În acelaşi an, la 28 octombrie, a fost confirmat moştenitor (wakasosho) al marelui maestru Urasenke (iemoto).
Mai târziu, a studiat tainele acestei arte cu maestrul Zen Morinaga Soko de la templul Myoshinji, devenind, ulterior, abate rezident al templului Kyoshin’an.
I-a succedat oficial tatălui său ca proprietar al domeniului Konnichian şi a devenit, la 22 decembrie 2002, cel de-al XVI-lea mare maestru al ceremoniei ceaiului Urasenke.
În această calitate, a dobândit numele ereditar Soshitsu.
Sen Soshitsu al XVI-lea, Zabosai, s-a născut la Kyoto la 7 iunie 1956, ca primul fiu al lui Sen Soshitsu al XV-lea, Hounsai. Numele pe care i l-a dat la naştere este Masayuki.
Este absolvent al Departamentului de Litere de la Universitatea Doshisha, cu sediul în Kyoto.
Marele Maestru Sen Soshitsu al XVI-lea îşi exercită autoritatea în cadrul organizaţiei Urasenke în calitate de preşedinte al Fundaţiei Urasenke, al Federaţiei Tankokai Urasenke şi preşedinte al Colegiului Profesional de Chado Urasenke Gakuen, continuând să formeze noi generaţii de adepţi ai acestei străvechi arte.
În paralel cu activitatea desfăşurată la şcoala Urasenke, marele maestru este profesor la Departamentul privind Patrimoniul Istoric, în cadrul Universităţii de Artă şi Design Kyoto.
Totodată este coleg invitat la Universitatea Nankai şi la Universitatea pentru Studii Străine din Beijing, China.
Are mai multe volume de literatură publicate. Este căsătorit şi are trei copii.
Calea ceaiului
În cultura japoneză, orice formă de artă este descrisă ca fiind o „cale spiritual”. Astfel, există „calea florilor” (ikebana), „calea caligrafiei” (shodo), „calea poeziei” (haiku), „calea sabiei” (kendo), „calea ceaiului” (chanoyu) etc., potrivit http://urasenkeromania.ro, citat de Agerpres. Chado este un cuvânt japonez, folosit în mod obişnuit de vorbitorii de limbă engleză pentru a se referi la ceremonia tradiţională a ceaiului.
Adus din China de către călugării care au adus budismul Zen în Japonia, ceaiul verde a fost considerat mai întâi medicament.
În secolul al XIII-lea, ceremonia ceaiului a fost adoptată de clasa samurailor, devenind prilej de socializare şi de etalare a opulenţei. Maestrul de ceai Sen-no Rikyu (1522-1591) al conducătorului Oda Nobunanga, apoi al lui Toyotomi Hideyoshi, s-a împotrivit acestor manifestări.
Potrivit acestuia aspectul esenţial al ceremoniei ceaiului era dat de stabilirea unei relaţii de apropiere între gazda care pregăteşte ceaiul şi oaspeţii săi.
Maestrul de ceai Sen-no Rikyu a fost cel care a transformat „chanoyu” (tradus literal înseamnă „apă fierbinte pentru ceai”), într-o formă de înaltă artă, cu scopul de a dezvolta un simţ în care prima naturaleţea şi simplitatea.
Cele trei şcoli principale
Şcoala Urasenke din Kyoto a fost fondată în secolul al XVIII-lea de Sen Soshitsu.
Tatăl său, Sen Sotan, nepotul marelui maestru al ceaiului Sen-no Rikyu, îşi împărţise averea între cei trei fii ai săi.
Descendenţii lui Sen-no Rikyu au adoptat conceptul „Wabi Sabi” (frumuseţe prin simplitate) şi au format cele trei şcoli principale unde se studiază ceremonia ceaiului: Urasenke, Omotesenke şi Mushakôjiseke.
Şcoala ceremoniei ceaiului este dedicată continuării, cultivării şi predării „căii ceaiului”, aşa cum a fost perfecţionată de Sen-no Rikyu.
În prezent se află sub conducerea marelui maestru Sen Soshitsu al XVI-lea. Urasenke se află la complexul Konnichi-an din Kyoto şi emblema sa este frunza verde de Ginkgo.
După încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, marele maestru Tantansai a început să promoveze în mod activ „calea ceaiului” ca mod de pace nu numai în Japonia, ci în întreaga lume (Pace vine dintr-un castron de ceai).
Această lucrare a fost continuată de succesorii săi Hounsai şi actualul Mare Maestru.
Astăzi Urasenke este şcoala de ceai cu cea mai mare acoperire internaţională, numărând aproximativ 90 de asociaţii oficiale Chado Urasenke Tankokai în 36 de ţări.
