ortodoxe din Sibiu.
În acest răstimp, Cristea a devenit și membru al clerului, fiind hirotonit la 30 ianuarie 1900 ca diacon necăsătorit și apoi ridicat la rangul de arhidiacon la 8 septembrie 1901.
Este tuns în monahism la 23 iunie 1902 la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, de lângă Arad, când a primit numele de monah Miron, iar la 13 aprilie 1903 a fost hirotonit ieromonah.
La 1 iunie 1908 a fost ridicat la rangul de protosinghel.
Ieromonahul Miron Cristea a militat asiduu pentru emanciparea culturală a românilor din Transilvania.
A promovat în acest sens:
Înființarea Băncii Culturale Lumina, care își propunea să acorde din dobânzi burse elevilor și studenților români și să ajute financiar familiile doritoare să învețe meserii;
Participarea la reuniunile Asociației pentru cultura și literatura poporului român din Transilvania (ASTRA), fiind, din 1905, președintele Despărțământului Sibiu;
Susținerea înființării Muzeului etnografic și de artă din Sibiu, căruia i-a scris statutul asociației;
Înființarea Societății pentru crearea unui fond de teatru român;
Înființarea, tot la Sibiu, a Reuniunii române de muzică, căruia i-a fost președinte;
Publicarea unei colecții de proverbe, strigături și zicale românești;
Sprijinirea intensă a școlilor confesionale aflate sub îndrumarea Bisericii. A inițiat și prezidat conferințe învățătorești;
Împreună, între alții, cu marele filantrop basarabean, totodată prieten apropiat, Vasile Stroescu, Cristea a ctitorit și salvat numeroase biserici și școli românești din Transilvania.
Episcop al Caransebeșului
Prin activitatea sa de sprijinire a emancipării românilor din Austro-Ungaria, Cristea s-a impus încă din tinerețe atenției generale și astfel a fost ales, la 21 noiembrie/3 decembrie 1909, episcop al Caransebeșului. A fost hirotonit arhiereu la 3 mai 1910, fiind instalat în scaun la 25 aprilie/8 mai 1910.
În această calitate, a apărat școlile confesionale românești din Banat de încercările guvernului ungar din Budapesta de a le desființa.
Marele păcat
Însă, a semnat alături de ceilalți episcopi români ortodocși transilvăneni, conduși de mitropolitul Vasile Mangra de la Sibiu, în 8 septembrie 1916 (la intrarea României în război, împotriva Puterilor Centrale), scrisoarea circulară nr. 2602 prin care au calificat trupele Vechiului Regat care au intrat în Transilvania drept „lupi îmbrăcați în piei de oi și amețiți de făgăduielile lui Iuda”, respectiv „români ucigători de frați”.
Îndreptarea
La sfârșitul primului război mondial, Cristea a participat, ca episcop al Caransebeșului, alături de episcopul unit Iuliu Hossu, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918.
În fața Marii Adunări de la Alba Iulia, episcopul Iuliu Hossu s-a îmbrățișat cu episcopul Miron Cristea, spunând următoarea frază memorabilă:
„Pe cum ne vedeți azi îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați pe veci toți frații români!”.
Odată înfăptuită Marea Unire din 1918, episcopul Miron Cristea a făcut parte din delegația românilor transilvăneni care a prezentat actul unirii la București.
Ca recunoaștere a meritelor sale în procesul unificării, Cristea a fost ales de Marele Colegiu Electoral, la 18/31 decembrie 1919, să ocupe scaunul (rămas vacant) de mitropolit primat al Bisericii din România întregită. Învestitura și înscăunarea au avut loc a doua zi.
La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, recunoscându-i-se prin aceasta și activitatea publicistică desfășurată până atunci.
Unificarea eclezială
În calitate de mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Române din România Mare, Miron Cristea a definitivat unificarea eclezială prin întocmirea rânduielilor și așezămintelor fundamentale ale Bisericii românești unificate.
Dintre inițiativele în acest sens:
Unificarea bisericească a tuturor românilor ortodocși în baza principiilor Statutului șagunian, care a dat laicilor un rol sporit în administrarea chestiunilor bisericești;
Înființarea „Institutului Biblic”, care continuă să ființeze și astăzi, cu editură și tipografie.
Cristea a sprijinit de asemenea înființarea unor eparhii noi, între care Episcopia Armatei (cu sediul la Alba Iulia), precum și în Basarabia (la Bălți și Ismail), și a reînființat vechile centre episcopale de la Tomis (Constanța), Oradea Mare și Cluj, alegând pentru ele episcopi.
Patriarh
Mitropolit primat până în anul 1925, a fost până în 1939 Patriarh al României. A fost, pentru o vreme, şi membru al regenţei, perioada 1927-1930, iar în ultimii doi ani ai vieţii prim ministru al Guvernului României.
În timpul păstoririi lui au fost edificate multe dintre clădirile Centrului eparhial din Bucureşti. El este şi cel care a pus bazele „Institutului Biblic”.
În cadrul patriarhatului său au fost construite Palatul Patriarhal şi Reşedinţa Patriarhală şi a fost restaurată în întregime Catedrala patriarhală.
Şi-a legat numele de reprezentanţa românească de la Ierusalim şi a fost în vizită la Locurile Sfinte în 1927.
Prim-ministru, între 10 februarie 1938 și 6 martie 1939, dată la care a murit.
Decesul a survenit la Cannes (Franța), unde plecase pentru tratament medical.
Trupul neînsuflețit al patriarhului a fost înmormântat în Catedrala Patriarhală din București.
A fost succedat în funcția de premier de Armand Călinescu și în cea de patriarh de Nicodim Munteanu.
Surse: wikipedia.com și basilica.ro
