El își închină lucrarea lui Mihail Kogălniceanu ca ministru de Interne, dar și ca vechi cunoscut cu o „recunoaștere respectuoasă pentru atașamentul și aplecarea ce i-a arătat după un timp de o treime de secol”. Brennecke îi fusese profesor lui Kogălniceanu la Berlin, acesta fiindu-i încredințat pentru creștere între 1835 și 1837. Profesorul se bucura de familia întemeiată de fostul său elev prin căsătoria din 1852, din care rezultaseră patru copii: o fată de 16 ani, viitoarea doamnă Virnav-Liteau, apoi Bogdan, Lucia, care învăța la domnișoara Schepke în Dresda, frații mai mari fiind la Stiftgymnasium Vitzumb din același oraș.
Falsul conte
Brennecke a călătorit pe Dunăre, unse se afla o soție englezoaică, care se întorcea de la Karlsbad, cu o însoțitoare de aceeași nație, a unui „boier valah”, „trei tineri arhitecți valahi care se întorceau de la studiile lor din Germania ca să afle ocupație la construcția de cale ferată din patria lor”, un inginer englez, care vine cu soția pentru același scop, un impresar cu două cântărețe din Turin, pe care le duce la cafeșantanul Victoria de la Brăila, o orchestră de cehi cu destinația Constantinopol, excurșioniști francezi în război cu ceața, câțiva turci jucând cărți, sârbi, greci. Un fals conte și cavaler al Legiunii de Onoare pradă la cărți pe un secretar turc.
O trăsură cu cai îngrijorător de iuți duce pe autor la Severin. La întrebarea pe care și-o pune; De ce nu e la Dunăre ca la Rin?, tot el răspunde: pentru că România e pe mâna boierilor, care-și arendează moșiile, își mănâncă suma la cărți în două zile sau la Paris în două săptămâni.
La hotel Victoria e joc de cărți și vițiu
Dar străinii lucrează, este la Severin un birou de navigație austriac, s-au ridicat ateliere importante, în jurul cărora s-a așezat o numeroasă colonie germană, cu o biserică luterană și alta catolică, plus o berărie cu icre, într-un oraș cu totul nou, având 500 de case și 4000 de locuitori. Nu lipsesc cafeneaua și grădina publică.
De pe vasul spre Galați vede la Calafat femei care spală rufele în Dunăre în fața marilor depozite cu mașini agricole trimise din Anglia. La Bechet se încarcă grâne pe vase austriece și turcești.Același negoț cu grâu și la Turnu Măgurele. La Giurgiu, de unde pleacă spre Constantinopol turci și butoaie de bere, se suie bogatul negustor brăilean Sterie Caludi, cu famila elegantă, ale cărei apucăturin teatrale îl miră pe apusean.
După opt zile de drum ajunge la Brăila într-o duminică. Străzi proaste, noroioase, „deși nu plouase de mult”. Berarul Ulrich Waihl, de pe strada Prusiană, suburbia Sf. Petru, îi face o primire frumoasă. La hotel Victoria e joc de cărți și vițiu.
În cafeneaua lui Stoianovici și Marinescu se simte „ca la Paris într-una din marile cafenele de pe Boulevard des Italiens, cu oglinzi și mese de marmură din belșug”. Ofițeri și doamne de o eleganță pariziană, în salon portretele perechii imperiale franceze. Dar la Paris nu se vede inscripția: „Nu est e (sic) credit”, nu se aude muzica lăutarilor țigani și lumina nu e de la gaz.
