Evenimentul Istoric > Articole online > România regală > Prinderea și moartea celebrului bandit tulcean Simion Licinski
Articole online

Prinderea și moartea celebrului bandit tulcean Simion Licinski

Din cauza lui s-ar fi început în ultimul deceniu al veacului al XIX-lea reforma polițienească, prin înființarea Jandarmeriei Rurale. A fost ani la rând inamicul public numărul 1 al României și i s-au dedicat trei romane, două piese de teatru și zeci de articole.

Banditul tulcean Simion Licinski devenise atât de celebru încât se credea un personaj extraordinar.

Dintr-un tâlhar la drumul mare, de multe ori jovial și care se mulțumea cu jafuri mărunte, inclusiv hainele și încălțările victimelor, acesta s-a transformat, în ultimul an al vieții,1891, într-un criminal cu sânge rece, supărat nevoie mare că cei pe care îi soma să-i trimită bani, în contul renumelui său, îl refuzau.

Simion Licinski reușise să-i înspăimânte atât de tare pe tulceni, încât aceștia preferau să călătorească de la Tulcea la Isaccea cu vaporul, decât cu poștalionul sau trăsura, pentru a nu fi jefuiți de celebrul bandit.

Totul se întâmpla în perioada 1887- 1891, într-o Dobroge revenită de doar câțiva ani la România, în urma Războiului de Independență, însă în toată țară faptele tâlharului deveniseră subiect de prima pagină. Exotismul Dobrogei, originea lui Licinscki, atacurile sale și, mai ales, presa vremii, l-au transformat pe tâlharul tulcean într-un personaj care a depășit în multe privințe realitatea.

Dacă se însumează valorile pe care și le-a însușit prin jaf, acestea abia se ridică la jumătate din premiul de 10 mii de lei, oferit pentru prinderea sa.

Promisiunea lui Davila

În martie 1890, ziarul „Voința națională” anunța numirea lui Alexandru Davila ca administrator al plasei Măcin:

„Ediția de seară

ULTIME INFORMATIUNI

În fine. Monitorul oficial de ieri publică decretul pentru numirea d-lui Al. Davila în postul de administrator al plasei Măcin, din județul Tulcea.

Decretul are data de 20 februarie. În el nu se vede trecut nici un titlu al d-lui Davila, după cum se obișnuiește. De ce?

Se știe că d. al. Davila a fost inspector al poliției Capitalei.

Ori d. Manu a voit ca să nu mai reamintească torturile la care d. Davila, ca inspector, a supus pe niște nevinovați, fapt pentru care a fost condamnat de curtea de apel din București, pe acele vremuri de actualul administrator din Măcin că tortura intră în sistemul său de a descoperi pe rău făcători.

Profităm de această ocaziune spre a reaminti că mai avem 15 zile până ce d. Davila va aduce, după cum a promis prin ziarul muscălesc din strada Clemenței, la București, legat de mâini și de picioare, pe vestitul bandit Licinski”.

În anul 1884, Alexandru Davila fusese numit șeful Poliției Capitalei, funcție în care a fost implicat în torturarea unor suspecți, la care face referire ziarul.

Experiența sa în fruntea Poliției Capitalei l-a recomandat ca administrator al plasei Măcin, cu obiectivul de a-l prinde pe deja celebrul bandit tulcean Simion Licinsky.

S-ar părea că însuși Alexandru Davila a solicitat această funcție, promițând că în câteva săptămâni îl va prinde pe tâlharul, care teroriza Tulcea și ajunsese un adevărat „caz” național.

Nu a reușit să-și respecte angajamentul și a fost schimbat din funcție în toamna aceluiași an, banditul reușind să fie prins, prin trădarea gazdei, un viticultor din Sarica Niculițel,, în luna august 1891.

Un roman criminal

Iată cum zugrăvește Ilie Ighel prinderea banditului în „romanul criminal” „Moartea Banditului Simion Licischi”, apărut chiar în august 1891:

În dimineaţa zilei de 16 August 1891, Simion deşteptă pe Ribacof, care dormea încă şi’l rugă să’i facă de mâncare.

Ribacof, dupe ce se spălă, făcu focul şi puse de mămăligă, apoi spuse lui Simion că se duce să mai adune surcele.

