Povestea fascinantă a casei părăsite din Piața Romană spusă de cel care a construit-o. Fotografii

 

În 1907, cu de 7000 lei, Nicolae Petrașcu a cumpărat de la Primăria București, prin licitație, un teren în Piața Lascăr Catargiu nr. 1 (astăzi Piața Romană nr. 1) pentru a-și construi o casă.

Planurile casei au fost realizate de prietenul lui Nicolae Petrașcu, renumitul arhitect Ion Mincu, care s-a ocupat și de construirea locuinței fără a percepe vreo plată din partea criticului literar.

În prezent, casa Nicolae Petrașcu este clasată individual în lista monumentelor istorice, însă, din păcate, se află într-un proces lent de degradare.

Iată o descriere a casei făcută chiar de Nicolae Petrașcu:

„Tot cam pe atunci, pe locul din piața Lascăr Catargiu colț cu strada Bălcescu (astăzi strada D.I. Mendeleev), loc neregulat ca formă, Mincu se oferi singur să-mi facă planul și casa care se vede astăzi acolo.

În ea, piesa de căpetenie urma să fie un salon, în care să se facă lecturi literare și muzică.

Încercările lui de a întocmi planul au ținut mai mult decât crezuse el însuși. Era o greutate, dată fiind neregularitatea terenului.

Într-o seară, când mă dusesem să-l iau de la birou, el îmi arătă, în sfârșit, planul cu dispozițiile interioare, explicându-mi-le și întrebuințând necontenit, după orice lămurire, expresia grecească: «katalamvanis?».

Camerele erau toate regulate ca unghiuri, holul pe două planuri, c-o scară între ele, iar salonul, prin înfățișarea lui originală, mai presus de toate așteptările, dreptunghiular, c-o afundătură rotundă, ridicată în estradă, pe o latură, menită orchestrei și tribunei de lectură.

Plafonul, în groase grinzi aparente de mahon, având în mijlocul lui un loc rezervat picturii și unde s-a pus o reproducere după Vârful cu Dor al lui Mirea, făcută de pictorul Mihăilescu, răspunzând minunat ca subiect, prin nimfele care zbor în albastrul cerului, la scopul ideal al salonului.

La urmă, Mincu îmi arătă cele două fațade ale casei, atât de frumoase în simplitatea lor.

După puțin, se începu construcția clădirii și, o vară întreagă, el veni aproape zilnic ca să-i observe mersul.

Pe la cinci ceasuri, când trecea soarele spre apus, îl vedeam sosind și urcând ușor scările de scânduri cu stinghii, bătute în cuie drept trepte, până sus pe schele, unde vorbea cu lucrătorii și cu antreprenorul, iar după aceea, se așeza pe treptele de piatră de la statuia lui Lascăr Catargiu privind lucrarea în lumina amurgului și jucând în mintea lui ritmul liniilor ce urmau s-o completeze.