Cu o bază infimă umană, în 1944-1945, comuniștii racolau masiv din toate categoriile sociale. Cu ajutorul istoricului Nicolae Ioniță și a studiului său ”Fișe biografice ale șefilor unităților centrale ale Securității de la sfârșitul anilor ’50”, descoperim o astfel de biografie, demnă de un film de aventuri.
Textul care urmează este un extras din studiul publicat în Caietele CNSAS.
”Era distant faţă de oameni, nu primea critica şi în general era considerat ca om rigid”
Colonel Gheorghe Zodian (n. 20 octombrie 1915 în oraşul Bârlad, fiul unui muncitor, naţionalitatea română, profesia de bază – inginer de locomotive, studii – Institutul de Căi Ferate, absolvit în 1957 şi cursul de pregătire în munca de securitate, cu durata de un an, efectuat în U.R.S.S), şef al Direcţiei a VI-a Transporturi în perioada 1955- 1960.23, iar ulterior şef al Direcţiei Regionale M.A.I. Iaşi (1960 – 1967).
Viitorul şef al Direcţiei a VI-a a Securităţii terminase
şapte clase elementare în 1929 şi se angajase ulterior ucenic la
Atelierele C.F.R. Galaţi, unde a lucrat şi după finalizarea
perioadei de ucenicie, până în 1938. Din 1938 a fost încorporat
pentru o perioadă de trei luni, lucrând apoi ca fochist la
Depoul C.F.R. Mărăşeşti. În perioada ianuarie – noiembrie
1941 a urmat cursurile unei şcoli de tracţiune C.F.R. de la Iaşi,
după care a fost repartizat ca mecanic de locomotivă la Depoul
Româneşti, din Basarabia. De aici s-a transferat, în 1943, la
Depoul Tighina, pentru ca, din septembrie 1944, să fie evacuat
la Sibiu, iar din mai 1945 să se întoarcă la Depoul C.F.R.
Galaţi.
Este demn de menţionat faptul că, la întoarcerea sa în
România, acesta a venit însoţit de viitoarea sa soţie, de cetăţenie sovietică, pe care o cunoscuse în perioada în care lucra la depoul din Rasdelnaia – U.R.S.S. şi cu care s-a
căsătorit în noiembrie 1944.
Intrarea lui Gheorghe Zodian în rândul membrilor P.C.R. se produce în 1945 (deşi a fost atestat ca având legături cu mişcarea comunistă încă din perioada interbelică,
fiind şi un contributor sporadic la „Ajutorul Roşu”), după întoarcerea sa la Galaţi.
A fost ales ulterior, în scurt timp, secretar al unei celule de partid, iar apoi preşedinte al comitetului sindical din cadrul Depoului C.F.R. Galaţi. După absolvirea unui curs de
pregătire în 1946, este numit şef al Depoului C.F.R. Făurei, de unde a fost promovat, în 1948, în funcţia de şef al Serviciului Cadre al Direcţiei Regionale C.F.R. Brăila.
De aici, este chemat la Bucureşti, pentru a lucra în cadrul Ministerului Transporturilor şi Comunicaţiilor, unde cariera sa a cunoscut o ascensiune rapidă, ajungând până la funcţia
de ministru adjunct şi vicepreşedinte al Comitetului Geologic din Bucureşti.
În funcţiile deţinute, a fost apreciat drept capabil şi bun organizator, dar „rigid şi brutal în relaţiile cu oamenii”.
La 1 august 1955, a fost trimis de Comitetul Central al P.M.R. pentru a lucra în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, fiind încadrat cu gradul de colonel în funcţia de şef al Direcţiei a VI-a Transporturi, post pe care-l ocupă până la desfiinţarea
direcţiei. În perioada în care a fost şef al acestei direcţii centrale, era apreciat ca un „tovarăş exigent, disciplinat, cu simţ de răspundere”, dar care înregistra ca principală lipsă faptul că „era distant faţă de oameni, nu primea critica şi în general era considerat ca om rigid”.
În 1957 – 1958 a urmat cursurile de pregătire în munca de securitate din U.R.S.S., la întoarcere fiind menţinut în fruntea Direcţiei a VI-a, până în martie 1960, când unitatea a fost desfiinţată.
Ulterior, fiind pus la dispoziţia Direcţiei Cadre, a lucrat
pentru câteva luni în cadrul Direcţiei a IX-a, până când a fost desemnat la conducerea Direcţiei Regionale M.A.I. Iaşi.
Numirea lui Gheorghe Zodian în fruntea Regionalei Iaşi venea să suplinească un gol la conducerea acesteia, apărut după înlăturarea lui Nicolae Pandelea, în anul precedent, între timp coordonarea direcţiei fiind asigurată de locţiitorii la comandă din
acea perioadă, Nicolae Sidea şi Cleju.
