Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Primul zbor a avut loc la 2 iulie 1900, cu o durată de 18 minute
Articole online

Primul zbor a avut loc la 2 iulie 1900, cu o durată de 18 minute

La baza proiectului a stat un desen al inventatorului David Schwartz.

La 31 august 1895, a obţinut patentul pentru primul dirijabil. Construcţia aparatului de zbor a început în 1899. Prototipul rezultat, LZ-1, avea o lungime de 128 de metri, cu două motoare de 14,2 cai putere.

Citește și Un român a inventat Zeppelinul? O dilemma de la începutul secolului XX

A fost folosit pentru transporturi de pasageri, cât şi în scopuri militare. Cea mai importantă caracteristică a zeppelinului este scheletul rigid din aluminiu, compus din inele şi traverse longitudinale.

Avantajul acestui concept este acela că aparatele de zbor pot fi proiectate la dimensiuni mari şi foarte mari, pentru a transporta bagaje foarte grele şi echipamente şi motoare mai puternice.

Modelul LZ-127 „Graf Zeppelin” a zburat pentru prima dată la 18 septembrie 1928. Avea o lungime de 236,6 metri cu un volum de 105.000 de metri cubi, fiind cel mai mare dirijabil din lume.

La început a fost folosit pentru demonstraţii experimentale, dar putea transporta, de asemenea, pasageri şi corespondenţă.

La 29 octombrie 1928, „Graf Zeppelin” a traversat Atlanticul cu destinaţia Lakehurst, New Jersey, iar echipajul a fost primit în uralele mulţimii din New York. S-a decis, astfel, ca dirijabilul să efectueze curse regulate transatlantice, care s-au desfăşurat până în 1939.

Registration

Aici iti poti reseta parola