Propaganda bolșevică dezintegrează Armata Rusă de pe Frontul Românesc! Românii sunt nevoiți să apere singuri linia frontului
Trupele rusești de pe Frontul Român au început să fie contaminate de propaganda bolșevică încă din primăvara anului 1917. În timpul bătăliilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz, o parte din unitățile rusești au refuzat să participe la lupte. Odată cu sosirea toamnei și stabilizarea Frontului Românesc, haosul a domnit în multe dintre unitățile armatei ruse. Mulți comandanți ruși au fost arestați și înlocuiți cu tineri ofițeri revoluționari. Printre aceștia se numără generalul Ragoza, comandantul Armatei a 4-a ruse, generalul Curikov, comandantul Armatei a 4-a ruse și generalul Keltschewski, comandantul Armatei a 9-a ruse, acesta din urmă scăpând de arest la intervenția soldaților ucraineni aflați sub comanda sa. Situația a degenerat și mai mult la 21 noiembrie 1917, când a ordonat armatelor ruse să se retragă și să încheie un armistițiu cu Puterile Centrale. Semnarea, la 9 decembrie 1918, a Armistițiului de la Focșani între Puterile Centrale și Rusia și România a marcat începutul exodului masiv al soldaților ruși de pe Frontul Român. Aceștia și-au abandonat pozițiile în număr mare, ceea ce a dus la dizolvarea multor unități rusești.
În unele cazuri, pozițiile defensive rusești de pe linia frontului au fost apărate de doar un singur soldat pe kilometru. Trupele de rezervă românești au fost aduse pentru a umple golurile din defensivă. Mulți dintre soldații ruși care mărșăluiau prin satele românești, s-au organizat în „bande care comiteau jafuri, tâlhării și chiar crime, terorizând populația cu arme, grenade și tot felul de brutalități”, potrivit unui raport al Marelui Cartier General.
Retragerea haotică și atrocitățile comise de ruși
România a permis trupelor rusești să plece, dar numai în condiții stricte pentru a asigura o evacuare ordonată. Acestea trebuiau să aibă autorizație de la comandamentul rus, să fie dezarmate și să aibă asupra lor proviziile necesare pentru întoarcerea acasă. Multe unități au fost de acord cu aceste condiții, dar au fost câteva care nu s-au conformat, mai ales în urma ordinului dat de șeful Statului Major rus, ca unitățile rusești să se retragă cu forța, dacă va fi necesar.
Liderii români se temeau nu numai de devastarea sistematică a Moldovei, ci și de distrugerea liniilor de aprovizionare din Basarabia. Pentru a preveni acest lucru, șapte divizii românești din rezervă sau de pe front au fost retrase la est, lângă Prut. De asemenea, au avut loc confruntări majore între unitățile rusești și armata română. La 20 și 21 ianuarie 1918, Diviziile 9 și 10 de infanterie rusești au atacat Divizia 4 română la Galați. Ambele divizii rusești au fost dezarmate și escortate dincolo de Prut. În nordul Moldovei a avut loc o confruntare similară, cu același rezultat.
De la începutul lunii noiembrie 1917 și până în ianuarie 1918, numărul soldaților ruși de pe frontul românesc a scăzut de la peste 1.200.000 la aproape 50.000 de oameni. În februarie, Marele Cartier General român a anunțat că „armata rusă nu mai există”. Caii, căruțele, trăsurile de tunuri și armele abandonate erau tot ce mai rămăsese.
Sursa: Europecentenary.eu
