Dr. Cezar Constantin este singurul medic din Câmpulung care a fost condamnat la închisoare pentru că a încălcat decretul prin care Nicoale Ceauşescu a interzis avortul.
Într-un interviu acordat pentru jurnaluldearges.ro, dr. Cezar Constantin a rememorat acele momente în care cariera şi însăşi viaţa lui au fost puse serios în pericol.
„# Domnule doctor, v-aş ruga să ne faceţi o scurtă prezentare a activităţii dumneavoastră ca medic la Câmpulung.
– De fel sunt din Iaşi. În 1961 am terminat Facultatea de Medicină şi la repartiţii am luat Regiunea Argeş. Aşa am ajuns la Câmpulung, ca medic generalist la Uzina Mecanică Muscel (n.red. mai târziu SC ARO SA), unde am lucrat 11 ani, după care am trecut la Combinatul de Fire şi Fibre Sintetice (n. red. Grulen) timp de 12 ani. Am mai fost doi ani la Şcoala Specială din Bughea de Jos, după care am trecut la Salvare, unde am fost şi şef al Ambulanţei Câmpulung cam 4 ani.
# Sunteţi singurul medic din zona Muscel, care pe vremea lui Ceauşescu a avut probleme cu Securitatea din cauza provocării de avorturi. Probleme din cauza cărora aţi făcut şi câţiva ani de închisoare la începutul anilor 1980. Ce s-a întâmplat atunci?
– După cum am spus, am fost medic la uzină şi la combinat şi toate femeile veneau obligate la control. Am fost nevoit să fac mai mult ginecologie cu respectivele persoane. Aşa am avut şi necazul.
# Am putea spune că, de fapt, aţi salvat nişte vieţi.
– Aşa este. Mie mi s-a întâmplat necazul pentru că încercam să le salvez pe aceste femei. Erau disperate.
# De ce ați făcut peste trei ani de închisoare?
– După provocarea unui avort se mai întâmpla să se provoace o hemoragie şi astfel se ajungea la spital. Atunci, medicii ginecologi, pe atunci doctorul Ţuluca şi doctorul Albu, nu puteau să facă nicio intervenţie până ce femeile, unele în stare foarte gravă, nu spuneau cine le-a provocat avortul. Era un căpitan care stătea numai în spital (n. red. cunoscut de personalul medical de la acea dată ca şi „căpitanul Iordache”). Aşa mi s-a întâmplat şi mie. Una dintre femei a spus şi asta a fost. A fost o anchetă rapidă şi gata la tribunal. Acum a trecut! A trecut!
# Cât și unde aţi ispăşit pedeapsa?
– Din 1981 până în 1984. Un an de zile am fost la Colibaşi. În prima săptămână am frecat floricele din lemn la atelier. Am lustruit ornamente pentru mobilă, după care am ajuns la dispensar. Cam după un an, a fost un caz mai stupid. Era un locotenent doctor, iar un deţinut mai solid a venit la consultaţie şi a căzut. Medicul s-a pierdut şi atunci am intervenit eu imediat. Taică-său era mare colonel sau general la Direcţia Generală a Miliţiei. Aşa că nu a mai durat mult şi am fost pus pe cursă şi m-au trimis la Jilava. Acolo am stat cam o săptămână într-un salon, în carantină, după care m-a dat la Medicală 2, unde era un doctor Felea. Un om extraordinar.
Mi-au dat şi un asistent, un plutonier, care nu ieşea din vorba mea. Am stat ca medic, şef de secţie la cei cu TBC, astm bronşic, boschetari, până m-au băgat în comisie şi m-au eliberat condiţionat, fără nicio interdicţie. Era atunci tovarăşul secretar de partid Petolea. Era „perioada domniei lui Mircea”, pentru că aproape toţi cei ce conduceau atunci aveau prenumele de Mircea. Îmi aduc aminte că spitalul penitenciarului de la Jilava avea o dotare cum nu cred că se întâlnea în alte spitale din ţară. Era cea mai modernă aparatură medicală. Aveau şi cele mai moderne paturi de spital. Totul era monitorizat. Peste tot numai aparate cu butoane şi monitoare. Şi sala de chirurgie era ca în filme”, se arată în interviul publicat de jurnaluldearges.ro.
La 2 august 1966, într-o ședință a Comitetului Executiv al CC al PCR se dezbătea un studiu demografic redactat de o comisie condusă de ministrul Sănătății, Voinea Marinescu.
Secretar CC al PCR, Alexandru Drăghici, aducea în discuţie Decretul nr. 463 din 30 septembrie 1957, care încă legaliza avortul la cerere. El susținea că Decretul nr. 463 încurajează libertinajul și se opune valorilor tradiționale ale familiei. Nicolae Ceaușescu a fost şi mai vehement. Liderul PCR a susţinut că legea respectivă promovează prostituția și rata ridicată a divorțurilor.
În 1965, numărul de avorturi provocate ajunsese la 1.115.000, o valoare dublă față de 1959. La aceste cifre negre se ajunsese din cauza carențelor educației sexuale și a insuficienței mijloacelor anticoncepționale.
Situaţia nu mai putea continua aşa în viziunea lui Ceauşescu, fapt pentru care au fost vizaţi inclusiv şi greii din PCR. Decretul nr. 770/1966 aduce o perioadă de epurare politică. Asta însemna că era blocată ascensiunea celor cu divorț sau cu relații imorale la activ.
Pentru educarea cetățenilor în spiritul familiei cu mai mulți copii, au fost promovate filmele, piese de teatru și opere de artă special concepute şi alese. Ceaușescu provenea dintr-o familie cu 10 copii, un aspect tranformat în argument suprem pentru interzicerea avorturilor.
În cele din urmă, Decretul nr. 770 a fost promulgat la 2 octombrie 1966 sub semnătura lui Chivu Stoica. Legea interzicea efectuarea avortului, cu excepția următoarelor cazuri:
sarcina pune viața femeii într-o stare de pericol care nu poate fi înlăturat printr-un alt mijloc;
unul din părinți suferă de o boală gravă, care se transmite ereditar, sau care determina malformații congenitale grave;
femeia însărcinată prezintă invalidități grave fizice, psihice sau senzoriale;
femeia este în vârstă de peste 45 de ani;
femeia a născut patru copii și îi are în îngrijire;
sarcina este urmarea unui viol sau a unui incest.
14 ani mai târziu, politica de control al natalității a atins un nivel aberant în anii ’80. Se ajunsese la o situaţie umilitoare şi extrem de stânjenitoare: controlul ginecologic periodic obligatoriu al femeilor.
De parcă asta nu era suficient, regimul comunist impusese o taxă de celibat pentru persoanele necăsătorite. Măsură gândită de Ceauşescu nu a avut efect decât până în 1973.
După ce în 1967, rata fertilității devenise dublă față de cea din 1966, în 1973 a revenit la nivelul mediu de 2,4 copii născuți de o femeie. Crescuse numărul de avorturi efectuate clandestin. Crescuse şi numărul deceselor. De teama autorităţilor, femeile care avortau o făceau adesea în condiții medicale precare şi fără a fi asistate întotdeauna de un medic.
Pentru perioada 1966-1989, se crede că au murit 9.452 de femei din cauza avorturilor clandestine, dar numărul exact este greu de stabilit. Propaganda regimului comunist a impus o consemnare specială în registrele medicale a cazurilor de avorturi clandestine. „Blocaj renal” sau „septicemie”… Aşa erau explicate decesele femeilor disperate, care apelau la tot felul de soluţii improprii pentru a scăpa de sarcina nedorită.
