Între 15.000 și 25.000 de ofițeri polonezi luați prizonieri de Armata Roșie au fost executați în primăvara anului 1940
În primăvara anului 1940, ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, care a condus la împărțirea Poloniei între Germania și URSS, un ordin dat de Stalin a dus la împușcarea a 15.000 – 25.000 de ofițeri polonezi, în pădurea Katyn, din Rusia. Masacrul și mușamalizarea care a urmat au influențat relațiile ruso-poloneze în următoarele decenii, iar acest eveniment rămâne chiar și astăzi unul dintre cele mai șocante momente ale istoriei.
În urmă cu două luni, cu ocazia comemorării a 82 de ani de la masacru, Andrzej Duda, președintele Poloniei, a afirmat că își dorește să aducă în fața justiției internaționale dosarul privind masacrul de la Katyn, făcând referire de asemenea la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei:
„Genocidul nu poate fi prescris. De aceea, voi cere ca acest dosar să fie tranşat de tribunalele internaţionale. Vom depune în curând cererile corespunzătoare”, a anunţat președintele.
El a evocat „un scurt episod de la începutul anilor 1990, în timpul preşedintelui Boris Elţin, când s-a admis în final că ”autorităţile staliniste” purtau răspunderea pentru masacrul de la Katyn”.
„Această crimă trebuie judecată definitiv şi autorii ei, numiţi”, a adăugat Andrzej Duda, fără a preciza ce tribunal intenţionează să sesizeze şi cine vor fi acuzaţii.
Uniunea Sovietică i-a acuzat pe nazişti de comiterea masacrului
Abia în aprilie 1990 liderul sovietic Mihail Gorbaciov a recunoscut responsabilitatea ţării sale în aceste masacre.
„A fost o crimă de genocid comisă de sovietici asupra unor victime lipsite total de apărare. Această crimă nu a fost niciodată pedepsită. În loc de aceasta, am avut minciuna despre Katyn”, a afirmat Duda.
Istoricii estimează că circa 230.000-240.000 de polonezi au fost luați prizonieri de sovietici în septembrie 1939, dintre care aproximativ 10.000 erau ofițeri, majoritatea în rezervă sau în retragere.
„Ancheta asupra Katyn a fost abandonată şi niciunul dintre autori nu a fost vreodată pedepsit, în timp ce Rusia lui Putin glorifică din nou, de ani de zile, pe Stalin şi Uniunea Sovietică. Minciuna asupra Katyn a revenit în graţii”, a mai spus preşedintele polonez.
Instaurat după cel de Al Doilea Război Mondial, guvernul comunist polonez nu a dorit să investigheze moartea ofițerilor din 1940.