Un fost analist al Departamentului american al Apărării, Daniel Ellsberg, devenit militant pacifist, a fost cel care a sustras documentele. După ce le-a oferit fără succes unor senatori americani care se opuneau războiului din Vietnam, Ellsberg le-a dat New York Times.
Având titlul oficial de „Istoria procesului decizional american privind Vietnamul”, documentele au fost numite de presă și opinia publică „Pentagon Papers”.
Ele dezvăluiau comunicate, recomandări și decizii secrete privind rolul militar al Statelor Unite în Vietnam, în timpul administrațiilor Kennedy și Johnson, precum și elemente ale diplomației americane din timpul mandatului lui Dwight Eisenhower.
Publicarea documentelor a provocat o furtună la scară națională, cu ecouri în Congres și pe plan diplomatic. Dar mai ales a precipitat o dezbatere legală crucială privind „dreptul poporului de a ști”, ducând la o sesiune extraordinară a Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite, care să tranșeze problema.
Deși documentele erau din timpul administrațiilor Kennedy și Johnson, președintele Richard Nixon s-a opus publicării lor, atât pentru a proteja sursele, cât și pentru a împiedica o erodare și mai gravă a sprijinului opiniei publice pentru intervenția din Vietnam.
Pe 30 iunie, Curtea Supremă a stabilit că New York Times avea dreptul să publice documentele.
Publicarea „Pentagon Papers”, împreună cu precedentele dezvăluiri de informații clasificate către presă au dus la crearea, la Casa Albă, a unei unități speciale care să împiedice scurgerea informațiilor către presă.
Activitățile ilegale ale acestei unități, cunoscute sub numele de „Instalatorii”, au ajuns să fie dezvăluite cu ocazia scandalului „Watergate”, care va duce la demisia președintelui Richard Nixon în august 1974.
