Tezaurul din orașul ascuns sub Kremlin. Napoleon speriat de călugărul mort

 

Multe povești circulă despre orașe ascunse sub marile orașe, dar parcă niciuna nu e mai fascinantă decât cea a Kremlinului, pe care o redăm, pentru a-i păstra farmecul, așa cum a fost ea scrisă de un ziarist român, rămas anonim, acum aproape o sută de ani:

În vreme ce săpau temelia mormântului lui Lenin în istorica Piaţă. Roşie — Kiasnaya Plotschat — în Kremlinul din Moscova, muncitorii roşii au dat pe neaşteptate peste o mare uşă de bronz, închisă cu ruzi de fier şi lacăte mari, care conducea la pasagii subterane.

Uşa sau poarta era aşezată într’un părete gros de cărămizi, iar uşa însăşi era vechiul tip bizantin. Muncitorii, alarmaţi, au raportat inginerilor descoperirea făcută şi după ce s’a format o comisie de arheologi s’au rupt lăcătile şi ruzile de fier.

Când uşa s’a deschis, comisia se găsi în fata unei mari camere ai cărei păreţi erau de sus până jos acoperiţi cu etajere şi dulapuri mâncate de cari.

In mijlocul camerei se găseau o mulţime de lăzi, vechi, însă toate goale. Ici şi colea erau aruncate pe jos şi prin etajere bucăţi vechi de pergamente şi manuscrise în limba greacă, tătară, şi vechile caractere slavonice.

Nu încape nici o îndoială că camera era pe vremuri un fel de bibliotecă şi că a fost golită cu veacuri înainte. După o cercetare mai amănunţită a camerei s’au mai găsit alte două uşi care se deschideau în alte două lungi pasagii subterane.

Urmând acestor pasagii, comisia a mai dat peste o duzină şi mai multe alte camere, unele din ele cu încăperi atât de mari încât păreau adevărate temple. Toate erau goale — sau cel puţin aşa s’a anunţat de către stăpânirea sovietică. (…)

Comisia apoi a dat peste o mulţime de alte pasagii încurcate, unele din care se opreau brusc în vreun părete de cărămizi, altele sfârşinduse la intrări sigilate dinapoia cărora se găseau alte camere pline cu dărâmături şi ruini a căror curăţenie va cere luni de zile.

„Oraşul Pierdut” al Kemlinului din legenda rusă 

Descoperirea muncitorilor din Piaţa Roşie nu poate fi alta ceva decât „Oraşul Pierdut” al Kemlinului din legenda rusă — o încurcătură sau labirint de pasagii subterane, cu camere şi temple, a căror existenţă datează de când datează şi Kemlinul însăşi, pe care istoria îl aşează că a început să fie construit încă pe la anul 1147, de către Prinţul Moscovei. Pe măsură ce se înmulţiau sau treceau anii se înmulţiau şi tunelele sau camerile ascunse până ce săpăturile sau subteranele subpământene au devenit un adevărat oraş, acoperind peste 100 jugăre de pământ.

În criptele şi cassele de fier ale acestor subterane şi camere ascunse erau aşezate tesaurele şi prăzile țarilor, atât pentru a le scuti în timp de războiu, cât şi pentru a privi la dânsele şi a se bucura de ele atunci când ţarilor le venia pofta să le vadă, a căror ascundere şi loc îl cunoşteau numai ei. (…)

Napoleon la Kremlin

Biblioteca împreună cu enormele bogăţii în vestminte regeşti, haina lui Constantin cel Mare, a lui Kublai Khan şi vestmintele înalţilor preoţi din Samarkant, precum şi acele ale patriarhilor mai de vreme ai Constantinopolului, care s’ar fi găsit în subteranele bine sigilate ale Kremlinului la timpul când Napoleon a intrat în Moscova.

Napoleon îşi dădea bine seama de bogăţiile istorice ale Kremlinului, cu obiectele sale de smarald, safirele, aurul şi documentele din vechime pe care demnităţile bisericei ale Asiei şi Bizanţului le adunaseră şi pe care Tătarii le-au prădat.

Întâia sa cerere dela mai marele Kremlinului a fost: „Să-mi pui la dispoziţie tesaurele bisericilor voastre.”

Cu mare linişte bătrânul preot i-a răspuns, după cât spune legenda, următoarele:

„Majestate, toate Vă stau la dispoziţie. Eşti poftit să iei ce-ţi place.” Cercetând camerile secrete şi închise, Napoleon n’a găsit decât etajere goale şi casse de fier care nu conţineau nimic. Apoi a dat ordin soldaţilor săi să sape sub catedrale şi sub palatele Kremlinului, dar n’a putut găsi nici o urmă de vreo valoare oarecare şi nici nu spera să găsească.

