Poetul creștin opune trupelor lui Ceaușescu Crucea, Sfânta Scriptură și Icoana Mântuitorului

 

Pe 21 Decembrie 1989 participă la manifestațiile împotriva regimului comunist din București.

„Socot că lupta pe care am dus-o ca poet să-mi scot cărțile creștine într-o perioadă atee, a fost tot o luptă!

Însă nu a fost așa de deschisă și nu s-a putut manifesta în sfera politicului, dar, după, Revoluție, dreptul de-a fi atât de deschis în Parlament mi l-am obținut în noaptea de 21 Decembrie ’89, când mi-am luat rămas bun de la soție și copii – a venit și soția mea cu mine la manifestație, a stat o vreme, a plâns că o las singură cu cinci copii, întrucât se trăgea!

Deci m-am despărțit de soție, care mi-a spus: „dacă așa îți este soarta, Dumnezeu să fie cu tine, eu merg acasă la copii!”.

Eu am rămas acolo în stradă. Fără să îmi dau seama a fost o noapte hotărâtoare, care a schimbat soarta României!

Sunt fericit în vecii-vecilor că în noaptea de 21 Decembrie ’89, când s-a hotărât soarta – și încă erau la putere dictatorii, pentru că abia pe data de 22 Decembrie (după vreo 30 și ceva de ore) au plecat – am luat parte la manifestația din Piața Universității și am fost martor la evenimentele de acolo, cu o cruce în mână, cu Sfânta Scriptură și cu Icoana Mântuitorului. Le țineam predici soldaților să nu omoare! Nu era nici un preot din păcate acolo! Sau cel puțin eu nu am văzut.

Și m-au întrebat – lângă trupurile cu sânge vărsat pe caldarâm, lângă Universitate – „Ești popă?”, pentru că făceam rugăciune! Zic, „Da, sunt popă!”, „Hai, domnule părinte!”.

Atunci se lăsau jos, iar eu făceam slujbe noaptea, acolo pe sângele vărsat. A doua zi s-a schimbat soarta României! După ce a fugit Ceaușescu, am ajuns la Televiziune, apoi m-am întors acasă. În seara aceea s-a înființat, în casa mea, Partidul Național Creștin Țărănesc”. mărturisea Ioan Alexandru în cartea lui Emil Șimăndan, „Dialoguri cu Ioan Alexandru”.

Născut de Crăciun

Poetul Ioan Alexandru (numele la naştere: Ion Şandor) s-a născut la 25 decembrie 1941, în localitatea Topa Mică, judeţul Cluj.

 A absolvit Liceul „G. Bariţiu” din Cluj (1958-1962); a studiat la Facultatea de Filologie a Universităţilor din Cluj (1962) şi Bucureşti (1964-1968).

A fost asistent la Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti (din 1968); bursier în Germania (1968-1972), unde l-a studiat pe Heidegger.

A călătorit în Franţa, Grecia, Israel etc. Şi-a luat doctoratul în litere cu teza „Patria la Pindar şi Eminescu” (1973).

Ioan Alexandru a debutat în Tribuna cu poezii (1960), colaborând la majoritatea publicaţiilor literare cu poeme, note, comentarii, confesiuni.

Editorial a debutat cu volumul „Cum să vă spun” (1964). Cărţile următoare, „Viaţa deocamdată”, 1965; „Infernul discutabil”, 1967; „Vămile pustiei”, 1969, până la seria Imnelor, îl vor impune definitiv printre poeţii de frunte ai generaţiei sale.

Pe lângă volumele originale, a realizat şi traduceri din R.M. Rilke (Scrisori către un tânăr poet), Pindar (Ode) şi o traducere a „Cântării cântărilor”, din limba ebraică (1977).

A primit Premiul Uniunii Scriitorilor (1965); Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1981).

După anul 1989, poetul Ioan Alexandru se înscrie în PNŢCD, intrând în rândul oamenilor politici.

Între anii 1990-1992, va fi deputat PNŢCD, iar între anii 1992-1996, va fi senator de Arad. De asemenea, poetul creştin Ioan Alexandru este co-fondator al Grupului de Rugăciune din Parlamentul Romaniei şi fondator al Mişcării Pro-Vita.

A trecut la Domnul pe 16 septembrie 2000.

Parteneri