Papa și împăratul: Cum a fost încoronat Carol cel Mare
Încoronarea lui Carol, o inițiativă deopotrivă a Papei și a curții regelui franc, prin care amândoi au câștigat, cel dintâi prestigiu, iar cel de-al doilea putere, este relatată în ,,Liber Pontificalis”, ,,Analele mănăstirii din Lorsch” (Annales Laureshamenses), ,,Analele Regale” și în ,,Vita et gesta Caroli Magni” a lui Eginhard.
În prima dintre scrieri, Carol este încoronat ca ,,împărat al romanilor”, în ziua Nașterii lui Hristos, papa încoronându-l cu mâinile sale. Contrat obiceiului bizantin, unde aclamarea preceda încoronarea, în relatarea din ,,Liber Pontificalis” Carol este aclamat după ce îi este așezată ,,coroana foarte prețioasă” pe cap. Autorul analelor mănăstirii din Lorsch, probabil abatele benedictin și, mai apoi, episcop de Trier, Richbod, menționează și contextul politic în care se ia decizia încoronării ca împărat a lui Carol: ,,deoarece în acea vreme, în țara grecilor nu mai era împărat li putea imperială era deținută de o femeie”.
Într-adevăr, împărătească Irina asuma funcția de basileu în acea vreme. În aceste Anale, încoronarea lui Carol este legată și de hotărârile luat la conciliu unde a participat episcopii din Francia, Italia, Papa Leon III și Carol, precum și de hegemonia militară și politică a lui Carol, domnea de la Roma, precum vechii împărați ai romanilor.
,,Analele Regale” subliniază, spre deosebire de celelalte surse, schimbarea raportului de putere între autoritatea politică și cea religioasă. Conform acestei surse, Papa l-a întâmpinat pe Carol, care venise cu o parte a armatei, la 12 mile de oraș, obiceiul fiind ca pontiful să îl întâmpine pe împărat la 6 mile în afara Romei. Conciliul, conform acestei relatări, a fost convocat de Carol însuși, pentru a se lămuri cu privire la acuzațiile aduse Papei Leon III. Încoronarea are loc înaintea slujbei de 25 decembrie, Papa i-a așezat coroana pe cap, prosternându-se în fața lui Carol, pupându-i poala vestmântului.
Text scris la 30 de ani de la evenimente, ,,Vita et gesta Caroli Magni” aduce amănunte interesante. Carol, ne spune Eginhard, care a fost un apropiat al lui Carol și un creator al ideologiei imperiale pe care a reinstaurat-o Carol cel Mare, nu ar fi intrat în biserică ,,dacă ar fi putut cunoaște dinainte intențiile pontifului”. Firește, Eginhard exagerează, Carol însuși fiind în favoarea numirii sale ca împărat. Ceea ce probabil l-a nemulțumit pe Carol a fost gestul de a-i fi pusă coroana pe cap de Papă, gest care, pentru urmașul său, Ludovic cel Pios, el însuși la făcut. De altfel, pentru Eginhard, primirea titlului de împărat și august roman era doar un eveniment între altele din timpul șederii lui Carol la Roma în iarna lui 800.
În Occident nu a existat o regulă clar definită prin care succesiunea la tron urma să aibă loc, până spre 1200 pretendenții confruntându-se pentru putere. Venirea la putere a lui Carol cel Mare a produs radicale schimbări în politica interna a francilor și în cea europeană. Reforma carolingiană a reintrodus conceptul de imperiu în Occident, iar în plan religios Carol și urmașii săi au fost preocupați de evanghelizarea țăranilor, care a presupus instrucția preoților de țară, însărcinați cu eradicarea păgânismului.
