Posibila explicație pentru care Papa Francisc iubește imigranții

 

Pe 27 septembrie 1540, Papa Paul al III-lea semnează bula care întemeia Compania lui Iisus, al cărei șef a fost supranumit „Papa Negru” pentru influența sa.

Ordinul iezuiților, cum va mai fi numită organizația, a cărei misiune oficială era de evanghelizare și catehizare, a apărut în urma întâlnirii în 1529, la Universitatea din Paris, a unui student savoiard – Pierre Favre, a unui tânăr navarrez – Francisco de Jassu y Xavier, și a unui militar veteran basc de 37 de ani, șchiop după ce fusese rănit în Bătălia de la Pamplona (1521) – Iñigo de Loyola (își va latiniza prenumele în Ignatius).

Cei trei împart aceeași cameră la universitate. Împreună cu alți studenți dornici să-și dedice viața lui Hristos, ei își antrenau corpul și mintea printr-o serie de exerciții spirituale create de Loyola.

Pe 15 august 1534, tinerii asistă la capela Montmartre la o liturghie săvârșită de prietenul lor, Pierre Favre, uns recent preot. Cu această ocazie fac jurământ să meargă în pelerinaj la Ierusalim.

În acest scop, ajung până la Veneția, dar aici sunt împiedicați să ajungă la Ierusalim. Atunci se duc la Roma, unde își propun serviciipe Papei. Cum întreaga Europă este zguduită de valul Protestant iscat de Luther, Papa primește imediat oferta tinerilor.

Așa a apărut Compania lui Iisus, al cărei prim comandat a fost Loyola (foto). Iezuiții depuneau pe lângă cele trei jurăminte ale unui călugăr catolic (ascultare, castitate, sărăcie) și pe cel de-al patrulea, supunerea necondiționată față de Papă și de șeful Ordinului. Cel din urmă, care poartă titlul de General al Companiei lui Iisus, este ales pe viață, la fel ca Papa și dispune de puteri practic nelimitate. De aceea, i s-a spus și „Papa Negru” (de la culoarea rasei pe care o poartă iezuiții).

Grație energiei, excelentei pregătiri intelectuale, determinării și disciplinei lor cvasi-militare, iezuiții ajung în scurtă vreme brațul înarmat al Contrareformei catolice în Austria, Franța, Germania și în America de Sud.

De-a lungul veacurilor, iezuiții au avut o contribuție majoră la consolidarea puterii papale și la răspândirea acesteia în toată lumea. Francisco de Jassu y Xavier reușește convertiri masive în India, mai ales în regiunea Goa, unde este și îngropat. Un alt iezuit, italianul Matteo Ricci, reușește performanța de a pătrunde la curtea împăratului Chinei, la Beijing, și se află la originea altor numeroase convertiri.

La curtea împăratului Japoniei, însă, Jassu y Xavier suferă un eșec usturător fiind expulzat cu tot alaiul său de misionari.

În Europa, uriașul succes al iezuiților, influența lor crescândă pe lângă Sfântul Scaun, trezesc gelozia celorlalte ordine monahale, mai ales a franciscanilor.

În secolul al XVIII-lea, indignați de abuzurile europenilor din coloniile americane (sau interesați de oportunitatea care se oferea misionarismului lor), iezuiții îi organizează pe indieni în colonii agricole independente și în miliții anti-albi, la a căror instruire participă activ. (Aceste evenimente explică multe din propensiunea Paie Francisc – el însuși iezuit – pentru imigranți și minorități, văzuți ca potențială masă pentru convertire.)

Era prea mult: în anii 1760, Ordinul Iezuit este desființat în Portugalia, Austria, Franța și Spania. Pe 21 iulie 1773, papa Clement al XIII-lea cedează în fața argumentelor cardinalilor francezi și spanioli (cărora le datora alegerea) și desființează Compania lui Iisus.

Aceasta dispare doar pentru scurt timp: va renaște din cenușă, după Revoluția Franceză, în timpul pontificatului lui Grigorie al XVI-lea.

 

Parteneri