În tentativa de a contracara nociva propagandă sovietică, americanii au alocat resurse financiare impresionante pentru un program secret de propagandă culturală în Europa Occidentală. Desigur, în spatele său a fost CIA, al cărei reprezentant, Michael Josselson, a condus Congresul pentru Libertatea Culturii între anii 1950-1967.
Pentru a estompa fascinația unora pentru marxism și comunism, Congresul pentru Libertatea Culturii a pus accent pe modul de viață american. Cu peste zece publicații şi agenții în 35 de țări, CLC organiza expoziții şi conferințe internaționale pentru a-şi disemina ideile. La aceste evenimente, muzicienii, scriitorii și artiștii care îi împărtăşeau crezurile erau erau premiaţi.
La un moment dat, fostul secretar de stat al SUA și consilier pe probleme de securitate națională în timpul președinției lui Richard Nixon și a lui Gerald Ford, Henry Kissinger, a punctat că strategia amintită a fost la rândul ei o „armă secretă a Războiului Rece”. Acelaşi Kissinger spunea că totul devenise „o bătălie pentru a cuceri spiritul oamenilor”.
Bătălia pentru influenţarea maselor
Într-adevăr, era o bătălie teribilă între Vest şi Est pentru manipulare şi influențarea opiniilor, a atitudinilor, a emoțiilor și a comportamentelor. Europenii erau purtaţi pe nişte direcţii şi ideal era să fie convinşi că sunt acolo din propria dorință și voință, nicidecum pentru că în spatele alegerii lor erau nişte aşi ai propagandei în toate formele ei, ştiute şi mai puţin ştiute.
Unul dintre fondatorii CIA, omul de ştiinţă și diplomatul George Kennan, lansa în iulie 1947 termenul de „îndiguire” a comunismului. Inițiatorul Planului Marshall făcea asta în articol „X”, publicat în „Foreign Affairs”. Peste doar câteva luni, el schiţa un alt concept celebru: „minciuna necesară”.
Americanii anunţau astfel că vor să recupereze terenul pierdut în faţa comuniştilor, care aveau în Europa o poziţie superioară americanilor. În acel context, Consiliul de Securitate Națională a Congresului american aproba operațiuni secrete precum „propagandă, război economic, acțiune directă preventivă incluzând sabotajul, antisabotajul, măsuri de distrugere și de evacuare, subversiuni contra statelor ostile incluzând ajutor mișcărilor subterane de rezistență, guerilă și grupuri de eliberare a refugiaților”.
Desigur, totul trebuia pus în scenă ca la carte, adică astfel încât implicarea gurvernului american să nu pară evidentă şi să-și poată declina plauzibil orice responsabilitate. Capitaliştii doreau să mintă pentru adevăr, în timp ce pentru comunişti era moral tot ceea ce slujea cauzei revoluţiei proletare şi imoral tot ceea ce împiedica sau întârzia victoria ei.
În 1949 a început proiectul Radio Europa Liberă
„În aceste cadre, în primăvara lui 1949, guvernul SUA a iniţiat organismul numit Comitetul Național pentru o Europă Liberă. Radio Free Europe (REL) din subordinea sa, cu sediul la München, şi-a asumat sarcina persuadării, pe unde scurte, a ţărilor europene cu regim comunist.
Până în 1972 fondurile acestei instituții de presă erau alocate prin CIA care stabilea linia generală a emisiunilor, prioritățile și «corecţiile» cotidianului. După această dată, controlul asupra bugetului a fost preluat de Congresul Statelor Unite. Ceea ce nu înseamnă că implicarea serviciilor speciale s-a anulat sau că a fost redusă.
Fără să insistăm asupra istoriei REL, vom menţiona că prima ţară care a încetat bruiajul emisiunilor destinate cetăţenilor săi a fost România (1964). Uniunea Sovietică şi ceilalţi membri ai Tratatului de la Varşovia au renunţat la bruiaj abia din toamna lui 1988. Ceea ce nu înseamnă însă că secţia de limbă română a beneficiat de toleranţa conducerii de la Bucureşti, de notorietate fiind agresiunile împotriva unor redactori ai postului.
Scrisori interzise încă din 1967
Altă decizie de impact asupra relaţiei emiţător-receptor a fost interzicerea adresării cetăţenilor români postului, prin scrisori sau prin acceptarea de interviuri. Decizia a fost luată de Ceauşescu încă din 1967. Ultimul an de regim comunist a fost pentru secţia de limbă română a postului de la München o perioadă febrilă, în deplin contrast cu persistența cenușiului vieții ascultătorilor”, se arată pe revistapolis.ro.
Având în faţă acest context, amintim că Nicolae Ceauşescu era de-a dreptul înfuriat din cauza mesajelor critice pe care redactorii de la Radio Europa Liberă le lansau în eter la adresa lui şi a regimului comunist. Cel supranumit Geniul Carpaţilor ar fi făcut orice pentru a închide gura detractorilor săi. Chiar dacă asta însemna şi lichidarea. Asta reiese dintr-un raport Raport special prezentat de Agenția Centrală de Informații (CIA) la 21 septembrie 1978.