„Huligan”, „tăntălău”, „cap sec”
Colonelul Zodian, venind la comanda acestei unităţi de la începutul lunii august 1960, reuşeşte să se facă repede remarcat în această nouă funcţie.
În primul rând, el caută să satisfacă cerinţele conducerii ministerului în privinţa muncii informative desfăşurate de lucrătorii din subordine, reuşind să impună îmbunătăţirea performanţelor obţinute în recrutarea de agenţi şi desfăşurarea acţiunilor informative, fapt pentru care a fost recompensat cu diverse medalii şi premii în bani.
În al doilea rând, caută să se impună în faţa subalternilor. Reuşeşte acest lucru prin crearea unui climat de muncă cât mai tensionat – îşi apelează subordonaţii, indiferent de grad,
cu apelative precum „huligan”, „tăntălău”, „cap sec” etc., face presiuni asupra unora pentru a-l ajuta să-şi rezolve probleme personale, ordonă efectuarea de anchete cu privire la activitatea locţiitorilor săi, sancţionează aproape toate cadrele din subordine – astfel încât, în final, mulţi subalterni îşi cer trecerea în rezervă, iar locţiitorii săi şi şefii de
servicii din cadrul Regionalei cer „să meargă în alte funcţii inferioare, numai să scape de col. Zodian Gheorghe şi stilul său de muncă”.
Cadrele Regionalei M.A.I. Iaşi au făcut, de-a lungul timpului, numeroase plângeri împotriva „stilului învechit, drăcesc” de muncă al colonelului Zodian – după cum se exprima chiar unul dintre locţiitorii săi – dar toate au rămas fără efect. La cele
menţionate mai sus, s-au adăugat o serie de directive originale ale şefului Regionalei Iaşi, care au implicat cadrele direcţiei în noi domenii de interes pentru munca de securitate
de pe plan local, unele dintre ele chiar neconforme cu directivele P.M.R. din acel moment.
Studenții, verificați dacă aveau difuzoare în camere
Astfel, ofiţerii Securităţii din Iaşi a trebuit să inspecteze restaurantele din Iaşi – pentru a vedea dacă se respectau regulile de igienă – şi căminele studenţeşti – pentru a controla dacă studenţii aveau instalate difuzoare în camere, au început urmărirea informativă a tuturor persoanelor care efectuaseră plecări în străinătate, indiferent dacă acestea erau sau nu membri de partid, au alcătuit evidenţa tuturor evreilor din regiune care deţineau funcţii în aparatul de partid şi de stat etc.
Toate aceste probleme din activitatea Regionalei Iaşi a M.A.I. au fost multă vreme cunoscute conducerii M.A.I., dacă avem în vedere faptul că, în iunie 1964, un colectiv din Direcţia Cadre a M.A.I. a efectuat un control la această direcţie şi a descoperit exact deficienţele amintite mai sus şi altele asemănătoare.
Cu toate acestea, însă, în aprilie 1965, şeful Direcţiei Cadre îşi menţinea opinia conform căreia Zodian era „un ofiţer bine pregătit profesional […], bun organizator şi competent în conducerea Direcţiei Regionale M.A.I. Iaşi”, fapt pentru care propunea menţinerea sa în funcţie.
Schimbarea sa de la conducerea direcţiei s-a produs de-abia în 1967 şi doar la intervenţia organelor locale de partid. Astfel, cu ocazia unei dezbateri a documentelor Plenarei C.C. al P.M.R. din iunie 1967, ce a avut loc la sediul Regionalei Iaşi a M.A.I.,
la care au participat şi delegaţi ai conducerii nou înfiinţatului Consiliu al Securităţii Statului şi prim-secretarul P.C.R. al regiunii Iaşi, acesta din urmă îl acuză pe Zodian de „o totală incompetenţă la conducerea Regiunii, incompetenţă profesională şi nepricepere în cele mai elementare norme ale vieţii”, constatând, în cazul acestuia, „un pronunţat gol în gândire” .
La acuzele prim-secretarului P.C.R. s-au adăugat şi
plângerile locţiitorilor lui Zodian la conducerea Regionalei cu privire la comportamentul acestuia, toate acestea determinând, în cele din urmă, conducerea C.S.S. să ia măsura înlocuirii din funcţie a lui Gheorghe Zodian, în septembrie 1967.
Acesta a fost trecut apoi în rezervă, la 1 decembrie acelaşi an, rechemat în activitate la 1 decembrie 1968 – ocazie cu care a fost numit în funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului Judeţean de Securitate Iaşi – şi, în final, trecut definitiv în rezervă la 31 august 1969.
Ion Iliescu intră în scenă, când iese Zodian
Dar povestea colonelului Zodian nu se oprește la trecerea sa în rezervă. Abandonăm studiul despre biografiile securiștilor, așa cum sunt ele păstrate în arhivele CNSAS și căutăm amănunte despre evoluția ulterioară a acestui om.
