Cu excepția ofițerilor și funcționarilor de la Puterile Centrale, toți locuitorii din România ocupată au fost obligați să furnizeze informații despre numele, vârsta, ocupația lor, precum și despre numărul de persoane care compuneau familia. Românii au fost informați în prealabil că furnizarea de informații incorecte era pasibilă de pedeapsă. Au fost folosiți funcționari de stat, profesori, preoți, studenți și alte persoane care doreau să participe la această acțiune.
Datele de recensământ culese cu această ocazie au arătat că Bucureștiul avea 308.989 de locuitori
Dintre aceștia, 119.960 erau bărbați, iar 189.029 erau femei. În perioada dintre intrarea României în Primul Război Mondial (august 1916) și ocuparea Bucureștiului (decembrie 1916), 86.992 de locuitori au părăsit capitala. Dintre aceștia, 77.995 erau bărbați (majoritatea mobilizați în armată) și 8.997 femei.
În ceea ce privește cetățenia, în București erau 267.525 de români, 25.099 de austro-ungari, 2.732 de germani, 1.126 de bulgari, 1.233 de turci, 5.405 de greci, 739 de sârbi, 1.644 de italieni, 428 de ruși, 394 de francezi, 124 de englezi și 2.538 de alte naționalități. În urma publicării datelor recensământului privind populația Capitalei, viitorul prim-ministru al României, Alexandru Marghiloman, nota cu tristețe în jurnalul său:
„S-a publicat recensământul din București. Nu le-a luat nici măcar 6 zile să-l întocmească! Suntem departe de timpul și banii care ne-au costat în 1912. Bucureștiul nu mai are decât 309.000 de locuitori, față de 341.300 acum patru ani. Sunt 120.000 de bărbați față de 189.000 de femei […]. În 1912, [erau] 173.000 de bărbați și 166.000 de femei. 26.000 de supuși austro-ungari, ceea ce este enorm”.
Peste 3,5 milioane de persoane trăiau în teritoriile românești ocupate, după cum se arată în recensământul făcut de Puterile Centrale
Conform datelor recensământului, în teritoriile ocupate trăiau 3.438.002 persoane. Trebuie menționat că recensământul a fost organizat doar în județele aflate sub jurisdicția directă a administrației militare germane, și anume Mehedinți (260.104 locuitori), Gorj (166.579), Dolj (362.755), Vâlcea (166.068), Romanați (214.05), Argeș (205.499), Olt (146.738), Teleorman (239. 317), Muscel (116.453), Dâmbovița (229.124), Vlașca (196.920), Prahova (328.631), Ilfov (594.028, care cuprindea populația din București), Ialomița (211.720).
La aceste cifre s-au adăugat locuitorii din Dobrogea, respectiv 169.322 de persoane, conform datelor disponibile la mijlocul lunii aprilie 1917, și cei din teritoriile controlate direct de Armata a 9-a germană, pentru care nu au fost descoperite până în prezent date precise.
Cu aceste cunoștințe, administrația militară germană a instituit un control strict al populației și al resurselor economice. Prin ordonanța numărul 24 din 8 februarie 1917, a fost introdusă cartea de identitate obligatorie (Ausweis) pentru toți rezidenții care aveau cel puțin 15 ani. Acest document trebuia să fie purtat permanent asupra sa, lipsa lui fiind pasibilă de o amendă consistentă. În același timp, au fost introduse, de asemenea, cardurile de hrană și bonurile de rechiziție. Forțele de ocupație au început să confiște numeroase bunuri, începând cu zahărul, apoi mașini, benzină, ulei, alcool, chiar și sticle goale și multe altele.
Sursa: Europecentenary.eu
