Este vorba de rămășițele pământești a 4.143 de ofițeri polonezi executați de sovietici, atunci când aceștia au ocupat în 1939-1940 partea estică a țării, în conformitate cu pactul germano-sovietic.
Timp de mai multe decenii, comuniștii ruși aruncă crima în cârca naziștilor.
În 2007, marele regizor polonez Andrzej Wajda, pe atunci în vârstă de 82 de ani, realizează un remarcabil film-mărturie despre această dramă, căreia i-a căzut victimă și tatăl său.
Începând cu vara anului 1941, imediat după intrarea lor în război împotriva URSS, germanii descoperă în pădurea Katyn câteva sute de tineri ofițeri polonezi în uniformă, împușcați cu câte un glonț în ceafă și aruncați în gropi comune.
Descoperirile macabre se înmulțesc în primele zile ale lui aprilie 1943.
Germanii, care suferiseră o înfrângere usturătoare la Stalingrad, decid să facă publică existența gropii comune, cu speranța de a-I rupe astfel pe sovietici de aliații anglo-americani.
Moscova neagă imediat acuzația pentru monstruoasa crimă, însă guvernul polonez, aflat în exil la Londra, condus de generalul Wladislaw Sikorski, cere chiar de a doua zi o anchetă a Crucii Roșii internaționale.
Stalin rupe imediat relațiile diplomatice cu Sikorski.
Churchill, care are nevoie de Stalin pentru a lupta împotriva lui Hitler, este îngrijorat de această fisură în interiorul alianței.
Într-un mod foarte oportun, intransigentul Sikorski moare într-un accident de avion, la Gibraltar, pe 4 iulie 1943.
Pentru mai multă siguranță și pentru a slăbi guvernul polonez de la Londra, Stalin înființează pe 31 decembrie 1943 un Comitet de Eliberare Națională, alcătuit din comuniști polonezi, aserviți Moscovei. El va fi numit mai târziu „Comitetul de la Lublin”, care acceptă fără să clipească versiunea sovietică, potrivit căreia masacrul de la Katyn aparține naziștilor.
Între timp, începând cu luna mai 1943, o comisie a Crucii Roșii efectuează la fața locului o anchetă sub protecția germanilor. Ea ajunge la concluzia irefutabilă că hecatomba a fost comisă în lunile aprilie-mai 1940, într-o perioadă când sovieticii ocupau regiunea.
Însă, pentru a nu-i deranja pe sovietici, concluziile anchetei nu sunt date publicității.
Se va afla mai târziu că, începând cu luna martie 1940, agenții NKVD, poliția politică sovietică, primiseră de la Politburo (conducerea partidului comunist sovietic) și de la șeful acestuia, Stalin, ordinul de a-i executa pe toți prizonierii polonezi care aparțineau elitei intelectuale a țării, sub acuzația că ar fi „contrarevoluționari”.
Astfel, au fost executați la Katyn mai multe mii de ofițeri polonezi aleși dintre prizonierii lagărului Kozielsk.
Masacruri asemănătoare au loc și în alte păduri ale Poloniei. Se estimează că numărul total de ofițeri și de tineri polonezi aparținând elitelor intelectuale și politice executați în zona ocupată de sovietici la 22.000.
După război, în timpul Procesului de la Nürneberg, procurorii sovietici încearcă să introducă masacrul de la Katyn printre crimele imputabile naziștilor.
Spre lauda sa, tribunalul nu marșează la această mascaradă.
Timp de mai multe decenii, sfidând adevărul istoric, sovieticii și guvernul comunist de la Varșovia nu au încetat să arunce în cârca germanilor masacrul de la Katyn.
Mai mult, au mers până acolo încât au transformat în simbol al barbariei naziste un sat cvasi-omonim, Khatyn, distrus de germani.
A fost nevoie să se încheie Războiul Rece pentru ca URSS, prin vocea lui Mihail Gorbaciov, să recunoască responsabilitatea pentru masacrul de la Katyn.
Însă această crimă monstruoasă nu a încetat de atunci să alimenteze îndârjirea polonezilor față de periculosul său vecin de la Răsărit.
