Online

Portretul-robot al copiilor informatori ai Securității. Cum erau aleși elevii recrutați ca turnători

 Alecu Racoviceanu
Portretul-robot al copiilor informatori ai Securității. Cum erau aleși elevii recrutați ca turnători

După ce am descoperit robinetele și clanțele aurite din casele ceaușeștilor mulți credeau că nu mai avem ce afla despre perioada prin care tocmai ce trecusem. Auzeai ”mie-mi spui, păi eu am trăit aici!” Dar adevărul e că nu trece nici o săptămână și aflăm ceva nou sau aflăm mai multe despre cine știe ce lucru pe care-l consideram dezvăluit complet. Una dintre descoperirile urâte ale acelor ani a fost adevărul despre copiii folosiți ca informatori de Securitate. Am aflat de astfel de cazuri când CNSAS descoperea câte un politician sau ziarist pe care îl considerai prea tânăr în acei ani pentru a avea dosar de colaborator.

Cine erau acei copii care semnau un acord? Cum se transformau din pârâcioși în turnători? Ce fel de copil își toarnă părinții, colegii, profesorii? Știau ce fac sau era doar un joc?

Dintr-un studiu recent al CNSAS aflăm care era portretul-robot al acestor copii. Și, cu surprindere, din nou, observ că era vorba de cei mai buni, cei mai prietenoși, ba chiar cei mai frumoși.

Să dăm cuvântul cercetătorilor.

 

„Informatorul născut” şi nu spre cel „făcut”

 

Extras din studiul intitulat ”Colaboratorii din rândul tinerilor – cea mai tragică formă de completare a reţelei informative a Securităţii”, semnat de reputatul cercetător Luminița Banu, publicat în Caietele CNSAS.

”Se naște întrebarea care erau caracteristicile psiho-fizice care, în ochii ofiţerului de securitate, transformau un tânăr în tipul ideal de informator? Cu alte cuvinte, exista un „şablon”, un model exemplar de informator în raport cu care să se facă aprecierea candidaţilor? Din documentele consultate, nu am identificat nici o directivă emisă de conducerea instituţiei în acest sens, astfel că suntem înclinaţi să credem că ofiţerii de securitate apelau mai degrabă la experienţa colegilor cu mai multă vechime în munca informativă şi la propriul fler. Evident, o serie de condiţii sine qua non, provenite în special din registrul ideologic, aveau un rol eliminator în procesul de selecție, mai ales când recrutarea se dorea a fi făcută „pe bază de sentimente patriotice”. În acest caz, originea socială, trecutul politic al părinţilor şi chiar al rudelor apropiate, apartenenţa la organizaţiile de copii şi tineret, ataşamentul manifestat faţă de regim aveau un rol decisiv.

De cele mai multe ori atenţia ofiţerilor de securitate se îndrepta spre „informatorul născut” şi nu spre cel „făcut”. Altfel spus, erau luate în studiu persoane volubile, comunicative, cu un cerc larg de prieteni, capabile să inducă senzaţia de discreţie şi confidenţialitate şi care se bucurau de popularitate în rândul colegilor. Nu de puţine ori, erau preferaţi elevii şi studenţii care locuiau în internatele liceelor sau în căminele studenţeşti. Acest lucru se explică, în primul rând, prin faptul că aceştia, fiind departe de familie, de sprijinul şi consilierea acesteia, erau mai vulnerabili în faţa unor solicitări de colaborare. Pe de altă parte, această categorie de tineri stabilea relaţii de prietenie atât „pe verticală”, cu colegi din ani superiori sau inferiori, cât şi „pe orizontală”, cu alţi tineri aflaţi în clase sau grupe de studiu paralele. În acest fel, informatorii recrutaţi din rândul acestor tineri puteau fi folosiţi pentru obţinerea de informaţii nu numai din sălile de curs şi laboratoare, ci şi din spaţiile de cazare, hrănire, relaxare.”

 

”Este stimată de colegii clasei, datorită faptului că se poate găsi oricând un sprijin moral în ea, îşi ajută colegii, respectă ordinea şi disciplina în cămin”

 

”Afirmaţiile noastre se întemeiază pe documentele redactate de ofiţerii de securitate pe parcursul procesului de recrutare a informatorilor. De exemplu, în 25 martie 1961 un ofiţer al Biroului 363, din cadrul Direcţiei a III „Informaţii interne”, redacta un „referat/raport cu propuneri de recrutare” a elevului S.P. din Şcoala Medie nr. 26 din Bucureşti în care menţiona că respectivul „candidat” „are calităţi şi posibilităţi de informare în rândul elevilor din clasa a XI-a, bucurându-se de simpatia acestora. Este o persoană comunicativă, având posibilitatea să se apropie uşor de orice elev”. Garanţia că „va accepta recrutarea şi va colabora cinstit cu organele noastre” era considerată a fi una reală, „ţinând cont de originea sa socială, precum şi de comportarea şi activitatea sa zilnică”.

