Online

Bătălia dintre Colegiul Universităţii Iaşi şi A.C. Cuza după UCIDEREA prefectului MANCIU

 Cătălin Pena
Bătălia dintre Colegiul Universităţii Iaşi şi A.C. Cuza după UCIDEREA prefectului MANCIU

După uciderea prefectului Constantin Manciu de către Corneliu Zelea Codreanu pe 25 octombrie 1924, Colegiul Universităţii Iaşi începuse demersurile pentru a-l trimite în judecată pe profesorul A.C. Cuza.

În şedinţa din 31 octombrie 1924, majoritatea Colegiului a votat următoarea moţiune:

“Colegiul Universităţei din Iaşi, întrunit pentru a examina situaţia morală a acestor instituţii cultural faşă cu crima care a răpit viaţa nenorocitului manciu, constată, cu adâncă durere, că această crimă, care necinsteşte sufletul neamului românesc în credinţa sa tradiţională, turbură profund conştiinţa corpului professional al acestei înalte instituţiuni de cultură şi educaţiune, de oarece ea este rezultatul unei unei anumite şcoli conduse de dl. prof. A.C. Cuza, şcoală, ce sub cuvânt de religie şi naţionalism, rătăceşte spiritele tineretului şi excită patimile.

Colegiul Universităţii rămâne cu atât mai îndurerat cu cât, în explicaţiunea dată astăzi, f. prof. A.C.Cuza nu vrea să recunoască imensa sa răspundere în crima comisă şi că nu este de sperat nici o schimbare în atitudine d-sale”.

În replică, A.C. Cuza (FOTO) spunea: „Din această “Moţiune” – istorică, pentrucă zugrăveşte starea de spirit a unor “universitari” români de la ]nceputul veacului al XX-lea – reţin omagiul, involuntar, ce mi se adduce când se recunoaşte, că “nu este de sperat nici o schimbare ]n atitudinea d-sale”, a mea, ceea ce rezultă din răspunsurile ce le dădusem Colegiului, la învinuirea absurdă ce mi se făcea. Şi sunt în drept să întreb: “Schimbare în atitudine” – cum? Să mă fac “ţărănist”?

Dar după atingerea primului obiectiv al campaniei – cu darea mea în judecată – iată şi obiectivul al doilea.

În şedinţa de la 28 Noiembrie 1924, Senatul “ţărănist” al Universităţei – asupra cererei Asociaţiei studenţilor creştini de a li se admite să serbeze ziua de 10 decembrie a luptei pentru cultura naţională, printr-un serviciu religios, la catedrala Mitropoliei, şi printr-o conferinţă cultural, ce urma să se ţină, în Aula Universităţei, de către d. prof I. Găvănescu – decide: ” Sub nici o formă, ziua de 10 Decembrie nu poate fi considerată zi de sărbătoare a Universităţei

Nu acordă nici sala paşilor perduţi, nici Aula pentru serbare în acea zi – precum nu aprobă nici suspendarea vreunui curs

Autoriză pe d. Rector, ca în caz când studenţii vor nesocoti hotărârea Senatului, să ia toate măsurile pentru asigurarea liniştei din ziua de 10 Decembrie 1942, la caz de nevoie să închidă Universitatea şi Căminurile, cu abrogarea drepturilor câştigate la obţinerea locurilor prin căminuri”.

Va să zică: Închiderea Universităţei şi Căminurilor, cu abrogarea drepturilor câştigate, uitaţi, prin concurs. Adică, pur şi simplu: foamea şi perderea studiile. Pentru ce? Pentrucă studenţii creştini, ca cetăţeni, desigur, au cerut să serbeze aniversarea luptei lor pentru apărarea culturei naţionale româneşti, printr-un serviciu religios şi o conferinţă a unui Profesor, în Aulă (…)

A rezultat consecinţa din urmă. Studenţii au stăruit să-şi ţină serbarea, dând naştere la incidentele, pe care le ştim, şi care continuă încă în momentul când scrim aceste rânduri – în ziua Unirei, de 24 ianuarie 1925.

Universitatea din Iaşi este ocupată de armată. Studenţii cari sunt admişi să intre în Universitate – căci acei de la Facultatea de drept nu sunt admişi – trebue să treacă prin controlul poliţiei.

Senatul universitar “ţărănist” şi-a atins, aşa dar, şi obiectivul al doilea, al campaniei sale pentru triumful, cu orice preţ, al directive principiilor antinaţionale şi anticreştine”.

 

“La 10 decembrie, delegati din toate centrele se adunã la Bucuresti, îsi fixeazã în zece puncte ceea ce au crezut cã formeazã esenta miscãrii lor si se declarã greva generalã pentru toate universitãtile, cerându-se realizarea acestor puncte. Nu este 10 decembrie mare prin valoarea formulãrii care s-a fãcut atunci, dupã cât au putut delegatii formula din esenta adevãrului care frãmânta sufle tul întreg al studentimii române. Este mare prin miracolul trezirii acestei tinerimi la lumina pe care a vãzut-o sufletul ei. Este însemnatã ca zi a hotãrârii. A hotãrârii la actiune, a declarãrii rãzboiului sfânt, care va cere acestei tinerimi române atât a tãrie de suflet, atâta eroism, atâta maturitate, atâtea jertfe cunoscute si necunoscute, atâtea morminte! 10 decembrie 1922 cheamã tineretul pãmântului acesta la un mare examen” - fragment din Corneliu Zelea Codreanu – Pentru legionari,  capitolul Mișcarea studențească.

 

Inapoi la articole
Citește în continuare pe EVZ Istoric