Găsim, în noiembrie 2006, un articol care anunța moartea sa, la vârsta de 91 de ani, dar și o rememorare a unui gest de-al său din anii ceaușișmului. Îl reproducem folosind memoria ziarului ”Bună Ziua, Iași”. Informațiile sunt cutremurătoare și te fac să te întrebi dacă anchetele descrise mai sus nu au fost înscenări pentru a scăpa de un cadru incomod.
Textul ”Zodian și ceilalți” este semnat de regretatul Titus Ceia:
”Tot in noiembrie, in 1974, cu cateva zile inaintea evenimentului anului. Evenimentul anului, adica Congresul unsprezece. Atunci s-a intamplat ceva la Iasi. Ce s-a intamplat pare destul de greu de crezut. Pe atunci exista un sistem; un om din sistem s-a luat de sistem. Fost ministru in perioada dejista, fost colonel de securitate, inginerul Dumitru Zodian de la ICPROM Iasi s-a razvratit. A facut-o asa cum l-a dus capul, adica a ridicat vocea impotriva unor minciuni, abuzuri si nedreptati, si mai ales a aratat cu degetul vinovatii principali. Cei pe care el ii considera astfel. Nu era de ici-colo sa emiti opinii critice despre conducerea de atunci a tarii. Era cu totul neobisnuit sa-l critici pe seful partidului comunist. Sa-i iei la intrebari familia. Gheorghe Zodian l-a criticat pe Nicolae Ceausescu, a criticat-o pe Elena Ceausescu, i-a criticat si pe alti membri ai familiei respective. Si-a motivat criticile referindu-se la ideologia pecerista, la statutul partidului. Peste toate, nu si-a exprimat aceste critici in soapta, prin vreun subsol, ci si-a spus punctul de vedere la o sedinta de partid si intr-un memoriu expediat la ziarul Scanteia si la Comitetul de Organizare al Congresului XI. Daca memoriul a ajuns la Scanteia si la Congres, e greu de spus. In Scanteia nu s-a publicat nimic iar la Congres n-a amintit nimeni de Zodian si de memoriul lui. Sedinta de partid insa, o sedinta desfasurata la ICPROM, a existat aievea. Din relatarile unor martori, cei aflati in sala cu ocazia respectivei sedinte au facut pe ei de frica auzind ce spune Zodian. La figurat, bineinteles, desi e posibil ca unii sa se fi scapat in pantaloni la propriu. Simplul fapt ca erai martor la asa ceva insemna deja o bila neagra greu de tarait. Autoritatile au devenit isterice. Atitudinea fostului demnitar – devenit brusc contestatar – a fost infierata cu vehementa in sedinte convocate ad-hoc. S-a schimbat chiar si conducerea de partid a judetului Iasi; in locul lui Vasile Potop a fost adus ca prim-secretar judetean Ion Iliescu. Dupa festivitatile Congresului XI, intr-o dimineata, o masina neagra sau verde, nimeni nu mai stie precis, l-a cules pe Zodian de pe strada si l-a dus incatusat la Bucuresti. In Rahovei, l-a luat in primire Plesita, fostul general de securitate despre care am aflat de la CNSAS ca, minune mare, a facut politie politica. Plesita l-a dat pe Zodian pe mana anchetatorilor. Acestia nu doreau decat un lucru: fostul lor tovaras sa-si retracteze spusele. N-au reusit sa-l convinga. Omul nu dorea nicicum sa-si ia cuvantul inapoi. La vremea aceea, Ceausescu cocheta cu democratiile occidentale. Ca urmare, termenul de detentie politica fusese, chipurile, eliminat. Datorita concesiilor facute de catre Ceausescu occidentului, era greu sa-i gasesti un motiv de condamnare fostului activist, ministru si colonel de securitate. Drept urmare, dupa cateva luni de arest, Zodian a fost eliberat. Mai exista insa o posibilitate ca episodul sa se termine favorabil pentru politrucii ceausisti: omul sa fie nebun. Ca, nu-i asa, doar un nebun li s-ar fi ridicat impotriva. Asa a ajuns Zodian sa fie plimbat si pe la Socola, unde insa nu s-a gasit solutia dorita. Sau specialistul potrivit care sa-si puna parafa. Asa ca l-au lasat in pace. Vorba vine, pace. Pana in 1989, Zodian era urmarit in permanenta. A fost si norocos: s-a incercat sa i se insceneze un accident de masina, dar omul a scapat cu viata. Dupa '89, Gheorghe Zodian n-a cautat pe nimeni caruia sa i se laude cu timpuria sa revolta. Si-a vazut de viata lui, pana cand a murit, la 91 de ani. Tot in noiembrie, acum doua zile.”
