Valoarea istorică și culturală era considerată una de excepție, imobilul fiind clasat și identificat în Lista Monumentelor Istorice drept Hala Matache Măcelaru, 1887.
Hala Matache Măcelarul a mai purtat numele de Hala Grivița, Hala Piața Haralambie Botescu și Hala Ilie Pintilie.
Modernizarea piețelor din București începe cu Regulamentului Organic care prevedea „înfiinţarea a şase pieţe mari” în interiorul oraşului „pentru vânzare de carne, zarzavaturi, poame, peşte, mălai şi orice altă felurime de product care priveşte la îndestularea obştii”, precum şi a patru pieţe de câte 12.000 de stânjeni pătraţi la capătul podurilor mari, unde să vie carele sătenilor „cu lemne, fân, orz, cărbuni, varză şi altele”, aflăm din „Istoria Bucureştilor” a lui Constantin C. Giurescu.
Serviciul veterinar şi serviciul chimic
Din punct de vedere sanitar veterinar, controlul pieţelor se făcea prin intermediul „serviciului veterinar şi serviciului chimic”.
„La conducerea serviciului sanitar sunt un medic veterinar, şef de serviciu, un veterinar, directorul abatorului, şase veterinari de circumscripţie, trei veterinari pentru controlul laptelui, un chimist pentru analiza laptelui, doi revizori pentru controlul produselor lactate. Personalul laboratorului chimico-bacterilologic al comunei, care are trei secţii, cuprinde un chimist administrator, un bacteriolog, doi chimisti comisari experţi (experţi-juraţi), doi elevi, un copist şi doi servitori.
Supravegherea pe care o exercită tot acest personal este foarte activă”, scrie Frederic Dame în a sa „Bucureştiul in 1906”
Piața Maghistratului
Dintre piețele prevăzute în Regulament s-au înființat într-o primă etapă „piaţa maghistratului sau piaţa mare, cunoscută mai târziu sub dublul nume piaţa Ghica (carne, peşte, păsări), în stânga Damboviţei, şi piaţa Bibescu Voda (legume şi fructe) în dreapta ei; Piaţa Fiereasca la sud-vest-vest de biserica Sfânta Vineri Fiereasca sau Hereasca; i se mai zicea şi piaţa nouă , deoarece tot lângă amintita biserică , şi anume spre sud-est-est de ea, se afla Piaţa Fiereasca Veche; Piaţa de pe locul Neculescului, lângă podul Mogoşoaiei, aproape de actuala piaţă a Amzei, pe locul lui Iancu Ghica”, mai ne spune Giurescu.
Mai târziu vor aparea şi alte pieţe: „halele din Piaţa Amzei, gata în 1872, şi halele de carne –zise halele centrale-terminate dupa proces, arbitraj şi succesive amânari – Alexis Godillot fiind beneficiarul contractului – în octombrie 1872, hala de fructe în 1883, cea de peşte în 1888, cea de păsări în 1899, iar fabrica de gheaţă artificială în 1903.
Piaţa de lângă curtea veche Domnească figurează în planul lui Jung (1856) sub numele de piaţa Zarafilor, deoarece aici era sediul acestor negustori care, lângă măsuţele lor, atrăgeau atenţia clienţilor zornăind şi trecând dintr-o mână într-alta napoleonii, mahmudelele, misirii, funducliii şi ceilalţi bani de aur şi argint aflaţi în circulaţie.
(…) În 1885 se construiră aici câteva prăvălioare metalice, în care se instalară negustori de flori naturale si artificiale; ca urmare, piaţa luă numele de Piaţa de Flori, sub care e cunoscută şi în zilele noastre.
I se mai spune, dar din în ce în ce mai puţin, şi Piaţa Sf. Anton, după biserica având acest hram, distrusă dupa incendiul din 1847.
Au mai existat pe la începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, încă două pieţe bucureştene: piaţa Cretzulescu, la vale de biserica numită astfel, şi piaţa Sf. Stefan”, continua Giurescu povestea
Hala Matache şi Hala Traian
În anul 1887 se înfiinţează „Direcţia Lucrărilor Tehnice, care funcţiona cu serviciile Clădiri, poduri si şosele, salubritate şi ape, având grijă de problemele edilitare ale Bucureştiului.
Aceasta este cea care se va ocupa de întocmirea proiectului pentru Hala Matache.
„În 1887 a fost construită pe Calea Griviţei, colţ cu strada Popa Tatu, o piaţă acoperită din caramidă şi fier, cu beciuri pentru păstrarea cărnii. Are 268 mp şi a costat 58293 fr. În faţa acestei pieţe sunt vânzători de legume”, preciza Dame.
Imediat a fost construită Hala Traian.
„În fine, în 1896, a fost terminată Hala Traian. Are 764 mp şi a costat 265.000 de franci. Are 12 compartimente pentru carne, 12 pentru peşte, patru pentru pâine, şase pentru coloniale şi zece pentru legume”, ne lămurește același Dame.
Construcţia Halei Matache se justifica prin polul de interes constituit de nodul feroviar aflat în imediata vecinătate: „Având în vedere apropierea faţă de bariera Targoviştei din acea perioadă este de presupus faptul ca acest maidan era utilizat şi ca loc de desfacere a mărfurilor aduse în Bucureşti, iar prezenţa unui măcelar în centrul maidanului susţine această ipoteză” – prof. Dr. Arh. Anca Hanna Derer – „Hala Matache“.
