Dezvăluirile lui Gross au fost preluate și în presa românească, cu atât mai mult cu cât toată lumea era de acord că invenţia nu era a contelui, iar unii susţineau că e a unui român.
După cum am spus, în anul 1907, însărcinatul de afaceri al contelui Zeppelin, a publicat într-un ziar din Germania – şi toate gazetele din lume au reprodus declaraţiile sale – că invenţia nu este a contelui Zeppelin.
Ziarul „Dimineaţa” din 26 august 1912 a publicat un articol semnat de T. Brumărescu, inventator şi el, care dă o serie de amănunte cu privire la invenţia mecanicului român Dumitru G. Popescu.
Brumărescu spunea în acel articol că Popescu a plecat din Câmpulung însoţit de doi emisari vienezi.
Brumărescu mai scrisese şi înainte o serie de articole despre această afacere. Se întreba de ce nu i s-a dat lui Dumitru Popescu suma de 60.000 lei făgăduită de către contele Zeppelin şi de ce a fost lăsat Popescu în mizerie la Viena, unde a şi murit.
Memoriul misterios
Brumărescu mai întreba ce este cu memoriul în opt pagini, scris de Popescu şi înmânat bancherului Heinrich Birembach din Viena, Adlergasse 6.
Memoriul a fost scris de inventator cu câteva zile înainte de a muri în spitalul Barmherzigen.
Ceva. mai târziu, la 4 septembrie, a apărut tot în „Dimineaţa” un alt articol iscălit de Ion St. Drăgoescu din gara Clucereasa.
Drăgoescu se referea la articolul lui Brumărescu şi se întreba a cui e vina că declaraţiile maiorului Gross n-au avut urmări şi că alţii se făleau cu munca şi invenţia bietului Popescu.
Articole au mai apărut şi în alte gazete. Mai interesant e cel al lui Costică N. Zegheru, apărut în „Universul” din 15 August 1912. Zegheru părea a cunoaşte bine chestiunea.
Popescu și Zeppelin
Dumitru Gheorghe Popescu s-a născut la 1867 în Țiţeşti din judeţul Muscel. Manualul de geografie al lui C. Hădulescu-Codin şi Ioan S. Ghilencea, ediţia 1924, spune la pag. 38 vorbind despre comuna Țiţeşti: „Aci s-a născut Dumitru Popescu care a născocit cea dintâi maşină de sburat”.
Popescu aflase din ziare că contele Zeppelin, retras la Wuertemberg, experimenta un balon în forma unei ţigări. Văzând că nu are sprijinul oficialităţilor române şi că invenţia sa e sortită să nu poată fi pusă în practică, i-a scris contelui, care după o corespondenţă destul de îndelungată a convenit cu Popescu asupra preţului tranzacției.
Ceva mai târziu, după ce Popescu şi-a vândut modesta sa casă şi a ajuns în sfârşit la Viena, a reluat tratativele cu contele.
Se pare că suma şi condiţiile oferite de contele Zeppelin nu l-au satisfăcut, dar, văzând că boala sa de piept progresa a decis să se întâlnească cu însărcinatul de afaceri al acestuia, maiorul inginer Gross.
Acesta i-a arătat condiţiile puse de conte.
Popescu trebuia să dea o declaraţie că renunţă la toate drepturile de proprietate asupra invenţiei sale, să abandoneze cu desăvârşire lucrările în direcţia descoperirilor aeronautice şi să-şi ia angajamentul formal că nu va spune nimănui despre tranzacţia încheiată.
În cele din urmă, răpus de boală şi cedând insistenţelor maiorului Gross, Popescu s-a prezentat la bancherul Heinrich Birenbach din Viena.
El urma să primească banii numai după ce documentele vor fi ajuns în mâinile contelui.
După câteva zile de la predarea documentelor în mâinile bancherului,
Popescu şi-a dat sufletul în spitalul Barmherzigen, lăsând în Bucureşti famlia sa în cea mai neagră mizerie.
Dumitru Popescu se spune că inventase sistemul care putea dirija baloanele, „cârma Zeppelinului”, fără de care aceste mașinării n-ar fi existat.
Sursa: Em. Samoilă, Zepelinul – invenția unui român?, ”Realitatea ilustrată”, martie 1929
