Evenimentul Istoric > Articole online > Geneza României > Pe unde a ajuns prințul Carol în România la 8 mai 1866
Articole online

Pe unde a ajuns prințul Carol în România la 8 mai 1866

Prinţul Carol ca „principe ereditar al României” se afla pe drum spre viitoarea sa țară, în timp ce, la Bucureşti, Adunarea Deputaţilor proclama la 1/13 mai 1866, cu 109 voturi din 115, hotărârea ei nestrămutată de a menţine „o Românie una şi nedespărţită”, unde a sosit la 8/20 mai.

Călătoria pe teritoriul Imperiului Habsburgic nu a fost deloc uşoară, în contextul în care era iminentă izbucnirea războiului dintre Austria şi Prusia.

Principele Carol a plecat la 29 aprilie/11 mai în Elveţia, la Zurich, unde a obţinut un paşaport fals, pe numele Karl Hettingen.

Apoi, a călătorit între 3/15-6/18 mai pe traseul Augsburg – Munchen – Salzburg – Viena – Pesta – Timişoara – Baziaş (ultima staţie a căilor ferate austriece).

După o transbordare la Orşova, Carol a ajuns cu bine la Turnu Severin, în ziua de 8/20 mai.

La 10/22 mai 1866, prinţul Carol, însoţit de Ion C. Brătianu, intra în Bucureşti, fiind primit de o mulţime entuziastă.

I s-au înmânat cheile oraşului de către primarul Dimitrie Brătianu. Drumul a continuat până în dealul Mitropoliei, unde principele Carol a fost întâmpinat de mitropolitul Nifon.

După un scurt Te Deum, oficialităţile au intrat în Camera Deputaţilor; aici Carol a depus jurământul.

Locotenentul domnesc Nicolae Haralambie a citit formula constituţională:

„Jur să fiu credincios legilor ţării, a păzi religiunea României, precum şi integritatea teritoriului ei, şi a domni ca un domn constitutional”. Principele a spus în limba română: Jur!

În ziua următoare preluării atribuţiilor, tânărul domnitor a format un nou guvern, a cărui conducere a asumat-o conservatorul Lascăr Catargiu.

În guvernul de coaliţie au intrat conservatori ca Petre Mavrogheni şi Ioan C. Cantacuzino, generalul Ioan Gr. Ghica, liberalul moderat Dimitrie Sturdza, dar şi radicalii Ion C. Brătianu şi C.A. Rosetti.

În timpul acestui cabinet, proiectul de Constituţie a ajuns în dezbatere generală la 17/29 iunie.

Noua Constituţie a fost adoptată la 30 iunie/11 iulie 1866.

În aceeaşi zi, domnitorul Carol a depus jurământ pe Constituţia adoptată, care a fost promulgată ziua următoare.

După votarea actului fundamental, Adunarea a trecut la discutarea şi adoptarea unei noi legi electorale, care va fi adoptată la 4/16 iulie şi promulgată la 30 iulie/11 august 1866.

Presiunea externă asupra României a scăzut în intensitate odată cu luna iulie 1866. Preluarea domniei de către prinţul Carol devenise un fapt împlinit.

Conferinţa de la Paris, care fusese neputincioasă în a rezolva ceva în privinţa crizei din România, şi-a încetat activitatea.

Exceptând Imperiul Otoman, puterea suzerană, puterile garante au acceptat schimbarea ce avusese loc în România.

Pe de altă parte, deşi Poarta refuza încă să-l recunoască pe noul domnitor, presiunea militară la Dunăre a încetat.

La 11/23 octombrie, firmanul de recunoaştere a domnitorului Carol a fost emis.

Principele s-a deplasat la Constantinopol pentru a-l vizita pe sultan.

Prin aceasta procesul de recunoaştere s-a încheiat şi faptul împlinit de la 11/23 februarie 1866 s-a văzut încununat de succes.

