Stimate și iubite, Apoi am fost și eu acolo unde ai fost și Sf. Ta, adică la București, și încă de tripla aniversare a României, de 10 Maiu. Îți închipuești dară ce am văzut! Ah! am văzut și am constantat, și încă nu numai pe din afară, ci în mare parte și în internul Capitalei României, că acestui Regat îi lipsește numai o mărime geografică mai mare, și nu alta, ca să fie un Gross-staat în întregul înțeles modern al cuvântului.
Am văzut, se-nțelege, și pe Regele și pe Regina și pe Prințul Ereditariu, și, să nu fi fost eu răgușit, căci mă răciseam pe drum încolo, aveam să mă și presentez la Maiestățile Lor ca preot din Bucovina carele, venit la București pentru a vedea serbarea de Zece Maiu, nu mi-am putut suprima dorința-mi intimă de a solicita înalta permisiune să-mi arăt M.M. Lor respectul și reverința mea, căci Kogălniceanu (pe care Iraclie îl cunoștea din timpul pribegirii lui Kogălniceanu la Cernăuți în 1848 – n.red.) mă îmbia să fac aceasta și-mi și promitea a-mi mijloci audiența.
Însă, cum eram răgușit și de aceia nu se potrivia nicidecum numai supt acea titulă, a nu-mi putea suprima dorința, etc., să cer o audiență.
La Mitropolitul Primat
Dar am fost la alt – Rege, la părintele Mitropolitul Primat, carele mi-au plăcut de tot și cu modestia lui și cu cugetările sale cele mai frumoase și delicate.
Așiși după primele-mi cuvinte de formalitățile obstești și invitarea din partea P.S. Sale să șed, mă întrebă: „Ce face P.S.S. părintele nostru frate?”.
„Se află bine, Înalt Preasfințite, că este sănătos”. – „A avut o serbare frumoasă în zilele trecute…” – „Așa este. Și eparhia ea însăși din acea ansă a avut o serbare frumoasă și a și arătat aceasta, că întreagă ea a luat parte la acea serbare, trimițându-și represintanți cât mai număroși până și din cele mai departe unghiuri ale sale” – „Frumos a dovedit eparhia prin aceasta că cunoaște și prețuește demnitatea cea distinsă a Arhipăstoriului său părintelui Silvestru…”
– „Dară lupte are multe P.S.S. și grele!” – „Cred, cred” – aice suspină și apoi zise: „Avem și noi, măcar că suntem, cum aș zice, în casa noastră. Viața însăși e o luptă, și, cu cât mai pe înaltă treaptă se află cineva, cu atâta și lupta e mai mare și mai grea. Apoi aud eu ce-i prin Bucovina. Cred că P.S.S. are grea luptă…”. – „Așa este, Î.P.S. Voastră, și noi preoții și credincioșii noștri avem în continuu a ne lupta contra… și apoi avem încă durerea că suntem despărțiți de frații noștri de dincolo”.
– „Ah! Această durere o avem și o simțim și noi aice. Însă este un sân cu două brațe iubitoare, unde suntem cu toții la un loc: legea și naționalitatea, la sânul lui Dumnezeu!” – Mă mirăiu de aceste cuvinte, a le auzi din gura unui prelat de dincolo!
La luarea-mi de rămas bun mă sărută în cap demnul bătrân (tot alb ca laptele), și-mi zise: „Mulțămesc de dragostea ce mi-ai artătat și spune închinăciunile mele de sănătate la toți frații din Bucovina, de la cel mai mare la cel mai mic!”.
Auzi?… Eu ieșiiu cu lacrimile în ochi…
Așa părintele Iosif Georgian!
„Creangă al Bucovinei“
Iraclie Porumbescu, născut Golembiovski în 1823 în Sucevița, a fost un preot ortodox și scriitor român din Bucovina, tatăl compozitorului Ciprian Porumbescu. A slujit ca paroh în satele bucovinene Șipotele Sucevei, Boian, Stupca și Frătăuții Noi. S-a remarcat ca unul dintre clericii patrioți ai Bucovinei.
De asemenea, a fost și un talentat scriitor, fiind numit de unii „Creangă al Bucovinei“. Și-a spus încă din tinerețe Iraclie Porumbescu, dar numele și l-a schimbat oficial abia în 1881.
A criticat politica antiromânească a episcopului Eugenie Hacman care îi învinuia pe unii preoți de iredentism românesc pentru a-i discredita în ochii guvernului austriac.
În 1893 a fost numit exarh arhiepiscopal, iar în 1895 egumen al Mănăstirii Putna.
Iraclie Porumbescu a decedat la 13 februarie 1896, la vârsta de 73 de ani. A fost înmormântat în cimitirul din jurul bisericuței de lemn, foarte aproape de altarul la care slujise ca preot.
Pe crucea sa de mormânt se află următoarea inscripție: „Aice zace marele naționalist și poet ecsarch archiepiscopal Jraclie PORUMBESCU paroch ortodocs nă ot Sucevița în 9/III 1823 mort la 13/II 1896. Fiei țerina ușoară”.
Fiul său, Ștefan Porumbescu (1856-1896), a murit și el în același an și a fost înmormântat tot lângă peretele bisericii.
În anul 1971 s-a inaugurat complexul muzeal de la Stupca, iar rămășițele pământești ale părintelui Iraclie și ale lui Ștefan Porumbescu au fost deshumate și transportate în cimitirul satului Stupca, fiind reînhumate lângă mormintele lui Ciprian Porumbescu (1853-1883), ale mamei sale Emilia (1826-1876) și ale celorlalți frați ai compozitorului.