Când eşi, dupe ce închise pe Simion pe din afară, se intilni cu moş Galenic, un vier (podgorean – nota Ev. Istoric) vecin, care veni să’i ceară în împrumut nişte pirostii.

— Bine, moşule, ţi le dau… Stai puţin aicea.

Apoi Ribacof se duse prin vie unde şezu mult

— Dar bine Ivane, nu vrei să’mi dai ce ţi-am cerut ?… Spune’mi ! — Ba ţi-le dau îndată. Mai aşteaptă niţel.

— De ce ?

— Nu înţelegi ? Am un musafir şi trebue să-I fac mâncare. Adun încă surcele…

— Mosafir? Pe cine?

— Ce să afli şi d-ta ; ia, un prieten.

— N’o fi Simion ?

— Aşi.

— Ba, ia spune drept.

— Taci, taci, el este.

— Aoleu…. Ia haid, să vedem ce face. Aşi vreau să ’1 văd şi eu.

Apoi amândoi tot vorbind încet se apropiară de fereastra bordeiului.

Licinsky audind că vorbeşte cine-va pe afară întrebă cine este.

— Ia eü, cu un prieten.

— Bine că mi spuseşi zise Licinsky şi începu iar să bea.

În acest timp Ribacof, ese din casă cu vecinul său, care de o dată îi şi propune, că de ce nu s’ar înţelege ca să omoare ei pe Licinsky, şi să se profite ei de premiul pus pe capu lui Licinsky

O discuţie se încinge intre dînşii, Ribacof spunând că e cu neputinţă, căci la amîndoi cum sunt de bătrîni, le ajunge câte un pumn de la Licinsky ca să-i culce la pământ.

În urmă să termine prin a se primi ideea lui Ribacof ca vecinul său, până ce el va prepara de mâncarea lui Licinsky să anunţe pe Notaru din Teliţa ca să vie cu patrulele de soldaţi să prindă pe Licinsky, — care se găseşte găzduit la via lui Teodor (Chioru) Mihailof.

Notarul, înţeles cu cârciumarul Ivanciu Ghiorghieff  fuge la Gilic să caute ajutoare. Aici găsesc patru sergenţi de oraş. Erau agenţi de

poliţie din Tulcea trimişi la Gilic pentru siguranţa P. S. S. Episcopul Dunărei de jos.

Notarul îi vesteşte de ceea-ce ştia. Mai iau de aci trei soldaţi şi cu toţii, cu soldaţii de la Teiliţa, alţi doi, se pornesc spre via iui Teodor Mihailoff. Pe drum se uneşte’ cu ei lucrătorul din via călugăriţelor, Iordache Gătej, moş Calinic, vierul cel-l’alt şi Simion Găitan, fost în armată. În total în poteră erau notarul de la Teliţa, Bonciu, cârciumarul Ivanciu Ghiorghieff, soldaţii din ânteiul regiment de linie Chervase George, Vasile Munteanu, Nic. Duraci, George Manafeoti şi Toader Chirie; sergenţi de oraş, erau Ion Olteanu, Nic. Constantin, Iamandi Tănase, Costea Ion, lucrătorul Iordache Gătej, din Bacău, vierul Calinic, şi Simion Găitan.

În total, la începutul acţiunei erau în foc 12 persoane, căci scad pe soldatul Toader Chirie, căruia i-a venit rău şi pe un caporal care era bolnav de la Teliţa.

Intrând în vie, îi întâmpină vierul Ivan Ribacoff, care le arată cheia şi le zise că Simion este închis pe din afară; dar în acelaş moment pornind poterea la deal spre bordeiu, vierul răcneşte cât poate de trei ori cuvântul caraul!

Vestea aşa dar pe bandit, după ce tot el îl închisese în casă.

Pe de o parte vindea pe Simion închis in casă, pe de altă parte îl vestea cu glas tare să se ferească dacă cum va n’o fi prins Simion, să nu păţească ceva.

Un sergent îi pune mana la gură şi-i trage doi trei ghionti, făcându-1 să tacă.

Cam pe la ora 8 înconjură casa, şi din în ce în ce se apropie de dânsa.

