Istoricii greci Strabon și Arrian preiau o relatare făcută de Ptolemeu, fiul lui Lagos, unul dintre generalii lui Alexandru cel Mare, martor ocular la o expediție a acestuia împotriva geților, la nord de Dunăre, în anul 335 înainte de Hristos.
Iată episodul așa cum este el relatat de Constantin C. Giurescu în Istoria Românilor:
„Regele Macedoniei venise împotriva triballilor, un neam tracic de la nord de Balcani, în dreptul Olteniei, deoarece aflase că se vor răscula. Triballii s-au retras din fața lui Alexandru și o parte s-au refugiat într-o insulă a Dunării.
Armata macedoneană îi urmărește și, cu acest prilej, Alexandru face și o scurtă incursiune împotriva geților pe țărmul stâng, în Oltenia după cât se pare.
Alexandru trece cu bărcile geților
Trecerea falangei și a cavaleriei macedonene a avut loc noaptea, cu bărcile localnicilor făcute din trunchiuri de copac scobite (monoxile).
«Căci era foarte mult belșug de astfel de bărci – ne spune Arrian – întrucât riveranii Istrului (numele geto-grec al Dunării – n.r.) se foloseau de ele pentru pescuitul în fluviu, precum și când merg unii la alții în sus pe Dunăre și, nu mai puțin, foarte adesea, pentru prădăciuni.»
Pe malul getic erau lanuri înalte de grâu.
«La ziuă – continuă izvorul nostru – Alexandru a luat-o prin semănături, poruncind pedestrimii să înainteze către ținuturile nelucrate, culcând grâul cu sulițele aplecate; apoi, când au ieșit din semănături, Alexandru luă în persoană comanda cavaleriei așezate la aripa dreaptă, iar comanda falangei orânduite în careu o dădu lui Nicanor.
O armată de 14.000 de oameni
«Geții, care adunaseră o armată de vreo 4 000 de călăreți și mai bine de 10 000 de pedestrași, nu au rezistat însă nici măcar primului atac al călărimi – pentru că nu se așteptaseră de fel la îndrăzneala lui Alexandru, care, fără să facă pod peste apă, trecuse așa de ușor, într-o singură noapte, peste Istru, cel mai mare dintre toate râurile, iar de altă parte și încheietura falangei era înspăimntătoare și atacul cavaleriei irezistibil.
«De aceea, dintru întâi, ei fugiră către orașul lor, care era ca la o parasangă (circa 6 km!) de Istru; când însă văzură pe Alexandru aducând în grabă falanga la atac de-a lungul malului – pentru ca nu cumva pedestrașii să poată fi înconjurați de geții care ar fi întins o cursă -, iar pe călăreți înaintând de front, geții părăsiră din nou orașul lor, care era rău întărit, luând cu ei călări atâția copii și atâtea femei câte au putut duce caii și se îndreptară spre ținuturile pustii, cât mai departe de fluviu.
«Alexandru ia orașul geților și totă prada pe care aceștia o lăsaseră îndărăt; dă apoi prada lui Meleagru și Filip, să o ducă spre casă, iar el, după ce dărâmă din temelii orașul, închină jertfe pe malu Istrului lui Zeus, mântuitorul, lui Heracles și Istrului însuși, că nu i-a fost potrivnic la trecere, și aduce înapoi, la grosul oastei, în aceeași zi, pe toți cei cu care plecase, sănătoși și teferi.»”
Bogăția geților
C. C. Giurescu atrage atenția asupra câtorva elemente foarte importante din mărturia lui Ptolemeu, citată de Strabon și Arrian.
1. Țărmul Dunării era foarte populat, de vreme ce, „într-o singură noapte”, a putut trece o armată întreagă cu bărcile „localnicilor”.
2. Geții erau foarte bogați – Alexandru ridică o pradă importantă numai după jefuirea unui singur oraș.
3. Populația orașului get era mare, dacă patru mii de călăreți nu pot lua pe caii lor decât o parte din femeile și copiii care îl locuiau.
4. Agricultura era una dintre ocupațiile favorite ale geților – după descrierea lanurilor întinse și mănoase de grâu.
Nu ratați mâine, senzaționala revanșă pe care dacii și-au luat-o, peste puțin timp, în fața macedonenilor.
