A fost însă un moment al ruşinii naţionale, când reprezentanţii partidelor istorice au fost umiliţi şi huiduiţi de mulţimea prezentă la festivităţi.
Liderul Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Corneliu Coposu, care a rostit un discurs la Alba Iulia, a fost huiduit pe tot parcursul acestuia, deşi alături de el se aflau atât preşedintele Ion Iliescu, cât şi premierul Petre Roman, care păreau a încerca să calmeze spiritele.
Ion Iliescu a făcut atunci apel la „stimaţii concetăţeni”, îndemnându-i să asculte „toate glasurile, în concordie şi înţelegere”.
„Corneliu Coposu s-a dus la Alba Iulia pe 1 decembrie 1990 plin de bucurie și speranță. Era prima dată, după 53 de ani, când un lider PNȚ, unul dintre partidele Unirii, mergea acolo. Se ducea ca succesor de drept al lui Iuliu Maniu, înfăptuitor al Marii Uniri, și voia să transmită un mesaj. La finalul zilei, după ce a fost huiduit de oamenii Frontului Salvării Naționale și ai organizațiilor naționaliste, era înlăcrimat, îndurerat”, nota, într-un articol postat la 28 noiembrie 2018, postul de radio Europa liberă.
Ion-Andrei Gherasim, pe atunci șeful de cabinet al lui Corneliu Coposu, a povestit cum s-au desfășurat evenimentele acelei zile, într-un interviu pentru Europa Liberă.
Europa Liberă: Cum s-a ajuns să mergeți la Alba Iulia? Era o invitație firească, desigur, însă societatea românească nu era o societate normală, firească atunci. FSN și-a adjudecat cumva ca partidul comunist, întreaga istorie, întreaga Românie…
Ion-Andrei Gherasim: Nu trebuie uitat totuși că, după ce s-a întâmplat pe 13-15 iunie, regimul Iliescu avea interesul să fie uitate multe lucruri, voia să fie recunoscut de țările democratice din occident iar în octombrie 1990 Corneliu Coposu nu numai că a fost recunoscut la un nivel foarte înalt, de primul ministru britanic de-atunci, Margaret Thatcher, dar aceasta l-a declarat pe Corneliu Coposu, la congresul Partidului Conservator din octombrie, singurul reprezentant adevărat al opoziției din întreaga Europă de Est, ceea ce din gura unui om politic ca Margaret Thatcher însemna enorm. Este clar că în zilele premergătoare lui 1 decembrie, puterea, Iliescu, Măgureanu, Roman, toată lumea încerca să-i atragă pe cei din opoziție spunând că vor reconcilierea, vor ca toate lucrurile să se desfășoare normal, pentru că era prima dată după atâta timp când Ziua României se sărbătorea cu atâta fast. De ce spun „cu atâta fast”? Pentru că se stabilise ca de Sfântul Andrei să aibă loc festivități în București, cu defilare, cu paradă iar a doua zi, de 1 decembrie, toate aceste oficialități să meargă la Alba Iulia. Ce pot să vă spun despre Corneliu Coposu e că era extrem de emoționat. Cu vreo două săptămâni înainte el ne tot vorbea despre rolul lui Iuliu Maniu și ce-a gândit Maniu când se ducea la Alba Iulia, spunându-ne mereu: „Voi nu vă dați seama că eu voi transmite un mesaj de la Alba Iulia, la 53 de ani de când Maniu a fost acolo!” Ultima dată când Iuliu Maniu a fost la Alba Iulia a fost în 1937, când venea de la Bădăcin cu trenul și s-a oprit la Alba Iulia să meargă să spună o rugăciune și să se închine în fața celor care nu mai erau, în fața martirilor actului Unirii. Deci, practic, din 1937 Maniu nu a mai reușit să ajungă la Alba Iulia și niciun alt reprezentant al Partidului Național Țărănesc. Coposu era atât de fericit, atât de emoționat și ne spunea tot timpul: „Voi nu vă puteți imagina ce înseamnă să merg acolo, să transmit acest mesaj”!
Deci nu se aștepta nicio clipă la diversiuni, nu avea informații, nu avea bănuieli?
Avea bănuieli, dar, dacă vreți, acea fericire interioară, acea emoție, l-au biruit dintr-un anumit punct de vedere. Nu se aștepta la amploarea diversiunii, spunea mereu: „E un moment de unitate, un moment al tuturor românilor, indiferent ce vor încerca să facă.” Pentru că aici trebuie spus: pe lângă securitate, pe lângă FSN, în Ardeal apăruseră Vatra românească, Partidul Unității Naționale a Românilor și alții ca ei care, la fel, au montat o adevărată piesă în mai multe acte. Tot vorbesc despre această emoție, despre fericirea domnului Coposu, pentru că știu că era vesel, și în momentul în care am fost alături de el aici, în București, la Arcul de Triumf, dar și pe drumul de la București la Alba Iulia în ziua de 30 noiembrie, după amiază când am plecat din București și ne-am oprit la Gârbova de Sebeș, la vreo patruzeci de kilometri de Alba, unde seniorul a înnoptat în casa unui vechi prieten, iar eu am stat într-un motel din Sebeș. Și tot drumul povestea. Nu putea fi oprit. Povestea despre cum a fost în perioada interbelică, povestea despre sărbătoririle de la București, Alba Iulia, Sighet, Cernăuți și de peste tot. Deci avea acea energie de a da mai departe, de a ne împărtăși bucuria lui. Pe lângă asta, ne spunea istorioare hazlii, bancuri, era un om special. Cei care l-au cunoscut mai de-aproape știu despre ce vorbesc. De aceea am vrut să vă spun cum se simțea domnul Coposu înainte să ajungă la Alba, pe 1 decembrie 1990.
