Părintele Sancțiunii Pragmatice și al Mariei Tereza

 

A murit la Viena la 20 octombrie 1740 lăsând fiicei sale Maria Tereza o moştenire complexă: un stat slăbit, finanţe de stat minime şi o armată care avea nevoie disperată de reformă.

Asumarea puterii fiicei sale s-a bazat pe un număr mare de acorduri de politică internă şi externă care s-au dovedit a fi fără valoare atunci când a izbucnit războiul austriac de succesiune.

Tânăra împărăteasă a declarat cu amărăciune că tatăl ei a lăsat-o fără bani, fără soldaţi şi fără sfaturi cu privire la modul în care trebuiau să decurgă lucrurile.

Carol al VI-lea s-a născut la Viena, la 1 octombrie 1685, fiind al doilea fiu al împăratului Leopold I şi al soţiei sale, Eleonore Magdalena of Palatinate-Neuburg.

Personalitatea şi educaţia lui Carol au fost profund influenţate de iezuiţi, astfel explicându-se atitudinea sa conservatoare.

Patronul artelor

Un aspect pozitiv al domniei sale poate fi văzut în patronajul artelor.

În domeniul arhitecturii, curtea vieneză a reuşit să ţină pasul datorită unui număr de proiecte de anvergură supravegheate de arhitectul de curte Johann Bernhard Fischer von Erlach. Karlskirche-ul din Viena, dedicat sfântului patron al împăratului, Sf. Carol Borromeo, atestă în continuare modul în care arhitectura a fost desfăşurată ca un instrument de propagandă semnificativ al ideologiei dinastice şi imperiale.

Carol a iniţiat şi reorganizarea colecţiilor imperiale. Cu toate acestea, interesele sale personale erau reprezentate de muzică. El însuşi era un muzician înzestrat şi, sub egida sa, patronajul şi interpretarea muzicii la curtea vieneză au atins un standard impresionant. Sume uriaşe au fost cheltuite pentru concerte, balete şi operă.

La 23 aprilie 1708, Carol al VI-lea s-a căsătorit cu prinţesa Elisabeth Christine de Brunswick-Lüneburg-Wolfenbüttel (1691-1751), al cărei tată conducea un mic stat în Saxonia Inferioară, descendent al uneia dintre cele mai venerabile dinastii domnitoare germane.

Familia lui Elisabeth a făcut un lobby intens pentru ca ea să fie aleasă, văzând în aceasta un atu important în rivalitatea dintre statele minore germane.

Micul obstacol ce privea credinţa protestantă a miresei a fost înlăturat, fiind în cele din urmă convinsă să se convertească la catolicism în 1707. În vârstă de şaisprezece ani în momentul căsătoriei sale, Elisabeth Christine era considerată una dintre cele mai frumoase şi învăţate femei nobile din Europa.