Informarea venea la câteva luni distanţă de ultima vizită în SUA a dictatorului, între 11 şi 17 aprilie 1978, la invitația președintelui Jimmy Carter. Era a patra vizită pe care Ceaușescu o făcuse în SUA, după cele din 1970, 1973 și 1975, în timpul mandatelor președinților Richard Nixon și Gerald Ford.
Raportul CIA despre planurile diabolice ale lui Ceauşescu
„1. Președintele român Ceaușescu, la întoarcerea din călătoria sa în Statele Unite la 18 aprilie 1978, în timpul căruia Radio Free Europe (RFE) l-a înfuriat cu acoperirea care a inclus transmiterea în direct a redării unui imn românesc învechit și a unei conferințe de presă în timpul căreia Ceaușescu a fost obligat să se ocupe de fapte care fuseseră ținute ascunse poporului român, a ordonat Direcției Generale de Informații Externe (DGIE) să întocmească un studiu al ocaziilor în care RFE a prezentat Guvernul României și în special Ceaușescu într-o lumină nefavorabilă.
Studiul urma să se ocupe și de metodele utilizate de RFE pentru colectarea informațiilor (deoarece datele RFE erau deseori foarte oportune și exacte) și de rolul jucat în acest proces de ambasadele americane și vest-germane [în România]
Studiul va servi ca bază pentru depunerea unui protest cu privire la Statele Unite, la un moment dat în viitor. Ceaușescu a cerut în același timp puncte de discuție care ar putea fi folosite cu cancelarul vest-german Helmut Schmidt, președintele Walter Scheel și președintele Partidului Social Democrat Willy Brandt, cerând ca RFE să fie obligată să părăsească teritoriul Germaniei de Vest.
Monica Lovinescu, marele pericol pentru Ceauşescu
Unele dintre aceste puncte, a adăugat el, ar putea fi utile la Paris, unde, a adăugat el, a existat o nevoie specială de a pune capăt emisiunilor [Pagina 192] comentatorilor RFE Monica Lovinescu și Virgiliu Ierunca. Poate că va continua să ceară premierului spaniol și președintelui portughez ca stațiile de releu din aceste țări să fie demontate.
O întreagă campanie diplomatică nu trebuia exclusă, a spus el. (Comentariu sursă: Importanța pe care Ceaușescu și guvernul român o acordă RFE se reflectă în faptul că AGERPRES pregătește un buletin zilnic privind conținutul RFE; Ceaușescu primește unul dintre cele douăsprezece exemplare ale buletinului.)
Cuvântarea lui Nicolae Ceauşescu la Plenara comună a consiliilor oamenilor muncii de naţionalitate maghiară şi germană.(15.III.1978) Cota: 57/1978 – Fototeca online a comunismului românesc
2. După reflecție, Ceaușescu a impus cerințe suplimentare pentru campania împotriva RFE. El i-a declarat Sursei că era nevoie de sugestii pentru a atrage unul sau mai mulți angajați RFE în România cu ideea conform căreia la întoarcerea acasă vor denunța RFE ca un instrument al Statelor Unite și al CIA. Dar, în timp ce lucra pentru a discredita RFE, Ceaușescu a dorit să facă eforturi simultane pentru a influența RFE pentru a aborda o linie mai ușoară cu România.
Spionii români nu i-au putut păcăli pe americani
Ceaușescu a sugerat că ar putea fi fezabil să se organizeze o masă rotundă între angajații RFE și intelectualii români loiali (adică direcționați de DGIE) în speranța că RFE va începe să privească cu mai multă simpatie activitățile românești.
3. Potrivit generalului Alexandru Dănescu, ministru adjunct de Interne, o deschidere pentru practicarea persuasiunii a avut loc la începutul lunii iulie 1978, când un jurnalist sportiv (nume necunoscut) al televiziunii româneşti, la întoarcerea dintr-o călătorie în Germania, a venit la Dănescu pentru a spune că în Germania l-a cunoscut pe Noel Bernard, șeful biroului român al RFE, a cărui soție o cunoscuse în trecut.
Bernard îi menționase jurnalistului interesul său de a face o călătorie în România, sub orice formă – oficială sau nu, cu anunț public sau nu, chiar folosind un alt nume. Ministrul de Externe Ştefan Andrei a fost sfătuit, iar chestiunea a fost discutată de Dănescu și Andrei cu Ceaușescu, care a spus că jurnalistul ar trebui trimis înapoi în Germania pentru a-i spune lui Bernard că a aflat că Ministerul de Externe a fost de acord cu vizita lui Bernard și că dacă Bernard i-ar spune când intenționa să vină și în ce mod, jurnalistul aranja restul călătoriei cu Ministerul de Externe.