Când ați început să vă dați seama că ceva în neregulă?
Cum am ajuns în Alba Iulia. Era o mare agitație la intrarea dinspre Sebeș în Alba Iulia, erau multe tancuri, poliție, armată și normal că mașina noastră nu avea o mare viteză, mergea aproape cu 10 kilometri pe oră, lumea îl recunoștea pe domnul Coposu și, în momentul ăla, începeau să lovească în mașină. Este clar că noi am fost permanent supravegheați de la București, este clar că aveam codiță. Este clar că cei care voiau să provoace această diversiune erau în permanență informați pe unde suntem. S-a întâmplat exact același lucru ca în campania electorală din mai când am fost cu seniorul din 2 mai până pe 6 mai în Sălaj. Exact același lucru. Se știa cu precizie când și unde eram. Ca un făcut, când ajungeam acolo, se umplea locul de muncitori d-ăia plătiți, ne-au declarat după aceea că au fost plătiți să vină să ne huiduiască. Același lucru s-a întâmplat și la Alba Iulia.
Ați mers direct la locul festivității?
Nu, ne-au luat pe noi din Sebeș de la motel, am intrat în Alba Iulia și ne-am întâlnit cu reprezentanții țărăniști de la Alba.
Ei nu v-au spus nimic despre starea de spirit de acolo?
Ba da, ne-au spus fiecare organizație ce probleme au avut pentru că, dacă țineți minte, pe vremea aceea fiecare partid mai important venea cu placardele filialelor pe care scria PNȚ-Alba, PNȚ-Cluj și, în momentul în care ceilalți îi vedeau, începeau să le facă probleme. Fiind clujean, am vorbit cu delegații noștri din Cluj, erau vreo cincizeci veniți cu microbuzul și mașinile și, pentru că aveau scris mare pe parbriz PNȚCD, două dintre microbuze au venit cu geamul spart. Ce era interesant e că 90% din persoanele lovite din mașinile avariate erau ale PNȚ. Lumea identifica drept marele dușman al poporului nu numai pe Coposu ci PNȚCD-ul.
Probabil că știți ce cuprindea discursul pe care domnul Coposu nu a apucat să-l țină la Alba Iulia.
Da, l-a avut în stânga pe Petre Roman, în dreapta pe Ion Iliescu, eu eram puțin mai încolo. Trebuie menționat că și cei care eram în suita domnului Coposu am fost îmbrânciți, pentru a folosi un termen delicat. Pentru că cei de-acolo erau cu adevărat porniți, se vedea ura pe chipul lor, ura împotriva celor care voiau să le strice planurile. În momentul în care am urcat la tribună, zâmbetele celor de acolo mi-au spus mie, un tânăr de douăzeci de ani, că va urma ceva foarte neonorant pentru tânăra democrație română. Cred că în momentul în care au început huiduielile, Coposu și-a păstrat cumpătul, spunându-și că românii trebuie să fie uniți și că el trebuie să transmită mesajul de unitate pe care, cu atâta timp înainte îl transmisese și Iuliu Maniu. Pentru el, să vii ca reprezentant al partidului creat de Iuliu Maniu, era un act extraordinar, gestul suprem de democrație.
Deci mesajul era de unitate.
Nu numai că era de unitate, dar era de adunare a tuturor românilor pentru crearea unei democrații adevărate, așa cum făceau și alte țări din estul Europei și Corneliu Coposu era omul care întindea mâna pentru această unitate.
Care a fost reacția celor din prezidiu, a celor care erau lângă el și pe care i-ați numit?
Zâmbete, gesturi ipocrite de a opri huiduielile, ca seniorul Coposu să-și poată continua discursul, cum a făcut Ion Iliescu care l-a întrerupt spunându-le zecilor de mii de participanți „Lăsați-l și pe domnul Coposu să-și transmită mesajul”. Asta era culmea, să vină un kaghebist cu astfel de vorbe. Vedeți, asta e marea tristețe a acestor 28 de ani de democrație în România, faptul că, din păcate, românii au ales un mod comunisto-kaghebist de gândire și l-au dat deoparte pe cel care a făcut 17 ani de pușcărie comunistă, din care opt ani nu a vorbit cu nimeni.
