Când ea fu gata, îmi păru atât de frumoasă, încât într-o seară, mărturisindu-i, mișcat profund, sentimentul meu, Mincu îmi zise: «Sinceritate pentru sinceritate: este poate singura plată pe care am avut-o în viață».
În adevăr, pentru cine privește bine lucrarea aceasta mică, vede în ea o arhitectură aleasă prin proporțiile și armonia ei.
Ușa aceea de fier, nu prea mare pusă în zidul plin, balconul care o adăpostește, ferestrele rare și potrivite, acoperământul frumos înclinat, distanțele dintre ferestre și bovindovul delicat, sprijinit pe contrafortul de dedesubt, atât de grațios, ca și mica colonetă care susține la spate marginea calcanului de lângă streașină, sunt elemente atât de fericit împreunate, că ele fac din casa aceasta de o discreție mănăstirească, o perlă arhitectonică a Capitalei.
În mijlocul celorlalte clădiri ce o înconjoară și care nu spun nimic, ea vorbește o limbă cu un înțeles profund și tainic”.
Viața lui Nicolae Petrașcu
Diplomatul, scriitorul, istoricul și criticul de artă Nicolae Petrașcu s-a născut la Tecuci la 5 decembrie 1859, părinții săi fiind Elena (născută Petrovici-Rusciucliu) și Costache Petrașcu.
Nicolae Petrașcu în tabloul „Hidalgo” pictat de G.D. Mirea
Unul din frații săi a fost marele pictor Gheorghe Petrașcu. A urmat școala primară în orașul natal, iar liceul la Bârlad unde a fost coleg cu Alexandru Vlahuță de care îl va lega o strânsă prietenie.
În 1884 a absolvit Facultatea de litere și drept de la București. A urmat și cursurile Conservatorului de muzică și artă dramatică din București, fără însă a finaliza aceste studii.
În 1885 intră în diplomație, cu gradul de atașat de legație, după ce participă la primul concurs de admitere organizat de Ministerul Afacerilor Străine.
La același concurs este admis și prietenul său Duiliu Zamfirescu care mai târziu va ocupa funcțiile de Secretar General al Ministerului Afacerilor Străine și Ministru al Afacerilor Străine.
Nicolae Petrașcu a întreținut o bogată corespondență cu Duiliu Zamfirescu pe tot parcursul vieții acestuia.
În cadrul administrației centrale a Ministerului Afacerilor Străine a activat la Diviziunea Politică, iar în perioada 16 aprilie 1888 – 16 martie 1889 a fost șeful de cabinet al ministrului Petre P. Carp.
În serviciul exterior a îndeplinit misiuni la legațiile României de la Constantinopol (1886-1887 și 1889-1891), Viena (1887) și Paris (1889). La Paris l-a avut ca șef pe scriitorul și poetul Vasile Alecsandri care în perioada 1885-1890 a fost ministrul României în Franța.
În 1892 părăsește cariera diplomatică pentru a se dedica activităților literare.
În timpul studenției a frecventat seratele literare de la „Intim Club” unde îi va cunoaște pe unii dintre cei mai importanți scriitori români.
În 1883, prietenul său Alexandru Vlahuță l-a introdus la ședințele de la București ale societății „Junimea”, însă treptat s-a îndepărtat de principiile literare și politice junimiste.
Astfel, împreună cu D. C. Ollănescu-Ascanio, a înființat societatea „Amicii literaturii și artei române” și începând din noiembrie 1896 a editat și a fost directorul revistei „Literatură și artă română”, care apare până în anul 1910.
Nicolae Petrașcu a desfășurat o bogată activitate de critic literar alcătuind o serie de monografii despre scriitorii și artiștii pe care i-a cunoscut.
În perioada 1935-1941 a publicat patru volume de memorialistică intitulate „Icoane de lumina”.
Nicolae Petrașcu a murit la 24 mai 1944 la București.
Sursa: Arhivele Diplomatice ale MAE
