Se împlinesc 40 de ani (1980) de când o echipă de medici condusă de prof. dr. docent Eugen Proca (1927 – 2004) a efectuat primul transplant reușit al unui organ la om, cu rinichi de la un donator în viață, premieră de maximă importanță pentru medicina românească, şi un eveniment de rezonanță la nivel european.
Medic excepțional, cu o putere de muncă pe care nu mulți o aveau, recunoscut pentru tenacitatea și exigența sa (disciplină în muncă pe care și-o impunea în primul rând lui, și apoi colaboratorilor săi), profesorul Eugeniu Proca a realizat 45 de transplanturi renale cu organe de la donatori în viaţă, până în 1997, an din care au început prelevările de la pacienţi în moarte cerebrală.
Eugeniu Proca a absolvit Liceul “Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel în anul 1945.
S-a înscris la Secția de Medicină Militară a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, de unde, din motive total nejustificate, a fost exclus în anul al IV-lea.
Își va continua studiile la secția civilă a Facultății de Medicină. După absolvire, i s-a propus să lucreze ca preparator universitar la Medicină Internă la Spitalul Brâncovenesc din Bucureşti, dar îşi dorea atât de mult să practice chirurgia încât, la repartiție, alege singurul post cu specific chirurgical, la spitalul din Comăneşti.
În anul 1953 intră prin concurs la Spitalul Panduri, devenind elev al profesorului Theodor Burghele, cel care îi va influența major viitoarea carieră.
Doctorat
În 1957, la numai 30 de ani, își susține examenul de doctorat cu teza “Insuficiența renală acută – fiziopatologie, diagnostic si tratament“- prima lucrare de acest fel din țară, iar în anul 1969 obţine titlul de doctor docent.
Aici, la Spitalul Panduri, a realizat prima hemodializă din țară și din sud-estul Europei, în anul 1959.
Până în 1975, când devine şeful Clinicii de urologie de la Fundeni, parcurge toate etapele didactice, până la cea de profesor universitar (1974).
În perioada 1963-1964 efectuează un stagiu de pregătire în chirurgia de transplant renal la Institutul de urologie din Londra, ca bursier al Consiliului Britanic, iar în 1967 efectuează cinci luni de stagiu, la Harvard Medical School.
A fost profesor de clinică chirurgicală urologică la Institutul de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, apoi rector al acestei instituții dar şi ministru al sănătăţii în perioada 1978-1985.
Fundeni
Prof. dr. Eugeniu Proca a condus Clinica Fundeni timp de 25 de ani, a avut o bogată activitate operatorie, a modernizat clinica, cunoscut fiind ca un chirurg temerar, care a introdus în activitatea clinică tehnici noi.
Aici, la Fundeni, realizează primul transplant renal reușit din România. Din 1980 până în 1997, a efectuat, împreună cu echipa chirurgicală pe care a format-o, 45 de transplanturi de acest fel.
După pensionare, în 1997, a activat în continuare ca profesor consultant în Spitalul Fundeni.
Preocupările sale ştiinţifice au fost orientate, printre altele, spre cercetarea funcţionalităţii normale şi patologice a vezicii urinare, studierii fluxului plasmatic renal, patologiei glandelor suprarenale.
De numele său se leagă iniţierea şi elaborarea protocoalelor de diagnostic şi tratament în tuberculoza aparatului urinar, infecţiile urinare şi oncologia urinară, adoptate în întreaga ţară.
A efectuat primele operaţii reconstructive funcţionale urologice utilizând tubul digestiv ca material reconstructiv.
Tumori-gigant
A operat tumori-gigant ale rinichiului, a realizat cea mai mare statistică în chirurgia endoscopică din ţara noastră, a studiat aspecte ale fertilităţii masculine.
În anul 1989, profesorul Proca a reînfiinţat Societatea Română de Urologie (desfiinţată în 1945) al cărei preşedinte a fost până în anul 2000, când a renunțat la această funcție, rămânând preşedinte de onoare.
A reînfiinţat “Revista Română de Urologie”.
Profesorul Proca a scris, singur sau în colaborare, 19 monografii, a fost redactor al Tratatului de Patologie Chirurgicală, autor a două volume de urologie din Tratatul de Chirurgie, colaborator la mai multe tratate.
A fost autor a peste 400 de articole publicate în reviste de specialitate străine şi româneşti.
A fost membru titular al Academiei de Ştiinţe Medicale şi membru de onoare al Academiei Române (1996); a activat în mai multe asociații internaționale din domeniu – Asociatia Europeană Urologică, Societatea Balcanică de Urologie, Societatea Internațională de Urologie etc.)
Primele încercări de transplant de organe în România datează încă de la începutul secolului XX şi se datorează doctorului Florescu, care, lucrând în cadrul laboratorului de chirurgie experimentală al Facultăţii de Medicină din Bucureşti a efectuat mai multe transplante experimentale de rinichi.
Operaţiile nu au fost încununate de succes, iar dr. Florescu a considerat că aceasta se datorează unui unghi de implantare deficitar al vaselor sanguine (rinichii deveneau până la urmă necrotici), motiv pentru care a încercat diferite locuri din organism pentru transplant în speranţa că va găsi unghiul potrivit. Acest lucru nu s-a întâmplat, desigur, şi experimentele au fost abandonate.
În anul 1958 profesorul doctor Agrippa Ionescu realizează primul transplant de piele într-un cadru spitalicesc organizat, iar în anul 1962 este efectuat primul transplant de cornee.
În a doua jumătate a secolului trecut, Sergiu Duca la Cluj-Napoca şi Vladimir Fluture la Timişoara şi Dumitru Popescu-Fălticeni împreună cu Emil Papahagi la Spritalul de Urgenţă Floreasca Bucureşti, efectuează transplant experimental de ficat.
Primul transplant reuşit al unui organ solid din România la om a fost cel efectuat de profesorul Eugeniu Proca, în februarie 1980 la Spitalul Fundeni.
