La modă era teatrul de marionete, actorii prezentând piese în care luau în zeflemea năravurile societății.
Una dintre păpușile-vedetă era Polichinelle, personaj hidos, cu o cocoaşă în piept şi alta în spate, care făcea spectatorii să se prăpădească de râs și să fie generoși cu artiștii.
Era o variantă de Păcală al românilor.
În una din piese, Polichinelle comite o infracțiune serioasă, care se pedepsea cu ani grei de ocnă.
Speriat de consecințe, merge la un avocat, care, poate că să-l jumoale și mai tare de parale, sperindu-l de moarte, îi zice că se încadrează la un articol din Codul Penal care îi lăsa puține șanse de scăpare fără multă pușcărie.
Dacă avocatul i-a spus că nu prea are soluții pentru a-l scăpa de mâna lungă a legii, Polichinelle găsește el rapid una.
Ia Codul Penal și rupe pagina cu articolul pe care i-l arătase avocatul, convins fiind că, în felul acesta, articolul nemaiexistând, nici el nu va putea fi pedepsit.
Evident că i-a cerut apărătorului ales să păstreze secretul asupra modului cum a scăpat de pedeapsă.
De aici ne-am ales cu expresia „Secretul lui Polichinelle”, cu înţelesul unei mari taine, cunoscută în fapt de toată lumea, deoarece fusese săvârșită sub ochii a mii și mii de spectatori.
Numele lui Polichinelle mai este folosit pentru a desemna o persoană percepută ca un bufon, care își schimbă opiniile după cum simte că bate vântul…
