A murit Papa Pius al IV-lea a murit pe 9 decembrie 1565. Pe numele său de mirean Giovanni Angelo de’Medici, s-a născut la 31 martie 1499, la Milano. A studiat teologia la Bologna şi Pavia. A intrat în serviciul Bisericii şi a fost sprijinit de Papa Paul al III-lea.
În 1549, la recomandarea acestuia, a devenit cardinal. Ulterior, a fost trimis în misiuni religioase în Germania şi Ungaria.
La 26 decembrie 1559, Giovanni Angelo de’Medici a fost uns Papă, sub numele de Papa Pius al IV-lea, iar la 6 ianuarie 1560 a devenit Vicar al lui Christos.
A fost cel care a închis lucrările Conciliului de la Trento, simbol al luptei Bisericii Romei cu tot ceea ce a încercat să i se opună.
Conciliul ale cărui lucrări au fost deschise la 31 mai 1545, la Trento (anticul Tridentum), este cel care a marcat, în istoria catolicismului, începutul mişcării cunoscute sub numele de „contra-reformă”.
Datorită absenţei protestanţilor de la această adunare, catolicii, reprezentaţi în mare parte de episcopatul italo-spaniol, considerat nucleul dur al Bisericii Romei, au decis ca discuţiile cu privire la noile orientări din Biserica Apuseană să se desfăşoare în spirit de bunăvoinţă.
Nevoită a se dizolva, la 13 septembrie 1549, urmare a unei epidemii, adunarea episcopilor a ajuns la Bologna.
Pe parcursul celor optsprezece ani, care au trecut între deschiderea lucrărilor conciliare şi încheierea lor, la 3-4 decembrie 1563, Biserica Romei a fost condusă, pe rând, de mai multi prelaţi, respectiv Juliu al III-lea, Marcellus şi Paul al IV-lea.
Actul final al Conciliului, emis în 1564, de Papa Pius al IV-lea, este cel prin care Biserica Romei a fost individualizată ca Biserica Romano-Catolică, şi astfel a fost inaugurată istoria Bisericii papale, cu autoritate pontificală deplină.
În încercarea sa de a răspunde ideii protestante, care centra totul, în materie de cult şi de comportament, după experienţa Bisericii din timpurile evanghelice şi apostolice ale secolelor I şi II, Conciliul de la Trento s-a opus eliminării din ecuaţia creştină a marelui moment patristic din secolele IV şi V.
Astfel, în viziunea participanţilor, Biserica rămânea un fapt de continuitate, doctrina fiind aceeaşi. Cele două tipuri de hotărâri luate de Conciliu „canones de fide” şi „decreta de reformation”, sunt cele care au ajutat la reconfirmarea autorităţii papale.
Alături de Spania, Italia şi Franţa, cărora li se va adăuga, mai târziu şi Imperiul habsburgic (prin a sa pietă austriacă), Roma avea să devină, din nou, punctul central al catolicismului.
Urmare a acestui conciliu, catolicismul va dobândi un caracter aparte, în care se vor regăsi elemente de civilizaţie medievală, împotriva cărora se ridicaseră reformatorii.
Sursa: Agerpres