Desamăgit şi furios el a ordonat apoi să se sape mormintele sfinţilor şi a stăpânitorilor mai de vreme a dinastiei Rurice, cei mai vechi stăpâni ruşi, şi să caute în sicriile lor.

În urmă, săpând în unul din aceste morminte, soldaţii lui Napoleon au dat peste un pasaj dela care porniau nişte trepte de granit ce conduceau în jos.

Dispariția comisiunii

Napoleon s’a aprins de bucurie crezând că a dat de secretul tuturor tesaurilor ascunse. A îndrumat apoi pe doi dintre cei mai buni ingineri ai săi ca împreună cu cinci soldaţi să se pogoare şi să cerceteze unde duce pasajul, şi să se întoarcă să-i aducă veste cât mai de vreme.

Prevăzuţi cu toate instrumentele necesare, cu săbii şi lumini, comisiunea s’a pogorît pe pasajul întunecos. Napoleon a aşteptat afară raportul comisiei. Trei ore au trecut, şi nici o veste dela cei plecaţi.

Aceasta îl nedumerea şi marele împărat a orânduit o altă comisie să le urmeze să vadă ce s’a întâmplat celor dintâi. După un ceas şi ceva comisia a doua s’a întors şi a raportat:

„Majestate, am ajuns la o uşă mare de metal, care era închisă, cu ruzi de fier, dar n’am găsit nici o urmă a acelora care au mers înaintea noastră şi nici n’am putut deschide uşa.”

Apoi Napoleon, luând cu sine mai mulţi ofiţeri şi ingineri, s’a coborît însuşi la fata locului. Au coborît o mare distantă pe un pasaj strâmt destul de înalt ca să permită trecerea printr’însul, şi ai cărui pereţi erau acoperiţi cu motivele bisericei greceşti şi cu alte decoratiuni pe ici pe colea în cămăruţe mici.

Au ajuns la uşa mare de fier, pe care au doborît-o. Spre marea lor mirare, dincolo de uşă au găsit prima comisiune întinsă pe pământ, moartă.

Călugărul mort îl amenință pe Napoleon

Mai la o parte înainte, un sicriu i-a atras atenţia lui Napoleon care a ordonat să fie deschis. După spunerea legendei, la ridicarea capacului s’a ridicat corpul sau figura unui călugăr, şi care, îmbrăcat într’un vestmânt galben, a stat în picioare în sicriu şi a întins un deget învinuitor înspre Napoleon.

Împăratul s’a îngrozit. împreună cu soţii săi el a alergat către uşă şi înapoi spre tunel.

Ajungând la uşa camerei misterioase împăratul a fost întâlnit de către ofiţerii săi care aduceau ştirea ca Kremlinul arde de toate părţile şi trebue să părăsească Moscova numaidecât.

Aşa spune legenda, şi este destul de curioasă. Nu se poate spune dacă această întâmplare neexplicabilă cu sicriul misterios a fost o figură reală a vreunui călugăr ascuns acolo anume pentru a-1 îngrozi pe Napoleon. Dar că întâmplarea a fost aşa cum se spune, este dovedită prin faptul că Napoleon se referea adesea la dânsa.

Amintirea călugărului sculat din sicriu l’a urmărit toată viata, până la moarte.

Fiul lui Petru cel Mare trece de partea Bisericii

După o altă istorisire, cele mai multe tesaure ale vechiului Bizanţ şi alte bogăţii orientale au fost ascunse în subteranele Kremlinului, numit „oraşul pierdut”, în cursul domniei lui Petru cel Mare, care frânse stăpânirea ierarhică a bisericei greco-ortodoxă asupra Statului, desbrăcând pe patriarhul Nikon de puterea sa dictatorială.

Când Petru cel Mare a început să europenizeze Rusia şi a făcut ca biserica să fie supusă statului, fiul său, Alexis — şi moştenitor al tronului — s’a pus cu hotărîre de partea bisericei şi a preoțimei reacţionare.

În conspiraţia lor, Alexis şi preoţimea rebelioasă a Kremlinului, au hotărît să ascundă toate tesaurele sfinte ale bisericei gr.-ort., care au fost aduse în Rusia odată cu căderea Sf. Sofii.

