După alegerile din decembrie 1937, în care Partidul Totul pentru Ţară, al extremei drepte, a ieşit pe locul al treilea şi, în urma negocierilor politice, a rezultat guvernul Goga-Cuza, regele Carol al II-lea a înţeles că turbulenţele politice din anii anteriori, pe care a încercat în 1936 să le combată printr-o lege a cenzurii, pot lua o turnură incontrolabilă, revanşardă, în special din partea legionarilor, dar şi a altor curente politice care contestau regimul democratic parlamentar.
La 10/11 februarie 1938, regele Carol al II-lea a impus schimbarea de guvern, înlocuind guvernul Goga-Cuza cu guvernul condus de patriarhul Miron Cristea, care a luat măsuri de restabilire a ordinii şi de instituţionalizare a noului regim, proclamând prin decretul regal nr. 856 din 11 februarie 1938 starea de asediu în toată ţara, fiind îndreptat, cu precădere, împotriva Gărzii de Fier conduse de Corneliu Zelea Codreanu.
Ministerul de Interne condus de Armand Călinescu preia controlul asupra administraţiei, prin numirea unor prefecţi miltari.
Autorităţile militare aveau dreptul de a face percheziţii, de a exercita cenzura, de a opri sau dizolva orice adunare şi a fost revocată convocarea corpului electoral.
După schimbarea guvernului şi instituirea stării de asediu, Carol al II-lea a desemnat o comisie formată din Istrate Micescu (coordonatorul acesteia), Armand Călinescu, Constantin Argetoianu, Gheorghe Tătărescu şi Mircea Cancicov, pentru elaborarea unui nou act fundamental.
Textul noii Constituţii va fi publicat la 20 februarie 1938, iar la 24 februarie a fost supusă unui plebiscit.
Votul cetăţenilor nu a fost unul secret, ci un vot public şi direct.
El s-a desfăşurat în adunări deschise, prin ridicarea mâinii, cu listă separată pentru cei care votau împotrivă.
La 27 februarie 1938, noua Constituţie a fost promulgată în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Regal.
Regele devenea centrul sistemului constituţional, el exercitând puterea executivă prin miniştrii săi, care devin responsabili doar în faţa sa, cât şi puterea legislativă, prin reprezentanţa naţională, care va fi aleasă după modelul corporatist, pe profesii.
Vârsta de exercitare a dreptului de vot a fost ridicată la 30 de ani, ceea ce scotea în afara corpului electoral o bună parte din adepţii Gărzii de Fier.
Principiile noii constituţii au fost continuat să fie puse în practică prin acte normative ulterioare.
Astfel, la 31 martie 1938, a fost emis decretul de desfiinţare a partidelor politice, care preciza la articolul I că:
„toate asociaţiunile, grupările sau partidele actualmente în fiinţă şi care s-au constituit în vederea propagării ideilor politice sau realizării lor, sunt şi rămân dizolvate”.
Pe scena politică lipsită de actori, regele va înfiinţa ulterior primul partid unic din istoria României, Frontul Renaşterii Naţionale.
Următorul pas în instaurarea regimul monarhic autoritar a fost Legea nr.1556 din 14 aprilie 1938 pentru „Apărarea Ordinii în Stat”, care prevedea, la articolul 2, faptul că era „interzis a propăvădui prin viu grai sau scris schimbarea formei de guvernământ a Statului, împărţirea sau distribuirea averii altora, scutirea de impozite ori lupta de clasă”, prevederi care vizau propaganda comunistă.
Prin articolul 4 „era interzisă orice propagandă politică în lăcaşurile destinate cultului, autorităţilor publice şi şcoalelor, ori cu prilejul unei manifestaţii religioase sau şcolare”.
Sursa: Pagina de Facebook Arhivele Naționale ale României