În faţă erau sergentul Olteanu, soldatul viteaz Chervase, şi cu vieru Gaitan. Toţii silesc uşa tindei şi se aşează la uşa odăi unde se găsea Licinsky.

Sergenţii înconjură casa, armaţi fiind unii cu revolvere alţii cu ce apucase.

În dosul casei era doi soldaţi, în faţa celor doué geamuri doi sergenţi de poliţie şi Iordache Gătej, care luase arma soldatului Toader Chirie.

Pe casă la coş, aşezaţi era Ivanciu Ghiorgheff.

Simion deşteptat din piroteala boalei lui, sguduit în încrederea sa către vierul Ivan Ribacoff, fie prin strigătul de caraulă, fie prin strigătele poterei, prima mişcare a lui a fost să se repeadă la fereastră, să ia loc între păretele celor 2 ferestre din camera mare.

De aci trase pe fereastră primele lovituri de revolver, despre uşă. Când a tras soldatul Chervase, văzându-se descoperit, s’a pitulat jos, a tras în faţă (…)

Soldatul Chervase se repede la uşe, smulge uşa din afară, intră în antreu şi se postează în faţa uşei camerei din dreapta.

Unii din soldaţi, îi lui Chervase George (mortul) să se retragă din dreptul uşei, el refuza zicând că el voeşte să tragă cel d’ântâiu când va încerca să iasă Licinsky.

Licinsky, auzind că e cineva în tindă, voeşte să deschiză uşa să vază, zărind pe soldatul Chervase se repede să puie mâna pe puşcă, în acest timp, de şi uşa se închisese de Licinsky, Chervase George sloboade puşca al cărui glonţ loveşte pe Licinsky în spate.

Să văd urmele loviturilor prin scândura de la uşe.

Simion răspunde tot prin uşe cu două focuri de puşcă. Unul loveşte pe nenorocitul Chervase în piept.

Glonţul atinse inima.

Chervase George cade jos, zicând: «Eu sunt liberat, rog pe comandant să aibă grije de acasă şi de doi boi, să nu mi se vîndă.»

Atunci vieru Simion Găitan, care se afla cu un ciomag lângă Chervase Gheorghe, văzând că el moare, ăi iea puşca din mână şi începe să tragă în odaie prin nişte găuri ale uşei.

În acest timp se mai da focuri de sergenţi pe fereastră când, dupe zece minute, se observă că Licinsky nu mai respunde, şi atunci cei din tindă chiamă pe ceilalţi să intre cu toţii înăuntru căci Licinsky trebue să fie rănit de nu mai respunde.

Soldaţii cu Găitan şi sergenţii se încuragiază şi cu cuvântul de «ura» pătrund în odae, unde găsesc pe Licinsky pitit sub pat.

Cu toţi se reped pe Licinsky îl trag afară de picioare şi îl leagă bine, ferecându-1.

EI însă le spuse cu glas jumătăţit :

— De geaba me legaţi!… Nu mai pot fugi.

Lupta a ţinut cinci, şase minute şi s’au schimbat peste 40 focuri de ambele părţi.

Pe pereţii camerei ereau urme de peste 15 gloanţe.

Pe jos erau pustele lui descăcarte. Cea scurtă nu avea cartuşe. Cea mare avea cartuşele deşerte în camera celor doue ţevi.

Revolverele, două la număr, le avea cu el sub pat, unul era deşert de toate cartuşele, celălalt mai àvea două cartuşe.

Tot pe jos, alături, era geanta lui mare de pele neagră; geanta avea curele negre de atârnat de pe gât. În această geantă mare eraü trei gentuleţe (tóbe mici), tot de pele neagră, în care avea cartuşe de revolver înfăşurate în hârtie subţire unul câte unul.

Poate erau 100 cartuşe.

Pe pat era tesacul (un fel de iatagan) a cărui lamă era înflorită, tocul iataganului era de pele neagră. De cureaoa tocului acestuia atârna învălitoarea unuia din revolvere, pe ale cărui borduri era cusut un lanţ de aur.

Tot lanţ de aur avea cusut la bordurile fentei mari.

Atât puştile cât şi revolverele (calibrul 12 cu câte 6 focuri) străluceau! de curăţenie.

La patul revolverelor (la amândouă) erau atârnate câte 2 alcale de aur de la lanţurile jefuite.

