Politic și religios în baroc
Barocul este deci, cel puțin la început, o artă a Contrareformei, menită să combată prin fast și bogăție austeritatea artistică protestantă. Dar aceasta nu este decât o fațetă a barocului, întrucât complexitatea simțului baroc nu poate fi redusă la deciziile unui Conciliu, chiar și unul atât de important în istoria religia creștine, precum a fost cel de la Trento din a doua jumătate a veacului XVI. Nici în Italia, unde Caravaggio, pictor excentric, îndrăzneț, revoluționar și irascibil, a provocat un tapaj imens pe la 1600 când a livrat un Sf. Matei neconform cu viziunile Bisericii comanditare, fiind obligat să refacă pictura, și cu atât mai puțin în țări protestante, precum Olanda, care după încheierea păcii westfalice din 1648 se va afirma treptat ca putere și care, dincolo de succesele politico-militare ale veacului XVII, cum ar fi înlăturarea armatei lui Ludovic XIV (1673), va cunoaște un secol de aur în pictură, arta nu a urmat strict preceptele religioase impuse.
În ceea ce privește pictura, bunăoară, secolul XVII este „revoluționar” prin înclinația artiștilor de a contura marginalii, oamenii simpli, plebea, de a reda „partea de umbră din ființa umană”, după cum reușesc maeștrii olandezi.
Secolul XVII francez aduce mărirea politică a patriei lui Ludovic XIV, în dauna Spaniei, care se vede nevoită să-i suporte hegemonia politico-militară și economică
Pictori francezi precum Poussin sau Lorrain aleg să plece la Roma pentru a-și desăvârși arta, ministrului Colbert revenindui misiunea de a organiza arta, sarcină pe care o va îndeplini cu rigurozitate, Franța reușind să dezvolte un nou stil decorativ pe care-l va exporta în întreaga Europă. Influența artistică a Italiei asupra Franței s-a datorat în mare parte Academiei Franceze de la Roma înființată de același Colbert în 1666. Franța lui Ludovic XIV va cunoaște ascensiunea clasicismului, o doctrină care „respingea exagerările și, într-o oarecare măsură, frâna lirismul”. Cu toate acestea, Franța va fi conectată la mișcarea barocă prin arhitectura sa, chiar dacă nu va fi preluat integral spiritul baroc.
Curentele artistice nu au fost și, probabil, nu vor fi despărțite vreodată de evoluția politică, religioasă și socială a unui stat sau a unei națiuni, iar barocul a jucat pe coordonatele unei complexe confruntări confesionale și militare.
