Slavii
Știrile vin de la Marcellinus Comes (sfârșitul domniei lui Anastasius și din timpul lui Iustin I) și la Pseudo-Caesarios din Nazianz, care scrie în primeled ecenii secolului al VI-lea (pe la 530). În cercetarea modernă, îşi face loc tot mai mult ideea unei deosebiri a anţilor de sclavini.
Dacă sclavinii sunt consideraţi a fi o populaţie de origine slavă, anţii ar reprezenta în fapt un conglomerat de populaţii nomade şi seminomade, conduse de o aristocraţie alană.
Încă din 517, este înregistrată o invazie a slavilor în Imperiu, pentru ca în 530-533, Chilbudios, comandant bizantin, să apere frontierele împotriva anţilor şi sclavinilor. Începând cu domnia lui Iustin I (518-527), incursiunile slave în imperiu au devenit tot mai dese.
Pentru Dobrogea, avem înregistrate trecerea slavilor în Imperiu și atacurile acestora în Thracia, după 533 şi inclusiv stabilirea lor în provincie după 540, în calitate de federați pentru a suplini lipsa de trupe de pe limes-ul dunărean. Acest fapt a fost posibil datorită implicării lui Iustinian în recucerirea părţilor occidentale ale Imperiului, aflate la acea dată sub autoritatea ostrogoţilor (Italia) şi vandalilor (Africa de nord).
În perioada 544-550 sunt menţionate de surse incursiunile slave, pentru ca în 550-551, slavii să atace imperiul în alianţă cu huni şi kutriguri
În ultimii ani de domnie ai lui Iustinian se produc atacurile devastatoare ale kutrigurilor lui Zabergan, neam înrudit hunilor (558-559), când este distrusă și Dinogetia.
La aceste evenimente participă și slavii. Invazia a fost oprită abia lângă Constantinopol, unde kutrigurii au fost înfrânţi de Belisarius. Dar cea mai gravă pare să fi fost invazia slavilor lui Piragast din 597, soldată cu distrugeri masive în teritoriile balcanice ale imperiului.
Așezarea compactă a slavilor până în zona Salonicului și marea invazie avaro-slavă în Imperiu (586/587), care atinge și Dobrogea, înseamnă și distrugerea cetăților de la Durostorum, Tropaeum Traiani, Zaldapa, iar spre sud Marcianopolis. După această fază, la Tropaeum Traiani mai poate fi înregistrată doar o locuire sporadică, fără caracter urban.
Ultimele decenii romane ale Dobrogei au fost marcate de aproape permanentele conflicte cu slavii și de decăderea vieţii urbane.
Pe teritoriul României, cele mai vechi urme slave se găsesc la Suceava-Şipot : o serie de bordeie rectangulare, cu vetre înconjurate de pietre şi databile la începutul secolului al VII-lea.
Populaţiile slave prezente pe teritoriul României sunt anţii şi sclavinii, amestecați cultural cu populația locală. Dintre aceştia, anţilor le este atribuită marea necropolă de la Sărata Monteoru, cu peste 1600 de morminte. Este de remarcat absenţa armelor din morminte, ceea ce ne face să credem că armele nu erau proprietatea individului, ci a familiei, ele fiind transmise moştenitorului; de asemenea, este de menţionat prezenţa fibulelor „digitate”, preluate de către slavi din lumea germanică.
Datorită expansiunii khaganatului chazar şi deplasării spre vest a bulgarilor, în secolul al VII-lea asistăm la deplasarea triburilor slave, care intră în Moldova, estul Munteniei şi nord-estul Bulgariei.
Trecerea lor la sudul Dunării, post 602, a rupt romanitatea până la această dată pe ambele maluri ale fluviului.