Jurnalistul urma să se întoarcă în Germania în august și despre călătoria lui Bernard se spera că va avea loc cât mai devreme. Evenimentele de atunci nu sunt cunoscute.
Două acţiuni violente la Paris
4. Acoperirea RFE l-a stârnit şi pe Ceaușescu la violență în trecut. Potrivit lui Nicolae Doicaru, prim-adjunct al ministrului de Interne, cel puțin două acțiuni au fost ordonate la Paris. Una se referea la un bărbat pe nume [Șerban] Ștefănescu, căruia i se acordase permisiunea de a emigra din România după ce se plimbase în fața hotelului Intercontinental din București, purtând pancarte în care îl acuza pe Ceaușescu.
Președintele, după ce a fost informat, a spus că un om atât de prost poate fi oprit doar prin ucidere, astfel încât a fost mai ușor să alunge din țară. Când a ajuns în Franța, Ștefănescu a început să manifeste în fața Ambasadei României pentru ca mamei sale să i se permită să plece din România. Când RFE a început să adune elemente referitoare la acest caz, Ceaușescu a fost indignat și i-a ordonat lui Doicaru să-l scoată din acțiune pe Ștefănescu, repetând recomandarea standard conform căreia bărbatul nu trebuie ucis și că făptaşii nu trebuie să lase impresia că sunt români.
Doi bărbați au fost trimiși la Paris. Obiceiurile lui Ștefănescu au fost observate, luându-se decizia de a-l prinde pe bărbat și de a-l arunca pe o scară de la metrou pe care circula zilnic. De fapt, acest lucru a fost făcut, iar despre Ștefanescu nu s-a mai auzit nimic.
Asasinii au crezut că Monica Lovinescu e moartă
5. Celălalt caz de la Paris, Sursa a auzit de la Doicaru că a implicat-o pe Monica Lovinescu, comentatoarea (menționată în paragraful unu de mai sus) pe care Ceaușescu încerca s-o facă să tacă încă din primăvara anului 1978. Păcatul Monicăi Lovinescu a fost că și-a concentrat criticile asupra lui Ceaușescu, strategie care a evocat întotdeauna o reacție puternică din partea lui.
Monica Lovinescu a fost o intelectuală care și-a dedicat viața și opera luptei împotriva totalitarismului comunist
El îi ordonase mai devreme lui Doicaru să o rănească fizic. Cu această ocazie, Doicaru a folosit doi arabi. [În noiembrie 1977] au intrat în apartamentul ei, a urmat o luptă și Lovinescu a căzut pe podea într-un mod care i-a făcut pe agresori să creadă că a murit. Au fugit. Ceaușescu l-a mustrat pe Doicaru pentru neglijenţă când Lovinescu a revenit în emisie.
6. Într-o ocazie anterioară, Doicaru a spus că Ceaușescu i-a dat indicații despre cum să facă față unuia dintre cei mai acizi critici ai săi la RFE din Munchen, Emil Georgescu. Ceaușescu a spus că dinții bărbatului ar trebui să fie scoși astfel încât să nu poată vorbi la radio și că acest lucru poate fi cel mai bine făcut cu un accident de circulație.
Accidentul care nu l-a convins pe Emil Georgescu
Doicaru i-a folosit pe cei doi bărbați care își dovediseră puterea cu Ştefănescu. S-au dus la Munchen, au studiat mișcările lui Georgescu, au plecat în Austria pentru a închiria două mașini cu documente alias și apoi s-au întors la Munchen pentru a-l aștepta pe Georgescu într-o curbă selectată anterior. Una dintre mașini a fost folosită pentru a-l izbi pe Georgescu, iar cealaltă pentru a fugi de la fața locului. Georgescu nu a vorbit la RFE timp de patru luni după aceea.
Deși RFE menționase accidentele care au avut cu Ștefănescu și Lovinescu, nu s-a spus nimic despre accidentul lui Georgescu. Ceaușescu şi-a manifestat satisfacţia în faţa lui Doicaru. Incidentul a avut o continuare. Nu după mult timp, Soția lui Georgescu și-a sunat mama în România și a spus că Georgescu a fost rănit într-un accident cauzat de România, dar că a fost o tactică greșită. S-ar putea să-și oprească emisiunile în schimbul a ceva cum ar fi acordarea permisiunii soacrei sale de a părăsi țara, dar nu va fi descurajat de amenințărişe la adresa sa.
Apelul a fost interceptat și Ceaușescu a fost sfătuit. «Las-o să plece!», a ordonat el, iar soacrei i s-a spus că este trimisă la München. Georgescu a apelat ulterior la practicarea avocaturii”, se arată în raportul publicat pe history.state.gov.
explicaţie foto: În prezenţa conducătorilor de partid şi de stat, în zilele de 1-3 februarie 1978, s-au desfăşurat lucrările Consfătuirii de lucru cu prim-secretarii şi secretarii cu probleme agricole ai comitetelor judeţene de partid. Aspect de la prezidiul Consfătuirii. (1-3.II.1978=
