Primele alegeri prezidențiale din Statele Unite ale Americii
La fel ca în 1789, Statele Unite folosesc în continuare sistemul Colegiului Electoral, stabilit prin Constituția SUA, care oferă astăzi tuturor cetățenilor americani cu vârsta de peste 18 ani dreptul de a vota pentru electori, care la rândul lor votează pentru președinte. Președintele și vicepreședintele sunt singurii oficiali federali aleși de către Colegiul Electoral, în loc de votul popular direct.
În prezent, partidele politice își desemnează, de obicei, lista de electori în cadrul convențiilor de stat sau prin votul comitetului central de stat al partidului, fiind adesea aleși pentru această funcție loialiști ai partidului. Membrii Congresului SUA, însă, nu pot fi electori. Fiecare stat are dreptul de a alege atâția electori câți senatori și reprezentanți sunt în Congres. În timpul unui an de alegeri prezidențiale, în ziua alegerilor, sunt aleși electorii din partidul care obține cele mai multe voturi populare, în sistemul „câștigătorul ia totul”, cu excepția statelor Maine și Nebraska, care alocă alegătorii proporțional. Pentru a câștiga președinția, un candidat are nevoie de o majoritate de 270 de voturi electorale din 538 posibile.
Ulterior, alegătorii fiecărui stat se reunesc, de obicei în capitala statului lor, și votează simultan în toată țara. Acest lucru este în mare parte ceremonial: deoarece electorii votează aproape întotdeauna cu partidul lor, alegerile prezidențiale sunt în esență decise în ziua alegerilor. Deși alegătorii nu sunt obligați prin Constituție să voteze pentru câștigătorul votului popular din statul lor, acest lucru este cerut prin tradiție și impus prin lege în 26 de state și în Districtul Columbia (în unele state, încălcarea acestei reguli se pedepsește cu o amendă de 1.000 de dolari). Din punct de vedere istoric, peste 99% dintre electori au votat în rând cu alegătorii. La 6 ianuarie, ca o formalitate, voturile electorale sunt numărate în fața Congresului, iar la 20 ianuarie, comandantul suprem depune jurământul.
Criticii Colegiului Electoral susțin că sistemul „câștigătorul ia totul” face posibil ca un candidat să fie ales președinte chiar dacă obține mai puține voturi populare decât adversarul său. Acest lucru s-a întâmplat la alegerile din 1824, 1876, 1888, 2000 și 2016.