Într-o „Fişă a persoanei de sprijin”, întocmită în 25 noiembrie 1988 de lt. Moşneguţu Elena, eleva luată în studiu pentru a asigura „supravegherea corespunzătoare a elevilor în liceu şi cămin”, în vârstă de 14 ani, era prezentată, din punct de vedere al calităţilor şi posibilităţilor informative, astfel: „Este o elevă cu o bună pregătire, dovadă şi rezultatele bune obţinute la învăţătură până în prezent, sociabilă, volubilă, foarte ataşată de părinţi. Este stimată de colegii clasei, datorită faptului că se poate găsi oricând un sprijin moral în ea, îşi ajută colegii, respectă ordinea şi disciplina în cămin”. Peste câteva luni, în 26 septembrie 1989, acelaşi ofiţer recruta o altă elevă, tot de 14 ani, neuitând să consemneze: „este o elevă bine pregătită profesional, cu un potenţial intelectual dezvoltat. Este o fire uşor adaptabilă, ştie să se facă plăcută de cei din jur”. Formule asemănătoare folosea şi cpt. Preda Mugur, de la Serviciul I „Informaţii interne” al Inspectoratului M.I. Prahova, pentru a caracteriza un elev în vârstă de 15 ani, recrutat în ziua de 7 decembrie 1989: „Tânăr cu bune rezultate la învăţătură, sociabil, cu relaţii în rândul colegilor. Locuieşte la internatul liceului, având posibilităţi în rândul tuturor colegilor”.

La fel de conştiincioasă era şi lt. maj. Năftănăilă Octavia, care recruta în 5 mai 1989 un elev al liceului „Mihai Viteazul”, din Ploieşti. În rubrica intitulată „Scurtă descriere a caracteristicilor psihofizice şi a posibilităţilor informative”, din „Fişa colaboratorului din rândul elevilor”, aceasta menţiona: „Este un elev bine pregătit profesional, cunoscut cu o comportare corespunzătoare în familie şi în şcoală. Nu face comentarii de factură politică, având o bună pregătire din acest punct de vedere. Face parte din Clubul «Voinţa» Sinaia, secţia de orientare turistică şi face dese deplasări în străinătate. Nu are rude sau relaţii stabilite în exterior”. Maiorul Nastasiu Ioan, din Serviciul I „Informaţii interne” al Inspectoratului M.I. Bacău, recruta în 14 noiembrie 1989 un elev de 15 ani, căruia îi făcea următoarea caracterizare: „Este cunoscut în şcoală, familie şi comună cu comportări bune, corect şi sociabil cu cei din jurul său. Este isteţ, întreprinzător şi inteligent. Nu se ridică la nivelul posibilităţilor de care dispune la învăţătură. Ştie să păstreze un secret” .”

 

” Are un ascuţit spirit de observaţie, putere de reţinere şi redare, concepţii social-politice corespunzătoare”

 

 

”În 19 octombrie 1989, lt. Stanciu Nina, de la Serviciul I al Inspectoratului Judeţean M.I. Timiş, recruta o elevă a liceului industrial din Beba Veche şi consemna în „Fişa persoanei de sprijin” următoarele: „…este inteligentă, are un ascuţit spirit de observaţie, putere de reţinere şi redare, concepţii social-politice corespunzătoare. Cunoaşte majoritatea elevilor din cadrul liceului unde învaţă, precum şi o mare parte a celor de la liceul agricol; este o fire prietenoasă”. În alte cazuri, ofiţerii de securitate erau mult mai laconici. Lt. Gogu Ioana, de la Securitatea Roman, recruta în februarie 1989 un elev în vârstă de 15 ani, consemnând doar că „tânărul dispune de calităţi şi posibilităţi care să-i permită o bună colaborare cu organele de securitate. Este bine dezvoltat fizic şi intelectual”.

O manieră asemănătoare de descriere a aptitudinilor informatorului avea şi plt. Pricop Vasile, din Serviciul I „Informaţii interne” al Inspectoratului M.I. Vrancea, acesta consemnând, în iunie 1988, următoarele date despre un elev de clasa a IX-a: „Este inteligent, dispune de memorie vizuală şi auditivă, cu posibilităţi şi calităţi de informare”. Aşadar, se poate concluziona că sinceritatea, corectitudinea, obiectivitatea şi fidelitatea în reproducerea unor informaţii, vigilenţa, curajul şi discreţia erau atributele considerate indispensabile pentru introducerea unui tânăr în reţeaua informativă.”

 

” Are o figură plăcută, brunetă cu ochi mari, negri”

 

Alături de aceste calităţi, iniţiativa şi capacitatea de orientare, stăpânirea de sine şi prezenţa de spirit, calmul şi prudenţa erau, cu toatele, trăsături în măsură să contureze portretul informatorului ideal38 . Nu în ultimul rând, se poate aprecia că şi calităţile fizice erau luate în calcul în procesul recrutării, întrucât un tânăr sau o tânără cu un aspect fizic atrăgător nu ducea lipsă de admiratori, inter-relaţionând mult mai uşor cu un număr mare de persoane. Din acest motiv, din descrierea „caracteristicilor psihofizice şi a posibilităţilor de informare” nu lipsesc menţiuni precum „are o figură plăcută, brunetă cu ochi mari, negri” sau ”are un fizic agreabil, ceea ce determină în jurul ei prezenţa permanentă a colegilor, a altor tineri”.”

PS Bineînțeles, copiii-pionierii din imaginea de deschidere nu sunt acuzați de nimic, e doar o ilustrație a vremurilor de înregimentare prin care a trecut societatea noastră.

 

Inapoi la articole
Citește în continuare pe EVZ Istoric