În Arhivele MAE se păstrează, în Fondul Paris, volumul 366, această procură, prin care autorul „Rondelurilor”, pe atunci aflat la Paris, îl împuternicea pe un oarecare Nicolae Ionescu, domiciliat în București, să îi ridice retribuția pe care poetul o primea de la Casa Bisericilor, aflată în subordinea Ministerului Cultelor.
Biografia poetului ne arată că, în iunie 1905, acesta fusese confirmat „cercetător de documente istorice cu privire la mănăstiri” și plătit din bugetul Administrației Casei Bisericii.
Procesul-Verbal al Legației României la Paris consemnează, conform reglementărilor, că precursorul simbolismului românesc s-a prezentat în persoană la misiunea diplomatică, în fața șefului acestuia, obținând autentificarea solicitată.
Acest episod este circumscris perioadei pariziene octombrie 1910 – iulie 1912 din biografia lui Alexandru Macedonski, survenită după mai vechi gânduri de expatriere.
Imboldul acestei noi etape în capitala franceză era de fapt dublu: aspirațiile la o glorie europeană și intenția de a face cunoscută invenția fiului său Nikita, referitoare la un așa-zis „sidef artificial”.
O imagine nocturnă a Parisului apare în proza „Maestrul din oglindă”, cu subtitlul „Poveste de Crăciun”, publicată în decembrie 1912 în „Rampa, care debutează cu un autoportret în maniera prozei lui Edgar Allan Poe:
„O noapte de Crăciun şi sub ferestrele mele Parisul. Iar eu, în odaia caldă, luminată de electricitate, singur, alături cu maestrul pe care îl vedeam într-o oglindă din faţa mea şi a lui şi în care mă vedeam pe mine tot aşa limpede după cum îl vedeam pe el.
Şi auzeam vorbele lui ce izvorau, aci liniştite şi dulci ca o apă luminată de o lună albastră şi aci răzvrătite, fioroase sau înfiorătoare – duioase câteodată – mişcătoare totdeauna”.
Finalul contrapune tabloului parizian din incipit tabloul Bucureştilor, ca o punte afectivă între cele două spaţii:
„Iar Parisul curgea sub ferestrele mele, şi la acelaşi ceas – dincolo de zări – sub cerul frumoaselor câmpii româneşti, curgea şi un alt oraş – curgeau Bucureştii – pe sub ferestrele celor care fac parte din sufletul meu…”.
În 2015, grație inițiativei Laboratorului de teatru senzorial „Citit În”, a fost popularizat un aspect mai puțin cunoscut al biografiei macedonskiene, legat chiar de anul parizian al celor trei „comori” din Arhivele Diplomatice – 1911!
Astfel, Alexandru Macedonski a fost, se pare, unul dintre primii autori români care au realizat un text cu destinația adaptării cinematografice, iar după unii, printre care Tudor Vianu și Romulus Vulpescu, chiar primul autor român care a abordat acest gen.
Forma inițială a textului a fost cea a unei povestiri orientale cu savuroase accente comice, publicată în anul 1877, devenind ulterior scenariul propriu-zis (subintitulat „basm”), scris de această dată în franceză, în 1911.
Proiectul din 2015 a avut la bază traducerea lui Romulus Vulpescu, intitulându-se „Cum să devii bogat și influent”.
Sursa: Pagina de Facebook Arhivele Diplomatice ale MAE
