Problema proprietății și a sclavilor în Codul lui Hammurabi
În cadrul familiei exista un drept de preempțiune prin care proprietatea era vândută mai întâi membrilor familiei la jumătate din preț. Transpare din Codul lui Hammurabi importanța actului de vânzare-cumpărare. Soldații, vânătorii sau arendașii nu aveau dreptul de a lăsa moșteniri sau de a vinde casa, terenul sau livada. Celelalte categorii putea însă să lase mai departe urmașilor proprietățile sau chiar să le cedeze pentru a scapă de datorii.
Sclavele și prostituatele nu aveau dreptul de a purta voal: cea dintâi, dacă era prinsă, urma să rămână fără urechi, în vreme ce prostituate primea 50 de bastoane, era lipsită de haine și, pentru a fi umilită în public, i se turna nisip în cap. În epoca babiloniană amorită existau două tipuri de sclavi: ai palatelor și sclavi ai oamenilor liberi. Sclavii nu erau pe deplin dependenți de stăpân, pentru că, deși nu aveau drept de proprietate, se puteau căsători cu oameni liberi, copiii rezultați fiind la rândul lor oameni liberi. Potrivit articolului 176 din Cod, atunci când un sclav murea proprietarului acestuia îi revenea jumătate din avere, cealaltă jumătate intrând în patrimoniul soției sclavului.
În societățile mesopotamiene, tatăl, capul familiei, putea da în sclavie un membru, sau mai mulți, pentru a scapă de datorii sau pentru a scăpa el însuși de această condiție, astfel că nu doar capturarea te putea reduce la condiția de sclav, ci și ,,vânzarea”. Sclavii puteau să-și depășească condiția, să-și schimbe statutul și prin meritele lor personale, dacă dovedeau proprietarului că aveau calitățile necesare pentru a fi eliberați din sclavie.
Codul lui Hammurabi arată că deși cei mai mulți dintre sclavi și-au dus existența potrivit aceluiași statut, au existat și cazuri când, prin diferite mijloace pe care legile le permiteau, sclavul a devenit om liber, reușind să își croiască propria lui viață. Sclavii palatelor erau de regulă puși să muncească pe proprietățile stăpânului sau îndeplineau diferite roluri prin care îl contribuiau la bunăstarea celui căruia îi erau supuși. De multe ori însă, condiția de sclav îți putea asigura cel puțin siguranța supraviețuirii, siguranța unei activități care, chiar și în lipsa libertății, nu te excludea din comunitate și îți permitea chiar, prin strădanii, să agonisești o avere asupra căreia erai într-o măsură stăpân.
