Evenimentul Istoric > Articole online > Geneza României > Peripețiile domnitorului fanariot care a urcat pe tronul Țării Românești pe 5 ianuarie și ne-a lăsat minunea demolată de Ceaușescu
Articole online

Peripețiile domnitorului fanariot care a urcat pe tronul Țării Românești pe 5 ianuarie și ne-a lăsat minunea demolată de Ceaușescu

Ocupând tronul Moldovei la 8/9 noiembrie 1711, Nicolae Mavrocordat a încheiat înţelegeri cu Devler Ghirai al II-lea, hanul Crimeii (1708-1713), pentru a preveni incursiunile prădalnice ale hoardelor tătare.

Prin demersuri la Istanbul, principele a obţinut un firman de la sultanul Ahmed al II-lea, în vederea izgonirii polcurilor leşeşti rămase pe teritoriul moldav, încercând să-l determine pe Carol al XII-lea să se întoarcă în patria lui (1711-1712) dar fără succes.

Evoluţia precipitată a evenimentelor în sud-estul şi centrul continentului a determinat Poarta otomană să îl aducă pe Nicolae Mavrocordat în scaunul Ţării Româneşti (25 dec. 1715/5 ian. 1716-3/14 nov. 1716), în locul rămas vacant după înlăturarea lui Ştefan Cantacuzino.

Timpul scurt cât a ocupat, la început, tronul de la Bucureşti, a fost marcat de puternice înfruntări între armatele austriece şi cele otomane, de victoriile Habsburgilor, ajunşi la hotarele de nord-vest ale Ţării Româneşti.

Aceasta a sporit interesul unei mari părţi a boierimii din Oltenia şi Muntenia pentru a înlătura, cu ajutorul habsburgilor, stăpânirea otomană şi a instaura în fruntea ţării un voievod pământean.

Speriat de veştile despre sosirea la Bucureşti a unui regiment austriac, principele a părăsit Capitala, la 25 aug./5 sept. 1716, îndreptându-se spre Giurgiu.

Dovedindu-se a fi o uneltire a boierilor, partizani ai austriecilor, susţinuţi de mitropolitul Antim, Nicolae Mavrocordat s-a întors la Bucureşti, cu sprijin otoman şi de la tătari.

La 14/25 noiembrie 1716, un detaşament austriac condus de căpitanul Dettine von Povida, venind din Transilvania în mare secret, au pătruns prin surprindere în Curtea domnească din Bucureşti, obligându-l pe Nicolae Mavrocordat, împreună cu întreaga sa familie, să-l urmeze în prizonierat la Sibiu.

Astfel, planurile Istanbulului de menţinere a Ţărilor Române în deplină ascultare cu ajutorul domniilor fanariote erau subminate sub impactul evenimentelor politico-militare.

Pe baza prevederilor păcii de la Passarovitz, Nicolae Mavrocordat a fost eliberat din prizonieratul de la Sibiu şi s-a întors la Bucureşti (13/24 septembrie 1718).

În cei doi ani de prizonierat, domn al Ţării Româneşti a fost Ioan Mavrocordat, fratele său, care s-a reîntors la Adrianopol.

În aceste împrejurări, Nicolae Mavrocordat a ocupat pentru a doua oară tronul Munteniei, într-una din cele mai îndelungate prezenţe în epocă – 11 ani şi jumătate (1/21 martie 1719-3/14 septembrie 1730), marcată de ostilitatea unora din marii lui demnitari.

Pentru a evita o altă capcană din partea boierimii pământene, Nicolae Mavrocordat s-a înconjurat îndeosebi cu dregători alogeni, greci din camarila sa, ei reprezentând 34%, cea mai ridicată prezenţă a unor demnitari străini în sfatul ţării, de-a lungul veacului fanariot.

Din cauza tensiunilor dintre Nicolae Mavrocordat şi boierimea autohtonă, în 1726, 12 fruntaşi ai celor care se socoteau asupriţi au părăsit ţara trecând în Moldova.

Pe de altă parte, domnii din Moldova şi Ţara Românească au fost obligaţi să-l ajute pe hanul din Crimeea în aplanarea disputelor interne pentru putere.

Obligaţiile faţă de turci şi tătari suportate de cele două ţări erau istovitoare.

De numele principelui care a murit la 3/14 septembrie 1730, răpus de molima ciumei, a fost legată impresionanta ctitorie monastică de la Văcăreşti (începută în 1716 şi continuată între 1719-1722/1724; a fost demolată între 1984-1987), închinată Patriarhiei de la Ierusalim (1721) şi înzestrată cu tipografie, şcoală grecească şi cu o valoroasă bibliotecă.

 

Sursa: Agerpres

Pagini: 1 2

Registration

Aici iti poti reseta parola