Site-ul Primăriei Municipiului București găzduiește imagini cu acest hrisov aflat în colecția ”Documente” a Muzeului Municipiului București.
Prin acest hrisov domnitorul Vlad Ţepeş scuteşte de dări şi întăreşte dreptul de proprietate al unor locuitori, mici feudali.
Acest document este considerat cea mai veche atestare documentară a Bucureştilor, în realitate a Cetăţii Bucureştilor.
Colecţia de documente a muzeului are un număr de 11.572 de obiecte adunate prin achiziţii şi donaţii de-a lungul anilor.
Documentele sunt de două tipuri: originale şi copii, emise în limba română, cât şi în latină, franceză, germană, slavonă, maghiară, rusă, turcă, greacă, armeană, coreană.
Ele reflectă toate domeniile societăţii: economic, cultural, religios, social, politic. Hrisovul reprezintă dovada materială pe care se bazează prezentarea istoriei Bucureştiului.
Documentul lui Vlad Ţepeş a fost descoperit în jurul anului 1900, foarte deteriorat, explică RADOR.
Vlad Ţepeş a locuit timp de patru ani, pe perioada domniei, în cetatea Bucureşti, 18 dintre cele 25 de documente de domnitor au fost emise de aici, iar la 14 octombrie 1465, Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Ţepeş, emite un hrisov prin care decide ca Bucureşti să fie una dintre reşedinţele domneşti ale Ţării Româneşti, cei doi fiind de fapt promotorii ridicării Bucureştiului la rang de capitală.
Interesant este faptul că acest hrisov conține…un blestem, scrie a1.ro. Deși textul e scris „cu a sa bunăvoinţă, cu inimă curată şi luminată“ (n.r. – referire la Vlad Țepeș), se încheie cu „(…) pe acela Domnul Dumnezeu să-l nimicească şi să-l ucidă aici cu trupul, iar în veacul viitor sufletul lui să fie părtaş lui Iuda şi lui Arie şi cu ceilalţi care au spus: sângele lui asupra lor şi asupra copiilor lor, ceea ce este şi va fi în veci, amin (…)“.
Istoricii au explicat că la mijlocul secolului al XV-lea actele oficiale aveau nevoie de un argument drastic pentru a rămâne pecetluite şi neîncălcate.
Pe teritoriul de azi al oraşului Bucureşti şi în împrejurimile acestuia viaţa s-a desfăşurat fără întrerupere din epoca bronzului până la sfârşitul epocii fierului într-o serie de aşezări, precum cele de la Mihai-Vodă şi Radu-Vodă.
Aşezări ale dacilor au existat la Biserica lui Bucur, Lacul Tei, Pipera, Militari etc.
Pe aria oraşului de azi au fost descoperite numeroase tezaure (la Herăstrău, datând din secolele II-I î.Hr., Colentina, Fundeni, Popeşti-Leordeni) conţinând monede greceşti sau imitaţii dacice ale acestora, vase şi obiecte de podoabă etc.
Din perioada dominaţiei romane săpăturile arheologice au scos la iveală mai multe obiecte de factură romană şi monede (în aşezarea de la Lacul Tei şi în aşezarea de la Giuleşti), se arată în ampla lucrare "Istoria Bucureştilor" de Constantin C. Giurescu (Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1966), citată de AGERPRES.
Cercetările arheologice din ultimii 50 de ani au dovedit existenţa unor vetre săteşti, unele cu continuitate neîntreruptă din Evul Mediu timpuriu până azi, precum Chitila, Mogoşoaia, Străuleşti, Pantelimon, Cernica, Căţelu, Popeşti-Leordeni, Bragadiru ş.a., se arată şi în lucrarea "Bucureşti. Povestea unei geografii umane" de Adrian Majuru (Bucureşti, Editura Institutului Cultural Român, 2007).
Bucureştii, alături de alte târguri şi oraşe, se dezvoltă ca atare încă din secolul al XIV-lea, chiar dacă primele atestări documentare sunt din vremea de mai târziu.
Istoricii care plasează începuturile târgului în primele decenii ale veacului al XIV-lea admit o "cetate a Dâmboviţei" la Bucureşti încă din acea vreme, se arată în lucrarea "Cetatea de scaun a Bucureştilor", autori Paul Simionescu şi Paul Cernovodeanu (Bucureşti, Editura Albatros, 1976).
În ceea ce priveşte vatra originară a oraşului, ea corespunde aproximativ cu suprafaţa ce înconjura vechea Curte domnească.
