Evenimentul Istoric > Articole online > Geneza României > Prima relatare despre țițeiul românesc, făcută de un suedez
Articole online

Prima relatare despre țițeiul românesc, făcută de un suedez

Călătorul nu află multe comodități aici de-a lungul drumurilor. Zile întregi nu afli niciun sat. La fiecare două mile însă este câte o crășmă mică, clădită din stuf și acoperită cu paie unde sunt butoaie de vin și unde drumețul poate găsi ceva de mâncare.

Locuitorii, mai ales nobilii, sunt foarte chipeși, politicoși și serviabili. Nu prea fideli însă, schimbători și adesea răzvrătiți contra principelui.

Matei Vodă, care domnise cu înțelepciune 40 de ani, apărându-și vitejește țara în contra năvălirilor turcilor, moldovenilor, cazacilor și tătarilor a trebuit, la bătrânețe, să reprime o răscoală ce nu a putut-o potoli decât cu multă greutate.

Domnul actual, Constantin Șerban, a reușit să învingă pe toți răzvrătiții cu ajutorul principelui Ardealului. Drept înaintea sosirii mele a înăbușit o răscoală, dovadă cei 300 de călăreți uciși la porțile Târgoviștii și ale căror capete le văzui puse în țeapă.

Domnitorul este silit să menție veșnic trupe la granița înspre țara turcului, pentru a preîntâmpina orice năvălire, totdeauna de temut cu tot tributul ce se plătește, de trei sute de pungi sau 15.000 taleri suedezi pe an.

Domnitorul are deci o garnizoană de 2000 la Pise, 2600 oameni la Brăila și 4000 oameni la Odivoaia pentru apărarea sa”, nota ambasadorul suedez.

Constantin Șerban-Cârnul (foto) a fost domn al Țării Românești și al Moldovei. Prima domnie în Țara Românească a avut loc între 19 aprilie 1654 – 26 ianuarie 1658, iar a doua domnie în lunile mai și iunie 1660.

Prima sa domnie în Moldova a fost în octombrie – noiembrie 1659, iar a doua între 31 ianuarie – februarie 1661. Împreună co soția sa Bălașa, a ctitorit Catedrala Patriarhală din București.

 

Sursa: Constantin I. Karadja, Notele lui Ralamb despre Muntenia (1657), studiu din 1929

Pagini: 1 2

Registration

Aici iti poti reseta parola