Totodată, recunoaşterea a contribuit la reechilibrarea politică internă, mai ales că la începutul anului 1867 puterile garante aveau să recunoască oficial noua stare de lucruri din România, reprezentanţii lor înfăţişându-se pe rând pentru a prezenta noului domnitor scrisorile de acreditare, aflăm din Istoria Românilor, vol. VII, tom I, Editura Enciclopedică, 2003.

În momentul urcării sale pe tronul României, ţara se afla abia la începutul procesului de modernizare economică, socială şi culturală. Domnitorul Carol a călătorit mult în ţară, pentru a vedea mai bine realităţile societăţii româneşti.

A mers pentru prima dată în Moldova, la Iaşi, fiind impresionat de „a doua capitală a ţării”.

O preocupare specială a fost aceea a organizării, instruirii şi dotării armatei, care va juca un rol decisiv în obţinerea Independenţei de stat în 1877. În acţiunea de modernizare a statului, a pledat pentru construirea unei ample reţele de cale ferată şi amenajarea porturilor dunărene.

Primii ani ai domniei lui Carol I s-au caracterizat printr-o agitată viaţă politică, printr-o mare instabilitate guvernamentală.

Din iulie 1866 până în martie 1871, în mai puţin de cinci ani, avuseseră loc 10 schimbări de guverne şi 30 de remanieri; durata medie a unui guvern a fost de şase luni; nicio legislatură parlamentară nu şi-a încheiat mandatul, Corpurile Legiuitoare fiind dizolvate de şase ori.

Ţara se afla într-o permanentă criză financiară, deoarece bugetul nu putea fi votat la timp.

Liberalii radicali duceau o luptă aprigă împotriva lui Carol, acuzat de tendinţe autocratice.

Acţiunea acestora se desfăşura şi pe plan european, pentru obţinerea sprijinului marilor puteri, mai ales al Franţei.

Dar Napoleon al III-lea s-a declarat ostil declanşării unei mişcări împotriva lui Carol, considerând că în acele momente se impunea linişte şi stabilitate în această zonă a Europei.

În momentul izbucnirii războiului franco-prusian (7/19 iulie 1870), situaţi de partea Franţei, liberalii radicali au condamnat Prusia considerată a fi agresoare.

Pe de altă parte, Carol nu-şi ascundea simpatia faţă de Prusia, astfel că manifestaţiile au căpătat un caracter antimonarhic şi republican.

La 18 decembrie 1870, s-a format guvernul condus de Ion Ghica, ce reprezenta coaliţia tuturor fracţiunilor din parlament ostile domnitorului. El a fost caracterizat de Nicolae Iorga ca fiind un „ministeriu al lichidării dinastice”.

Carol I era decis să nu cedeze şi să-şi impună punctul de vedere, ameninţând cu abdicarea.

Prusia a înfrânt Franţa, la 6/18 ianuarie 1871 regele Wilhelm I al Prusiei s-a încoronat în sala Oglinzilor din Versailles, ca împărat al Germaniei. Victoria Prusiei asupra Franţei şi proclamarea imperiului german au influenţat conduita politică a oamenilor de stat români.

Guvernul Lascăr Catargiu a readus ordinea în viaţa politică. După aprecierea lui Titu Maiorescu, acesta reprezenta „cea mai tare expresie a ideii conservatoare în limitele Constituţiunii de la 1866” şi s-a menţinut, cu unele remanieri, din 12 martie 1871 până la 3/15 aprilie 1876.

În iunie 1874 a organizat noi alegeri parlamentare, pe care le-a câştigat fără probleme.

Au fost adoptate legi pentru încurajarea industriei, pentru modernizarea porturilor, construcţia de noi căi ferate. Carol I şi-a continuat practica vizitelor în judeţe, inspectării unităţilor militare, aminteşte Ioan Scurtu în lucrarea sa „Istoria românilor în timpul celor patru regi”.

 

Registration

Aici iti poti reseta parola