Printre alte prăzi au fost aduse şi biblioteca fără pret şi muzeul moaştelor lui Constantin cel Mare, care datau din timpul autorilor mai devreme a grecilor, a stăpânitorilor vechei Rome şi a celor dela începutul creştinismului.

Se spune că acestea conţineau manuscrisele Sf. Pavel şi o mare bibliotecă a scrierilor originale a lui Mani, marele profet Persian, ai cărui urmaşi odată întreceau pe ai lui Christos sau Mohamed.

Toate acestea erau păstrate în camerile secrete ale catedralei Sf. Bazil şi mii peste mii de peregrini din toată Rusia veneau în fiecare an să se închine acestora.

În ochii acestor devotaţi credincioşi, aceste moaşte aveau puteri supranaturale şi magice. Pentru a-şi arăta însă dispreţul pentru aceste „nimicuri ale trecutului”, cum a spus Petru cel Mare, el s’a hotărît să le cinstească regelui Olandei, care îi făcuse un cadou de peste patruzeci de tablouri şi picturi de Rembrandt, Frans Hals, Van Dyke j şi alti măestri olandezi, care actualmente se găsesc în biserica pustnicilor din Petrograd.

Alexis auzind de planul tatălui său, a informat preotimea revoltătoare să ascundă totul ce pot. Oferindu-le ajutorul său, s’a săpat un lung canal subteran începând dela catedrală din Piaţa Roşie şi întretăindu-se cu alte canale subterane |mai vechi.

Pentru a nimici orice urmă a acestor planuri şi săpături clandestine, ei au început să facă catedralei reparări false, şi sub acest motiv au spus că aşează tesaurele în altă biserică dar de fapt n’au dus decât dulape goale cărora apoi le-au dat foc şi au ars împreună cu întreaga biserică.

„Asta e o minciună grosolană”

Apoi Ţarul a fost informat că întreaga colecţie Bizantină a fost distrusă de focul j care a prădat biserica. „Asta e o minciună grosolană”, a strigat Petru cel Mare pălindu-1 pe fiul său Alexis cu atâta forţă încât acesta a căzut în nesimţire la pământ.

Alexis a fost apoi aruncat în închisoare şi mulţi preoţi au fost pedepsiţi, dar nu s’a găsit nici o urmă a tesaurelor pierdute.

Pietrele lui Kublai Khan

În cursul domniei lui Petru cel Mare, Rusia a ajuns în posesia tesaurelor hanilor tartari din Kazan şi Astrakhan, între care se găsia şi vestitul „emarald magic” al lui Kublai Khan, care aparţinea pe vremuri | coroanei lui Ioan Prester al Răsăritului, legendarul stăpânitor creştin al Asiei centrale.

Deasemenea tesaurele şi lucrurile preţioase ale stăpânitorilor Indiei şi Persiei, care au fost cucerite de Jenghis Khan precum şi mozaica artă a imperiului lui Kublai Khan, care poseda pietrele preţioase adunate de el şi străbunii săi dela stăpânitorii cuceriţi de dânşii ai Răsăritului şi Vestului şi alte numeroase juvaere istorice au fost adunate în pivniţele şi subteranele Kremlinului.

Sovieții vând juvaere

Eforturile puse de Soviete să confişte bogăţiile bisericei ruseşti s’au izbit de nulitate, deoarece preoţii au ştiut să ascundă toate lucrurile de valoare ale bisericei lor încât atunci când au venit „comisarii poporului” să le confişte, n’au găsit decât lucruri aproape fără nici o valoare.

Nu s’a găsit nici una din cele şase vestminte patriarhale vechi, care erau încărcate cu atâtea jiuvaere şi pietre preţioase în cât trebuiau doi oameni ca să le ridice de jos.

Comisarii sovietici n’au putut încă pune mâna pe ele. Ele lipsesc din muzeul nou deschis al proletarului.

E adevărat că de un timp încoace sovieţii vând jiuvaere de coroană şi tesaure confiscate ale celor bogaţi jiuvaerilor din Olanda, sau le întrebuinţează să plătească propaganda lor în străinătate, totuşi, aceste nu reprezintă decât o mică fracţiune a tesaurelor ce sunt încă ascunse undeva şi peste care încă n’au putut să deie.

Unde sunt toate aceste bogăţii ale vechimei ?

A deschis oare Lenin, prin moartea sa, uşa şi calea la ele? Să fie oare ca prin mormântul său el a deschis uşa la dânsele pentru trebuinţa „iubitului său proletariat?”.

Sursa: Realitatea ilustrată, 27 februarie 1927

Parteneri