Răspunsul dat președintelui Lincoln de căpetenia indiană al cărui nume îl poartă orașul Seattle

 

Primul său nume a fost New York, apoi Denny Party sau Duwamps, pentru ca în final să fie denumit Seattle după căpetenia Noah Sealth, șeful celor două triburi ale nativilor americani care locuiau în zona aceea.

Seattle este de fapt o transcriere anglizată a numelui de familie a șefului celor două triburi, Sealth.

Seattle a fost fondat de către căpitanul Arthur A. Denny și echipajul acestuia.

Oferta

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Abraham Lincoln (1809-1865), a făcut o ofertă ca statul să cumpere o mare parte din teritoriul indian, iar poporului indian i-a fost promisă o rezervaţie. La această ofertă a primit un răspuns din partea căpeteniei indiene Noah Sealth (Seattle).

Scrisoarea se numără printre cele mai frumoase şi mai profunde gânduri care au fost rostite vreodată despre mediul înconjurător.

Răspunsul

“Când Marele Şef Alb din Washington îşi trimite glasul că doreşte să cumpere pământul nostru, ne cere prea mult! Cum se poate vinde sau cumpăra cerul şi căldura pământului? Aşa ceva ne este cu totul străin. Noi nu suntem proprietarii prospeţimii aerului şi limpezimii apei. Fiecare părticică a acestui pământ e sfântă pentru poporul meu.

Fiecare ac strălucitor de pin, fiecare bob de nisip din vadul râului, fiecare mică negură din întunecimea pădurii sunt sfinte în gândurile şi viaţa poporului meu, suntem parte a pământului şi el e parte din noi. Ierburile mirositoare ne sunt surori.

Cerbul, armăsarul, vulturul cel mare – ne sunt fraţi. Culmile stâncoase, păşunile suculente, trupul învelit în căldură al omului, toate aparţin aceleiaşi familii. Această apă strălucitoare ce curge prin torente şi râuri, nu este numai apă, ci şi sângele strămoşilor noştri.

Dacă vă vindem pământul, trebuie să ştiţi că e sfânt. Că fiecare reflectare din lacul limpede vorbeşte despre întâmplări şi amintiri din viaţa poporului meu.

Murmurul apei – e glasul tatălui-tatălui meu. Râurile ne sunt fraţi, ne sting setea. Râurile poartă canoele noastre. Ne hrănesc copiii. Dacă vă vindem pământul, trebuie să vă amintiţi şi să învăţaţi copiii voştri că râurile sunt fraţii noştri şi ai voştri. De aceea va trebui să oferiţi râului bunătatea pe care nu aţi oferit-o fratelui.

Omul alb nu ne înţelege

Ştim că omul alb nu ne înţelege. Pentru el un pământ e la fel ca şi oricare altul… Faţă de pământul-mamă şi fratele-cer se poartă ca faţă de lucruri care se pot cumpăra, prăda, vinde ca vitele sau podoabă strălucitoare. Lăcomia lui va distruge pământul şi va lăsa în urmă pustiu. Nu ştiu. Modul nostru de viaţă se deosebeşte de al vostru. Numai privind la oraşele voastre, pe omul roşu îl dor ochii.

În oraşele omului alb nu există un colţişor de linişte. Nu există loc în care să se audă deschiderea frunzelor primăvara sau tremuratul aripii musculiţei.

Parteneri