Cartuşiera pentru cartuşe de puşcă, era în felul cartuşierelor de vânătoare, de pele neagră, cu borduri inţorţonate ca să acopere cartuşele de ploae.

Pânza, pe care erau aşezate cartuşele, unul lângă altul fiecare în locul rezervat, era în colorile naţionale: roş, galben şi albastru. Cartuşiera era plină cu cartuşe; lipseau patru.

În pozunarul, pantalonilor erau 330 lei; în degetul inelar de la mâna dreaptă purta o verglietă. În pozunar mai avea doue pachete de medicamente cu inscripţia farmacistului Negrescu din Brăila (…)

Simion este foarte greu rănit.

Glonţul pătrunsese adânc de sus în jos, pre când Simion se afla pitulat pe vine. Nu mai era nădejde de scăpare, căci atinsese rinichiul, după ce a trecut prin muşchiul de lângă şira spinării.

Cearta începe între soldaţi şi gardişti îndată ce el teroarea Dobrogeï, a fost legat şi ferecat. Nu se înţelegeau cari din ei a muncit mai mult la prinderea lui.

Gardiştii încarcă pe Simion pe umeri casă ’1 ducă cine ştie unde; soldaţii se opun cu baionetele la armă.

Djambatoff, care se afla acolo, îî sfătueşte să lase pe bandit la loc până la sosirea procurorului. Se aduce apă, banditul e desbrăcat şi spălat.

Soseşte căpitanul Simici care restabileşte ordinea (…)

A doua zi, Sâmbăta 17 August la orele 5 dimineaţa Simion Licinsky suferă fisiceşte grozav; chipul i se înegrise, trăsurile feţei ’i erau încordate; ochiul însă viii, pupila mărită înfiora când se dilata privindu-te. Şi privea curios pe omul în ochi, când adresa o întrebare, de la al cărui respuns bănuia vreo cursă.

Acum se sbătea des, se întorcea mai la fiecare două minute de pe o parte pe alta, cerând apă.

Procurorul Poenaru îşi repetă în parte cestiunile şi la toate respunde întocmai.

Căldura dispăruse; în locu-i membrele îi deveneau din ce în ce mai reci. Se încercă să se semneze procesul verbal de către Simion. Nu mai avea putere să ţie condeiul în mână.

Buzele i se albesc; o spumă albă roşiatică I se iveşte din când în când pe colţurile buzelor.

O şterge cu mîneca, cerând mereu apă.

Se bate mereu de pe o parte pe alta, geme şi se vaită. În bătaia lui se loveşte mai rău cu capul de copaie, cari ’î servea drept pernă.

Ultimele lui cuvinte a fost rugăciunea abia înţeleasă, adresată de a i se pune sub cap ceva mai moale.

— Puneţi mă rog…. un ţol…. un ţol… sub…. cap….

Procurorul Poenaru dă ordin să i se aştearnă o manta.

Sunt orele 9 dimineaţa.

De cinci, şease minute sta liniştit cu faţa către perete.

Mânele îi erau de ghiaţă.

De o dată întinde într’o mişcare bruscă piciorul drept şi suspină greu.

Murise !..

Autopsia cadavrului banditului s’a făcut Duminică la orele 9 dimineaţa.

S’a constatat că glonţul a străbătut prin rinichiul drept trecând prin muşchiul şirei spinărei, apoi baza ficatului şi s’a oprit în burtă.

Glonţul era cu totul turtit.

Plomânul drept, era foarte atins de oftică. Tot organismul arăta urme de beţie.

Creerul banditului a cântărit 1500 grame.

Circonvoluţiunile creerului erau desvoltate în mod escepţioal.

Se ştie cu că cât are cineva creerul mai mare şi mai întortochiat e mai deştept.

Premiul de zece mii de lei s’a împărţit astfel : lui Ivan Ribacof s’a dat 4.000 de lei, iar céï 6.000 s’au împărţit egal între ceialţi.

Familiei nenorocitului Gheorghe Chervase se va da, conform legei poliţiei rurale, o pensie de 50 de franci pe lună.

Registration

Aici iti poti reseta parola

Abonare la notificari Doriți să primiți notificări atunci când publicăm ceva interesant? NU DA