Primul sfânt român al secolului XX, născut pe 23 iulie

 

Născut la 23 iulie 1913 în satul Crăiniceni, comuna Horodiștea, fostul județ Dorohoi, într-o familie de ţărani foarte credincioşi, cuviosul Ioan Iacob Hozevitul (Ioan Iacob de la Neamt) este primul sfânt român al secolului XX.

Mama sa moare la şase luni de la naştere, iar tatăl pe front în 1916, pruncul Ilie, cum fusese botezat, rămâne orfan. Va fi crescut bunica sa Maria care era văduvă.

Primii ani de şcoală îi face în satul natal, apoi urmează gimnaziul la Lipcani – Hotin şi liceul la Cozmeni –Cernăuţi, fiind cel mai bun elev din şcoală.

În vara anului 1932, rudele voiau să-l dea la facultatea de Teologie din Cernăuţi ca să-l facă preot, dar el simţindu-se chemat de Dumnezeu la viaţa de mănăstire, le-a spus: „Nu, eu vreau să mă fac călugăr!”.

După un an, în luna iunie tânărul Ilie, lucrând la câmp, se ruga cu lacrimi să-i descopere Dumnezeu ce cale să urmeze. Atunci deodată a auzit un glas de sus, zicând: „Mănăstirea!”.

Cu binecuvântarea duhovnicului său, arhimandritul Eugen Laiu, şi-a luat cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, şi călăuzit de Sfântul Duh, a intrat în obştea mănăstirii Neamţ.

La 8 aprilie 1936, în Miercurea Mare din Săptămâna Sfintelor Patimi, rasoforul Ilie primeşte tunderea în monahism din mâinile episcopului Valerie Mogan, noul stareţ al mănăstirii, primind numele de Ioan.

În Țara Sfântă

În noiembrie 1936 împreună cu alţi doi monahi, Claudie şi Damaschin, monahul Ioan pleacă în Ţara Sfântă.

În anii 1939 – 1940 se nevoieşte împreună cu un ucenic de-al său român în pustiul Qumran, într-o peşteră aproape de Marea Moartă. Aici îl cunoaşte pe monahul Ioanichie Pîrîială care îi va deveni ucenic şi va rămâne lângă el până la trecea la cele veşnice.

În anul 1947 este hirotonit preot în Biserica Sfântului Mormânt și este numit egumen la Schitul românesc cu hramul „Sfântul Ioan Botezatorul”, din Valea Iordanului, pe care l-a condus până în anul 1952.

În noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, împreună cu ucenicul său Ioanichie, a intrat în obștea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Hozevei.

În vara următoare se retrage într-o peșteră, numită Chilia Sfânta Ana, care ținea de Mănăstirea „Sf. Gheorghe Hozevitul”.

Aici și-a petrecut ultimii ani, ducând o viață foarte aspră. El mânca numai posmagi sau pâine cu apă, ce le aducea fratele Constantin care era brutarul Patriarhiei din Ierusalim.

Păsările

În vară anului 1960, era tare bolnav și suferea cu multă răbdare și niciodată nu se tânguia, ci se ruga neîncetat.

Simțindu-și aproape sfârșitul vieții pământești, miercuri, 4 august, s-a împărtășit cu Sfintele Taine, iar joi dimineață, la orele 5, și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, fiind în vârstă de 47 de ani.

După trei zile, a fost înmormântat în aceeași peșteră de Amfilohie, egumenul mănăstirii Sfântul Gheorghe.

Astfel începând slujba prohodului au venit din pustie multe păsări, cărora Cuviosul Ioan le dădea zilnic pesmeți să mănânce.

Acum însă nu veniseră să primească hrana ci erau trimise de Dumnezeu spre petrecerea cuviosului spre mormânt.

Toți cei de față la înmormântare au considerat această o minune pentru sfințenia Cuviosului Ioan. Timp de 20 de ani mormântul său a fost îngrijit în peșteră de ucenicul lui, monahul Ioanichie. 

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul (1913-1960) a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992, recunoscut ca sfânt de Patriarhia Ierusalimului la începutul anului 2016.

 

Sursa: botosaneanul.ro