Scarlat Callimachi a fost dus la Constantinopol, unde a scăpat de execuție pentru că a fost lovit de o criză de nebunie, fiind apoi numit domn în Țara Românească în 1821.
Cel căruia în perioada interbelică i se spunea Prințul Roșu, tot un Scarlat Callimachi, născut pe 20 septembrie 1896, descendent al unei familii din care au provenit, în secolul al XVIII-lea, patru dintre domnii Moldovei (Grigore, Ioan, Alexandru și Scarlat Callimachi), a fost poet avangardist, istoric și om politic.
A închis ochii pe 2 iunie 1975.
La Oituz
În 1917 a participat, ca ofițer de cavalerie, la luptele de la Oituz. După război s-a înscris în Partidul Național Țărănesc Democrat, a fost director al revistei de literatură avangardistă „Punct” (1925-1926) și a fondat trupa de teatru modern „Insula”.
Atras de ideologia de stânga, după ce a asistat la un discurs ținut de Lenin în Finlanda, în 1933 s-a înscris în Partidul Comunist, a condus, la Botoșani, mai multe ziare de orientare antifascistă și a fost membru al mai multor organizații comuniste, aflăm de pe galeriaportretelor.ro.
Deoarece a susținut greva muncitorilor de la Atelierele CFR Grivița Roșie din 1933, publicând un pamflet acuzator la adresa autorităților (Căderea Babilonului), a fost condamnat la un an de închisoare și plata unei amenzi de 10.000 de lei, dar, făcând apel, a fost achitat.
Mai mult, muncitorii feroviari au fost apăraţi în instanţă de avocaţi aduşi de la Paris, plătiţi cu bani grei, care au reuşit să-i salveze pe mulţi de la detenţie. Cel care i-a angajat pe avocaţii francezi a fost, culmea, un boier – Scarlat Callimachi.
În lagăre
Din cauza participării la congrese anti-fasciste internaționale și a relațiilor cu comuniști francezi și sovietici, în 1940 a fost internat în lagărul de la Miercurea Ciuc, dar a fost eliberat datorită intervenției lui Alexandru Ghica, un văr de-al său, director al Siguranței Statului.
A mai fost închis în 1941 în lagărele de la Caracal și Tg. Jiu.
După august 1944, a fost membru al Comitetului de Epurare a Presei,, director al Muzeului Româno-Rus (1948-1951). A scris poezii și lucrări istorice (ex: Călători și scriitori străini despre evreii din Principate).
Personajul exotic
„Era un personaj exotic în perioada interbelică. Provenea dintr-o familie de boieri, iar el era socialist. Credea cu tărie în aceste principii, dar, ca mulţi socialişti interbelici, nu şi-a putut imagina ce va aduce comunismul în România.
Toată viaţa a urmat aceeaşi linie, a avut aproape aceleaşi convingeri. A militat pentru bunăstarea muncitorilor, ţăranilor, meseriaşilor, calfelor şi, în general, a claselor de jos. Totodată, era un înverşunat antifascist”, susţinea, pentru „Adevărul”, Traian Apetrei, fost jurnalist la „Clopotul”, ziar fondat de Scarlat Callimachi, şi care l-a cunoscut personal pe Prinţul Roşu.
Carisma lui Lenin
Propriu-zis, Scarlat Callimachi aderase, la fel ca şi Nicolae Cocea, la socialismul de factură franceză, întâlnit în anii studenţiei.
Alexandrina Rodica Callimachi soţia lui Dimitrie Callimachi, fiul Prinţului Roşu, spunea că a aflat de la socrul său că se convertise la comunism datorită carismei lui Lenin:
„În timpul războiului a fost în Rusia. Acolo, l-a auzit pe Lenin ţinând un discurs maselor. Lenin vorbea despre echitate, despre dreptate pentru muncitori şi pentru oropsiţii sorţii şi tot felul de sloganuri socialiste. Socrul meu a fost foarte impresionat. Spunea chiar că acel discurs l-a convins”.
Dezamăgit
„Comunismul l-a dezamăgit profund. Nu era acea echitate pentru care luptase. Săracii erau tot săraci, iar oportuniştii şi oamenii noului regim se îmbogăţeau şi se comportau ca aceia de dinainte.
Tocmai de aceea, a preferat să se retragă. Nu a dorit demnităţi, deşi era bine văzut. Era unul dintre socialiştii care au făcut închisoare pentru aceste principii şi care le-au răspândit în perioada interbelică”, mai spunea, pentru „Adevărul”, nora acestuia.
Nu a fost membru al PCR
Pentru comuniştii din România, Scarlat Callimachi a fost, însă, un simbol al ideologiei comuniste. Era prinţul care s-a lepădat de obiceiurile „nesănătoase” ale clasei sale şi a îmbrăţişat comunismul ca pe o revelaţie.
„Nu era comunist din convingere. El continua să scrie editoriale, dar de factură socialistă.
Ele se pliau pe noul mesaj al Epocii de Aur, tocmai de aceea a şi fost lăsat în pace. Era justificarea noului regim.
Reprezenta simbolul victoriei ideologice asupra clasei burghezo-moşiereşti. Pe deasupra, era un om foarte talentat, scria bine şi transmitea mesaje socialiste”, declara Traian Apetrei.
